RO EN
Košík je prázdný

FORTIM: 75% din chiriasii spatiilor de birouri doresc sa adopte masuri ESG

Masurile ESG sunt in topul preocuparilor chiriasilor, urmate de implementarea de solutii high-tech si crearea de comunitati - releva un sondaj realizat de catre FORTIM Trusted Advisors, companie de referinta pe piata de servicii de consultanta imobiliara, inchiriere de spatii comerciale si industriale si management rezidential.
„In urma sondajului, a reiesit ca pe primul loc, votata de 75% din totalul respondentilor din companiile chiriase, se afla intentia de adoptare a masurilor ESG, la egalitate cu implementarea de solutii high-tech. Aceste doua criterii sunt puternic asociate cu imbunatatirea calitatii spatiului si activitatii la birou. Companiile chiriase sunt preocupate de conditiile ESG, de crearea unor comunitati in cadrul cladirii, de organizarea de evenimente caritabile, de noi spatii de recreere si petrecere a pauzelor la birou intr-un mediu cat mai placut. Din cauza inflatiei, au aparut insa si preocupari precum indexarea chiriei si costurile utilitatilor, intr-o mai mica masura insa decat ESG“, declara Costin Nistor, Managing Director al Fortim Trusted Advisors, membra a Aliantei BNP Paribas Real Estate.
Conform sondajului realizat de Fortim Trusted Advisors, 41,7% din chiriasii de birouri au apreciat o probabilitate foarte mare si 33,3% o probabilitate mare de a demara proceduri ESG, ca parte a planului de dezvoltare in 2023. Intrebarile au fost evaluate cu o scala de la unul la cinci, unde 1 a reprezentat indicativul cel mai putin probabil si cinci, indicativul cel mai mult probabil.
„Majoritatea proprietarilor de cladiri de birouri se gandesc doar la E - Environmental, cu impact direct in scaderea costurilor cu energia si protectia mediului. Noi consideram ca trebuie sa avem grija de toate aceste directii, si mai mult de S- Social, integrarea de comunitati in companii si in cladire si G - Governance, care tine mai mult de serviciile de property management si digitalizarea lor. ESG nu trebuie sa fie doar un trend de promovare in domeniu, ci un diferentiator la acest moment si o normalitate in viitorul apropiat, pentru toate mediile de birouri“, declara Costin Nistor.
O alta intrebare a sondajului a fost despre intentia de a schimba spatiul de birouri, respondentii optand pentru pastrarea spatiului in care activeaza. In acest moment, conform datelor, chiriasii din cladirile administrate de Fortim Trusted Advisors nu isi doresc sa extinda mai mult sistemul work from home si fac eforturi pentru a readuce angajatii la birou.
Pe locurile urmatoare in topul preocuparilor chiriasilor de birouri se afla trei posibile motive de ingrijorare in viitor. Circa jumatate dintre respondenti sunt preocupati de indexarea chiriei si de costurile utilitatile si 40% de evolutia taxei de servicii in 2023.
„Companiile care vor sa aduca o plus valoare angajatilor vor opta intotdeauna pentru cladiri bine pozitionate, cu un consum redus de energie, multe tinzand catre emisii zero carbon, care ofera conditii mai bune, cu design modern, compartimentari optime, facilitati si dotari smart. Proprietarii cladirilor de birouri mai vechi de 10 ani trebuie sa inteleaga ca pentru a le transforma in spatii sustenabile, este nevoie de o strategie pe termen lung, cu bugete alocate pentru investitii in renovarea zonelor comune, crearea unei comunitati care beneficiaza de facilitatile oferite, schimbarea sau modernizarea sistemului de management al cladirii si obtinerea unui certificari verzi. Altfel, exista riscul pierderii chiriasilor actuali sau potentiali, interesati sa aiba medii de lucru aliniate la standarde internationale“, estimeaza Costin Nistor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter