RO EN
Košík je prázdný

CTDS: Adunarea Nationala, convocata in noiembrie 2017

In urma consultarii membrilor Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), presedintele asociatiei, ing. Cezar Petre, a decis la inceputul lunii august a.c. ca Adunarea Nationala a CTDS sa aiba loc sambata, 4 noiembrie 2017, in intervalul orar 9.00 - 16.00, la Hotelul Rin din Otopeni. Evenimentul, aflat la cea de-a doua editie, va reuni si de aceasta data numerosi specialisti activi in domeniul dirigentiei de santier, urmand a fi discutate, conform unui program aflat momentan in curs de elaborare, o serie de subiecte de stricta actualitate.
Dirigentia de santier constituie o profesie stabila, cu un numar determinat de specialisti
Cu ocazia primei editii a Adunarii Nationale a Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier, derulate in septembrie 2016 (anul infiintarii) la Hotel Rin din Otopeni, ing. Cezar Petre a subliniat ca, dupa conturarea formei juridice a CTDS si finalizarea etapei de informare si inscrieri, asociatia a devenit rapid reprezentativa. „Peste 800 de diriginti de santier sunt membri ai CTDS si, din acest punct de vedere, putem spune ca, dupa Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR), cel mai probabil, suntem urmatoarea asociatie profesionala din domeniul constructiilor. Pana in prezent (septembrie 2016 - n.r.), exista aproape 15.000 de autorizatii pentru diriginti de santier, emise de catre Inspectoratul de Stat in Constructii - ISC. Numarul real al dirigintilor de santier este undeva aproape de 5.000 de persoane, deoarece majoritatea detine in medie trei autorizatii, din care practica in mod curent sau ocazional aceasta meserie putin peste 3.000 de persoane. Ca practicanti exclusivi in calitate de diriginti de santier, estimam un numar de sub 1.000 de specialisti, din care majoritatea s-au inscris deja in asociatie. Numarul mic de specialisti practicanti, din totalul celor autorizati, vine mai ales din subfinantarea sistemului calitatii; s-a ajuns, astfel, in situatia in care, de multe ori, in conceptia beneficiarilor unui proiect si/sau investitorilor, exceptand lucrarile publice, dirigintele de santier sa fie perceput ca un elaborator de documente ce este pus sa ia banii clientilor”, a precizat, in expunerea sa sustinuta cu prilejul primei reuniuni nationale a dirigintilor de santier, ing. Cezar Petre.
***
La aproape un an de la evenimentul organizat de CTDS, chiar si dupa ce ISC a organizat, in perioada 17-21 iulie a.c., o noua sesiune de examene pentru autorizarea dirigintilor de santier, rezulta ca aceasta profesie este relativ stabila. Practic, in Registrul Dirigintilor de Santier autorizati de ISC figureaza 14.447 de persoane, din toata tara. Mai mult, la sesiunea de examene din iulie 2017, s-au prezentat specialisti ce doreau sa obtina diploma de diriginte de santier inclusiv pentru anumite domenii punctuale de autorizare. De exemplu, la nivelul Inspectoratului Regional de Constructii (IRC) Bucuresti-Ilfov s-au prezentat sase persoane (din care numai doua au fost admise), pentru domeniul de autorizare „Consolidare si restaurare monumente istorice - toate categoriile de importanta”. Insa, in cazul constructiilor civile, industriale si agricole - categoria de importanta D, au sustinut examenul 19 candidati, din care sapte au fost admisi. Insa, cei mai multi candidati care s-au programat pentru a fi prezenti in sala de examinare a IRC Bucuresti-Ilfov, mai precis 63 de persoane (din care 18 admise), au urmarit sa devina diriginti de santier pentru domeniul de autorizare: „Constructii civile, industriale si agricole, categoria de importanta C”.
Dupa cum se observa cu usurinta din exemplul prezentat anterior (unde s-a descris situatia anumitor domenii de autorizare si doar pentru examinarea derulata la un anumit IRC), rata de respingere a candidatilor, in urma sustinerii examenului, este destul de ridicata (observandu-se chiar absenteismul, in cazul domeniilor de autorizare pentru care aplica mai multi candidati), iar CTDS vine in sprijinul celor ce doresc sa urmeze aceasta profesie cu un model (studiu de caz) privind examenul de diriginte de santier si/sau responsabil tehnic cu executia.    
Pentru a descarca studiul de caz pentru examenul specific dirigintilor de santier, click aici, iar pentru informatii suplimentare si inscrieri la Adunarea Nationala a CTDS din 2017, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter