RO EN
Košík je prázdný

ASRO: Noi standarde privind constructiile eficiente, obligatorii pentru proiectanti

Cladirile noi, dar si cele existente care vor fi supuse unei renovari majore trebuie sa respecte, din acest an, noi standarde privind temperaturile ideale, calitatea aerului interior, nivelul de zgomot si iluminatul, pentru a asigura un climat interior sanatos si confortabil. Noile standarde nationale, bazate pe cele europene, au fost elaborate de catre Organismul National de Standardizare din Romania (ASRO), in cadrul programului Romania Eficienta, derulat de Energy Policy Group (EPG).
Noile standarde sunt obligatorii pentru proiectantii de cladiri, intrucat eficienta energetica a acestora trebuie avuta in vedere inca din faza de proiectare, in vederea obtinerii autorizatiei de construire. De asemenea, standardele trebuie luate in calcul de catre auditorii energetici, la evaluarea erformantei energetice a cladirilor.
Noile standarde indica parametrii care trebuie respectati in designul sistemelor de incalzire, racire, ventilare si iluminat, pentru a le face mai eficiente energetic si a creste gradul de confort in cladiri.
Standardele sunt deja in vigoare si vor fi obligatorii dupa publicarea "Metodologiei de calcul al performantei energetice a cladirilor", reglementare a carei elaborare este in sarcina Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) si care va fi publicata in acest an.
 
Temperaturile optime
In ceea ce priveste temperaturile ideale din locuinte, acestea difera in functie de camera: in camera de zi si dormitoare 20°C, in baie 22°C si in bucatarie 18°C.
In cazul cladirilor de birouri si al celor administrative, temperatura optima este tot de 20°C, exceptie facand vestiarele, unde aceasta trebuie sa fie de 22°C.
In salile de curs, laboratoare, amfiteatre, sali de conferinte, temperatura optima este de 18°C. In camerele de joc din crese temperatura ideala este de 22°C, iar in cele din gradinite, de 20°C.
In spitale, temperatura din saloanele destinate bolnavilor trebuie sa fie de 22°C, in timp ce in maternitati aceasta ajunge pana la 25°C.
"Au existat anterior standarde pentru evaluarea performantei energetice a cladirilor, dar cerinta referitoare la construirea exclusiva a cladirilor cu consum de energie aproape zero, inclusiv dotarea acestor cladiri cu surse regenerabile de energie, a necesitat elaborarea unui set nou de standarde, cu metode noi de calcul, care sa raspunda noilor cerinte ale Directivei 2010/31/UE privind performanta energetica a cladirilor. In plus, este pentru prima oara cand standardele europene referitoare la evaluarea performantei energetice, adoptate ca standarde nationale, necesita o anexa nationala pentru particularizarea la nivelul fiecarei tari, in functie de conditiile climatice, tehnice sau economice", a declarat Iuliana Chilea, director general al ASRO, institutie implicata ca partener in programul Romania Eficienta.
 
Norme pentru cladiri putin poluante
Pe langa criteriile nationale pentru confortul termic, anexa elaborata de ASRO stabileste si criteriile de baza pentru calitatea aerului interior si debitele de ventilare, modul de stabilire al cladirilor putin si foarte putin poluante, criterii pentru iluminare, criterii acustice pentru sistemele interioare, valori recomandate de Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru calitatea aerului.
De pilda, cladirea este considerata putin poluanta daca majoritatea materialelor din interior prezinta emisii reduse. Materialele care au emisii reduse sau foarte reduse sunt piatra, sticla, ceramica si metalul netratat, ce nu prezinta emisii in aerul interior.
***
Romania Eficienta este un proiect privat, de interes public national, derulat de Energy Policy Group (EPG) in parteneriat cu OMV Petrom, companie care contribuie financiar cu o sponsorizare a programului in valoare de 4 milioane de euro pana in 2022. Proiectul a demarat in vara anului 2019 si consta in derularea unui program national multianual de eficienta energetica, cel putin pana in 2022. Romania Eficienta isi propune sa sprijine atingerea tintelor de eficienta energetica ale Romaniei stabilite prin Directivele UE pentru anul 2030 in privinta reducerii emisiilor de carbon si a cresterii eficientei energetice, atat prin campanii de informare si educare, cat si prin realizarea unor proiecte concrete de renovare profunda a unor cladiri publice, in diferite regiuni ale tarii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter