RO EN
Košík je prázdný

AFEER devine Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica /Gaze Naturale din Romania

Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania marcheaza un moment important in activitatea sa. Dedicata furnizorilor de energie electrica de mai bine de 13 ani, AFEER a decis sa-si extinda activitatea si sa vina si in sprijinul furnizorilor de gaze naturale, sa fie “vocea” comuna a companiilor care alimenteaza cu energie electrica si gaze naturale, in conditii de siguranta si fiabilitate, milioane de consumatori.
Adunarea Generala a membrilor AFEER a aprobat, recent, modificarea Statutului Asociatiei. Noua denumire agreata este Asociatia Furnizorilor de Energie din Romania.
„Este intr-adevar un pas important pentru dezvoltarea asociatiei noastre. Ne-am propus sa ne extindem si sa ne constituim ca o voce puternica, competenta si unitara a industriei pe care o reprezentam. Invitam furnizorii/traderii de gaze naturale sa adere la asociatie, sa se alature colegilor furnizori/traderi de energie electrica. In noul context, am optat pentru o noua denumire - Asociatia Furnizorilor de Energie din Romania, pentru a reprezenta, deopotriva, interesele furnizorilor/traderilor de energie electrica si gaze naturale. Angajamentul nostru este pentru dezvoltarea unei piete de energie sanatoase, a unui mediu de afaceri transparent si asigurarea unei informari corecte a consumatorilor. Vom continua Campania, initiata in anul 2015, pentru o corecta informare a consumatorilor, in special a celor casnici, pentru protejarea intereselor acestora”, declara domnul Ion Lungu, presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie din Romania.
Potrivit Statutului, Asociatia Furnizorilor de Energie din Romanaia este o organizatie profesionala non profit, independenta, neguvernamentala, avand ca scop principal stabilirea si sustinerea unei pozitii comune a membrilor sai in chestiuni legate de domeniul comercializarii si furnizarii de energie electrica si gaze naturale. Asociatia va promova dezvoltarea pietei, incurajand si stimuland principii precum competitia corecta, transparenta, accesul nediscriminatoriu la piata, cresterea organica, apropierea de cele mai bune practici internationale, aderarea la regulile si criteriile Uniunii Europene, protectia mediului inconjurator, cresterea sustenabila, responsabilitatea sociala, managementul etic, precum si reprezentarea membrilor sai, furnizori de energie (energie electrica si gaze naturale) in fata autoritatilor, organismelor cu abilitati in domeniu din tara si strainatate, inclusiv pentru realizarea unei mai bune comunicari intre partenerii sociali in abordarea problemelor domeniului de comercializare si furnizare a energiei electrice si a gazelor naturale.
“Urmeaza o perioada tranzitorie, de organizare a Asociatiei, respectiv atragerea de noi membri din randul furnizorilor/traderilor de gaze naturale. Totodata, pe langa furnizorii de energie, pot fi membri ai Asociatiei Furnizorilor de Energie din Romania si posesorii de licenta de agregare. Companiile de avocatura sau consultanta cu reputatie, specializate in servicii dedicate sectorului energetic, se pot inscrie ca membri observatori, iar personalitati marcante in domeniu pot avea calitatea de membri onorifici”, precizeaza domnul Lungu.
Pana la finele anului viitor, conducerea asociatiei va fi asigurata de un presedinte si se vor alege - dintre membrii Consiliul Director - 2 vicepresedinti si cate un responsabil pentru dezvoltarea fiecarei noi activitati.
Prezentam in continuare cateva dintre obiectivele stabilite de Asociatia Furnizorilor de Energie din Romania, prin Statut:
- Urmarirea procesului legislativ si institutional intern si a normelor nationale cu privire la domeniul comercializarii si furnizarii de energie electrica/gaze naturale si a domeniilor conexe;
- Valorificarea experientei membrilor asociatiei in vederea asigurarii documentarii si consultantei pentru toti membrii sai, precum si pentru terte persoane, in toate problemele ce se refera la tradingul si furnizarea de energie electrica/gaze naturale: tehnice, tehnologice, comerciale, de siguranta si de impact asupra mediului sau asupra vietii social-economice;
- Promovarea si sustinerea schimburilor de informatii si experienta intre membrii sai, precum si intre asociatie si alte structuri;
- Initierea si gazduirea de actiuni (seminarii, mese rotunde, conferinte etc.) pe teme curente aflate in discutie in domeniul comercializarii si furnizarii de energie electrica/gaze naturale;
- Asigurarea de servicii, consultanta, indrumare a membrilor sai, in relatiile specifice dintre acestia, dintre acestia si terti implicati in acest domeniu, precum si dintre acestia si institutiile publice cu abilitati in domeniu.
- Promovarea de documente de specialitate intocmite de membri;
- Formularea opiniei asociatiei in initierea, elaborarea si modificarea reglementarilor existente si de adoptare de noi reglementari in domeniul energiei electrice/gaze naturale ori in domenii conexe;
- Exprimarea opiniei in probleme legate de promovarea unor investitii in domeniul energiei electrice/gaze naturale (oportunitate, siguranta, impact etc.);
- Organizarea de cursuri de specialitate.
Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania, in calitate de organizatie profesionala non profit, independenta si neguvernamentala, infiintata in anul 2006, cuprinde, in prezent, un numar de 36 de membri, furnizori si traderi licentiati si activi pe piata de energie electrica, care asigura furnizarea energiei electrice atat catre consumatori persoane fizice, cat si catre IMM-uri si consumatori din toate categoriile de agenti economici care activeaza in Romania, cu o cota de piata de circa 90% din consumul final de electricitate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter