RO EN
Košík je prázdný

EURO-CONSTRUCTII: Siguranta la foc si cladirile nZEB - un subiect de actualitate

Specialistul in problematica protectiei la foc a cladirilor, arh. Horia Mihai Nicolescu, vicepresedinte al ASI si presedinte al APROCOR, revine ca speaker la Conferinta Internationala despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii 2017 (eveniment aflat la editia a sasea, ale carui lucrari au fost programate sa se deruleze in sala Atlas a Radisson Blu Hotel - Bucuresti, la data de 23 mai a.c.), pentru a prezenta un subiect de stricta actualitate, intitulat „Siguranta la foc si cladirile nZEB”.
„Comparativ cu alte componente (sau segmente) ale domeniului constructiilor din Romania, siguranta la foc (denumita, mai nou, «securitatea la incendiu») a ramas cu mult in urma fata de situatia din alte tari (unele, chiar din fostul bloc estic). Cauzele sunt multiple si, printre cele mai importante, trebuie mentionata rezistenta la innoire a oamenilor din domeniu. Daca adaugam la aceasta organizarea militara a structurilor domeniului si faptul ca - la noi - inca se mai perpetueaza pozitia anormala a Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta - IGSU de «a fi peste tot», ceea ce determina chiar si un conflict de interese (intrucat inspectorii controleaza atat conceptul, dar si executia si exploatarea domeniului), apare astfel un tablou suficient de complet al motivatiilor esentiale pentru care, cu toate incendiile majore care au survenit in ultimii ani, nu s-au facut schimbari majore in structura si departajarea responsabilitatilor domeniului sigurantei la foc. Insa, in primul rand, ar trebui pornit de la realitatea potrivit careia, indiferent de tipul de cladire, o protectie integrala la incendiu trebuie sa fie eficienta si reala. In al doilea rand, este necesar sa se afirme ca o protectie integrala la incendiu bine articulata, reala si eficienta, este mult mai mult decat suma cerintelor legale si inglobeaza trei directii de activitate: protectia structurala (pasiva) cu masuri care tin de cladire, de tip pasiv, protectia tehnica (activa) cu masuri care tin de sistemele tehnologice implementate, de tip activ , respectiv protectia organizationala (proceduri si instruiri), cu masuri care tin de implementarea in comportamentul oamenilor a unui concept coerent si eficient de securitate la incendiu, in scopul evitarii erorii umane. Aceasta ultima directie reprezinta - de fapt - controlul eficientei implementarii primelor doua directii, iar in acest caz responsabilitatea ar trebui sa fie multipla si sa revina mai multor factori de decizie: proprietar, asigurator, organe de control”, a declarat arh. Horia Mihai Nicolescu, referindu-se la subiectul ce va fi prezentat in cadrul conferintei EURO-Constructii 2017. Pentru informatii suplimentare si inscrieri, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter