RO EN
Košík je prázdný

EVENIMENT: Seminar Etem - Partener, desfasurat in Ramnicu Valcea

Recent, la Grand Hotel Sofianu, din Ramnicu-Valcea, compania Etem Building System, din Bucuresti, a organizat seminarul "Etem - Partener". La manifestare au participat arhitecti, proiectanti, ingineri, economisti, investitori si utilizatori finali. "Evenimentul a avut un scop dublu: sa lanseze si in Romania traditia unor astfel de conferinte si sa asigura un cadru propice dialogului cu partenerii, in vederea informarii acestora in ceea ce priveste noutatile in materie de solutii constructive sau sisteme. Am beneficiat de colaborarea Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT) si a Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), care ne-au acordat un sprijin important", a declarat Bogdan Decuseara, reprezentant al societatii.
Programul a cuprins o trecere in revista a principalelor produse din portofoliul Etem, in partea finala fiind prezentate detalii cu privire la certificarea conformitatii ansamblurilor de tamplarie termoizolanta. Cei prezenti au avut posibilitatea sa testeze o serie de solutii si sisteme inovatoare, dintre care s-au remarcat: Q60 (profile din PVC din clasa A, conform prevederilor SR EN 12608, cu stabilizatori pe baza de calciu-zinc); E-45 (serie completa de profile din aluminiu cu bariera termica); E-85 (sistemul de pereti cortina). Din partea PPTT, a luat cuvantul Harilaus Kilaiditis, director executiv al organizatiei, care a sustinut importanta parcurgerii rapide si corecte a procedurilor aferente aplicarii marcajului CE, in conformitate cu specificatiile SR EN 14351-1. De asemenea, oficialul patronatului a insistat asupra importantei pe care o au, in acest moment, acei furnizori capabili sa obtina toate certificarile pentru sistemele si solutiile proprii. "Etem Building Systems ofera partenerilor specializati in productia de ferestre posibilitatea de a obtine marcajul CE in sistem de tip cascada foarte usor si la costuri minime. Cele mai multe cheltuieli sunt suportate de compania noastra, iar producatorul este obligat doar sa indeplineasca anumite conditii de baza, cum ar fi respectarea indicatiilor tehnice, a listei de materiale si a procedurilor de fabricatie", a subliniat Bogdan Decuseara. Informatii suplimentare, la www.madeinetem.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter