RO EN
Košík je prázdný

EURO-CONSTRUCTII: Experienta germana privind dezvoltarea durabila

In continuarea primei sesiuni plenare a conferintelor EURO-Constructii si EURO-Fereastra, a luat cuvantul Anita Uhr, din partea Camerei de Comert Romano-Germane AKH Rumänien (platforma Econet, o initiativa GreenTech a organizatiei), care a impartasit auditoriului, format din 300 de specialisti ai bransei, experienta germana in domeniul constructiilor sustenabile. „Din anul 2007, Germania este partenerul comercial numarul unu al Romaniei si unul dintre principalii investitori straini in tara noastra, avand o politica puternic orientata spre dezvoltarea durabila. Ca lider in clasamentul furnizorilor mondiali de solutii «green tech», Germania reprezinta un exemplu demn de urmat in ceea ce priveste masurile de implementare a principiilor sustenabilitatii. Astfel, politica germana de protectie a mediului include obiective precise pana in anul 2020, cum ar fi, de pilda, o reducere cu 40% a emisiei de gaze cu efect de sera (avand ca baza de calcul cota anului 1990), din care in 2007 s-a realizat o diminuare de 21,3%. De asemenea, se vizeaza o crestere cu 30% a gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie, precum si dublarea productivitatii energetice in intervalul anilor 1990-2020. Distributia responsabilitatilor in UE (burden-sharing), prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 14% pentru sectoarele care nu sunt incluse in comertul cu emisii UE pana in 2020 constituie un alt element strategic. Nu in ultimul rand, se implementeaza un plan national de actiune cu privire la eficienta energetica, avand o durata de noua ani, acesta impunand restrangerea consumului de energie cu 9% in zonele de comert cu amanuntul catre destinatii non-UE, in comparatie cu media din 2001-2005. In plus, pe plan federal exista abordari explicite privind cresterea eficientei energetice in cladiri, stabilite mai intai prin exercitarea unei politici de reglementare (ce stabileste cerinte legale pentru imobile, obligativitatea reabilitarii si folosirea instrumentului-cheie EnEV), apoi prin suport financiar (imprumuturi si subventii, bonusuri financiare si un program coerent de reabilitare a constructiilor) si, in fine, prin promovare (crearea transparentei pe piata, derularea unor proiecte-pilot, furnizarea de informatii si calificarea expertilor”, a subliniat Anita Uhr. Informatii suplimentare, la www.euroconferinte.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter