RO EN
Košík je prázdný

EURO-CONSTRUCTII: Noi scheme de certificare a cladirilor sustenabile in 2016

„Noile scheme de certificare a cladirilor sustenabile in 2016 - studiu comparativ” reprezinta titlul si subiectul propuse auditoriului ce va asista la lucrarile conferintelor EURO-Constructii (editia a cincea) si EURO-Fereastra (editia a opta), ce se vor desfasura la data de 24 mai a.c., in cadrul Salii Atlas a Radisson Blu Hotel - Bucuresti, incepand cu ora 8:00, de Razvan Nica, director general si fondator al societatii BuildGreen.
Razvan Nica este unul dintre primii promotori ai dezvoltarii sustenabile in Romania, devenind primul evaluator BREEAM si al doilea profesionist acreditat LEED AP BD+C din tara noastra. In 2010, Razvan Nica a fondat BuildGreen, prima companie din Romania specializata in consultanta pentru dezvoltarea sustenabila si certificarea verde a cladirilor.
„BuildGreen este astazi liderul pietei de consultanta in domeniul dezvoltarii sustenabile din Romania si detine un portofoliu impresionant, care se remarca prin cel mai mare numar de proprietati certificate LEED/BREEAM, cea mai mare rata de succes de pe piata si cel mai ridicat nivel de certificare obtinut de o cladire din Romania”, a declarat conferentiarul, referindu-se la activitatea firmei pe care o coordoneaza.
Avand peste 10 ani de experienta pe piata imobiliara si mai mult de 30 de proiecte certificate cu succes, Razvan Nica a gestionat proiecte de dezvoltare sustenabila pentru companii de top din Europa Centrala si de Est, cum ar fi: Immochan, NEPI, Aberdeen Asset Management, Portland Trust, EBRD, S Group Holding, Genesis Development, PADECO, BogArt Construct, Bluehouse Development, S IMMO AG, Arup. Inainte de a infiinta BuildGreen, specialistul a coordonat primul proces de certificare BREEAM a unei cladiri de birouri din Romania (Euro Tower, in cadrul Cascade Group). Informatii suplimentare, la www.euroconferinte.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter