RO EN
Košík je prázdný

CEO Alliance: 12 companii europene colaboreaza pentru decarbonizarea economiei

Francesco Starace, CEO al Enel, si alti directori executivi din alte 11 companii europene si-au unit ieri fortele pentru un viitor cu zero emisii de carbon si o Europa mai puternica. Uniunea Europeana se angajeaza sa devina neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon pana in 2050, ceea ce este in conformitate cu strategiile de decarbonizare ale companiilor din CEO Alliance. Toti membrii sustin obiectivele Acordului de la Paris pentru 2050, Acordului Verde al UE si ambitia de a creste obiectivele UE legate de clima. Companiile reprezinta diferite industrii, genereaza venituri anuale combinate de 600 de miliarde de euro si au 1,7 milioane de angajati. CEO Alliance isi canalizeaza eforturile in vederea decarbonizarii: conecteaza sectoare si strategii, identifica potential de colaborare si incurajeaza proiecte si investitii pentru o economie si o societate durabile.
La intalnirea de inaugurare de la Stuttgart, alianta trans-industriala a subliniat: „Obiectivele climatice ale Uniunii Europene sunt fezabile. Industriile noastre nu blocheaza, ci mai degraba favorizeaza tranzitia catre o economie neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon. Vedem potential de crestere pentru toate industriile pe termen lung. Daca gestionam cu succes aceasta transformare istorica, rezultatul va fi o dezvoltare durabila si noi locuri de munca. Impreuna vom sustine toate eforturile pentru a ajunge la un consens social pentru sustenabilitate.” Lansata ieri, CEO Alliance devine o asociatie care uneste strategiile corporative, industriile si societatile pe drumul catre o Europa neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon.
Toti membrii cred ca noile obiective climatice ale Comisiei Europene, care prevad reduceri ale emisiilor de carbon cu 55% pana in 2030, sunt realizabile. In ceea ce priveste industria, membrii CEO Alliance s-au angajat deja sa investeasca peste 100 de miliarde de euro in planurile de decarbonizare in urmatorii ani, pentru a contribui la atingerea acestor obiective. Fiecare membru si-a definit propria strategie de abordare a decarbonizarii, prin reducerea emisiilor de carbon in lanturile valorice relevante si prin oferirea de produse si servicii durabile clientilor. Pentru atingerea respectivelor obiective legate de CO2, fiecare membru si fiecare sector depind de alti membri si sectoare, ceea ce necesita in special activitati intersectoriale.
Potentialul de colaborare al CEO Alliance a fost identificat in sase domenii: in sistemele energetice, generarea de energie regenerabila trebuie extinsa rapid iar retelele electrice trebuie modernizate. In ceea ce priveste mobilitatea si transportul, infrastructura de incarcare a vehiculelor electrice trebuie marita iar transportul de marfuri cu emisii reduse de carbon, intensificat. Productia cu impact zero - in special pentru componentele de generare a energiei din surse regenerabile - si productia durabila a bateriilor sunt aspecte cheie in procesele de fabricatie si industriale. In ceea ce priveste cladirile si mediile urbane, accentul este pus pe birouri cu emisii zero si pe o planificare urbana durabila si ecologica. Din punct de vedere al noilor modele de afaceri, accentul cade pe monitorizarea emisiilor de carbon folosind tehnologiile digitale din lantul de aprovizionare. Domeniul finantarii durabile va oferi, de asemenea, noi oportunitati.
Membrii sunt de acord ca tranzitia catre un viitor cu zero emisii de carbon trebuie sa se bazeze pe un consens public larg. CEO Alliance este dispus sa contribuie la acest consens si sa stabileasca un contract social, intensificand dialogul dintre partile interesate din sectorul privat, sectorul public si din societatea civila. In acelasi timp, membrii solicita liderilor politici sa ofere sprijin politic si stimulentele necesare. Sedinta de inaugurare a inceput cu o discutie cu Frans Timmermans, vicepresedinte executiv al Comisiei Europene.
CEO Alliance este convinsa ca decarbonizarea ambitioasa si colaborarea intersectoriala necesita cadre politice ambitioase si intersectoriale, de exemplu, stabilirea preturilor carbonului la valoare minima in sistemul de comercializare a cotelor de emisii al UE, o reforma a sistemului de impozitare a energiei si cresterea cererii pentru solutii digitale durabile si inovatoare, prin scheme de reinnoire, achizitii publice si investitii, printre altele.
CEO Alliance reprezinta membri din sectoare cheie ale industriei: ABB, AkzoNobel, Eon, Enel, Iberdrola, A.P. Møller Maersk, Philips, SAP, Scania, Schneider Electric, Siemens si Volkswagen. Dupa prima scrisoare comuna adresata Comisiei Europene in iunie 2020, prima reuniune fata in fata a subliniat angajamentul de a actiona rapid si de a recunoaste urgenta transformarii necesare pentru a fi competitivi in viitor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter