RO EN
Košík je prázdný

ROGBC: Recunoastere a cursurilor derulate in cadrul organizatiei

Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi (RoGBC) a creat 10 cursuri, care cuprind 52 de ore de pregatire profesionala in domeniul cladirilor verzi, oferind structura si mijloacele necesare prin care se pot sustine programe similare si in cadrul altor consilii pentru cladiri verzi, iar aceasta platforma sa poata fi multiplicata la nivel mondial. Pana in prezent, programul dezvoltat de RoGBC a fost deja adoptat de organizatiile din Olanda, Polonia, Croatia si Turcia. De asemenea, in cadrul ultimei intalniri a Retelei Europene a Consiliilor pentru Cladiri Verzi, ce a avut loc la Stuttgart (Germania), s-a votat sprijinirea programului „Certificare si Training Sustenabil”, ceea ce determina alocarea mai multor resurse pentru proiectul autohton, precum si recunoasterea sa ca standard european in domeniul educatiei. In acelasi timp, presedintele RoGBC, Steven Borncamp, a fost ales presedinte al grupului educational la nivel european, fiindu-i incredintat acest mandat pentru a dezvolta aria curriculara referitoare la acreditarea proiectului existent. Pentru dezvoltarea cursurilor pe plan intern din cadrul „Romania Green Building Professional”, incepand cu luna ianuarie 2013 taxele de scolarizare percepute vor creste. Reprezentantii firmelor autohtone interesate sa participare la training, sunt invitati sa se inscrie pana la aceasta data, existand posibilitatea acordarii de optiuni de finantare pentru companiile afectate de recesiune. Cursurile organizate in intervalul urmator sunt: „Crearea si managementul birourilor mai verzi, seria «Romania Green Building Professional», Bucuresti” (desfasurat la data de 12 iulie), „Crearea si managementul birourilor mai verzi, seria «Romania Green Building Professional», Cluj-Napoca” (20 iulie) si „Consideratii financiare ale cladirilor verzi, seria «Romania Green Building Professional» Cluj- Napoca (20 iulie). Informatii suplimentare, la www.rogbc.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter