RO EN
Košík je prázdný

CCE: Cheltuielile UE cu reabilitarea termica a cladirilor nu au fost cele mai eficiente

Potrivit unui nou raport al Curtii de Conturi Europene (CCE), raportul cost-eficacitate nu este un factor determinant in cadrul alocarii de fonduri publice pentru masuri de sporire a eficientei energetice a cladirilor rezidentiale. In pofida unor orientari imbunatatite din partea Comisiei Europene, proiectele finantate de UE nu pun nici in prezent accentul pe realizarea celor mai mari economii de energie posibile per euro investit. In opinia Curtii, contributia totala a finantarii UE la obiectivele Uniunii in materie de eficienta energetica nu este clara.
Confruntati cu provocarea reprezentata de atenuarea schimbarilor climatice, liderii UE s-au angajat sa reduca consumul de energie preconizat al statelor membre ale UE cu 20 % pana in 2020 si cu 32,5 % pana in 2030. Cladirile consuma cea mai mare pondere de energie si au cel mai mare potential de economisire a energiei. Prin urmare, acestea joaca un rol esential in atingerea obiectivelor UE in materie de economii de energie.
 
Circa 20 miliarde euro acordate de UE pentru eficientizarea energetica a cladirilor
Pentru perioada 2014-2020, UE a alocat aproximativ 14 miliarde de euro pentru imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor, din care 4,6 miliarde de euro au fost destinate cladirilor rezidentiale. La aceasta suma se adauga 5,4 miliarde de euro, reprezentand cofinantare nationala alocata de statele membre pentru imbunatatiri la toate tipurile de cladiri, din care aproximativ 2 miliarde de euro pentru cladirile rezidentiale.
"Imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor este esentiala pentru realizarea angajamentului UE de a reduce consumul de energie. Aceasta inseamna ca fondurile UE trebuie acordate cu prioritate proiectelor care genereaza economii de energie si alte beneficii intr-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor", a declarat domnul João Figueiredo, membrul Curtii de Conturi Europene responsabil de raport.
 
Fondurile au fost directionate catre proiecte fara potential maxim
Auditorii critica autoritatile nationale din statele membre pentru ca nu au directionat fondurile UE catre proiectele care aveau cel mai mare potential de a realiza economii de energie. Atunci cand instituie programe finantate de UE, aceste autoritati nu evalueaza intotdeauna consumul de energie initial, economiile de energie potentiale si nevoile de investitii. In plus, autoritatile nationale nu incurajeaza renovarile aprofundate, de exemplu, prin alocarea unor rate de ajutor mai mari pentru acestea. Dimpotriva, Curtea observa ca majoritatea autoritatilor ofera subventii de 100% indiferent de economiile de energie preconizate. In consecinta, unele proiecte au utilizat finantarea UE pentru modernizari simple (cum ar fi instalarea iluminatului cu leduri) care ar fi putut fi realizate fara sprijinul UE.
Autoritatile nationale solicita frecvent audituri energetice si certificate de performanta pentru a evalua investitiile. Curtea subliniaza insa ca acestea nu le utilizeaza pentru selectia proiectelor. In cele mai multe cazuri, autoritatile nationale aloca granturi pentru proiecte potrivit principiului „primul venit, primul servit”, fara a compara costurile si beneficiile relative. Acest lucru creste riscul de finantare excesiva a proiectelor in raport cu potentialele economii de energie aferente, in special atunci cand costul pe unitate de energie economisita nu este plafonat. In plus, din moment ce raportul cost-eficacitate al investitiilor nu este masurat, Curtea constata ca nu se poate cunoaste cantitatea de energie economisita ca urmare a investitiilor in valoare totala de 6,6 miliarde euro efectuate din fonduri publice in cladiri rezidentiale in perioada 2014-2020.
 
Recomandari pentru urmatoarea perioada de programare
In ceea ce priveste urmatoarea generatie de programe, Curtea formuleaza o serie de recomandari pentru a spori eficacitatea cheltuielilor UE in acest domeniu. Acestea acopera:
• planificarea si directionarea investitiilor;
• procedurile de selectie a proiectelor;
• monitorizarea progreselor inregistrate in directia atingerii obiectivelor UE in materie de eficienta energetica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter