RO EN
Košík je prázdný

AHK: Companiile germane cauta furnizori de produse si materii prime in Romania

Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania) organizeaza in perioada 21-23 noiembrie mai multe intalniri de cunoastere intre 14 companii germane si peste 70 de companii romanesti, potentiali furnizori (producatori sau prestatori de servicii). In contextul relocalizarii (nearshoring) si al reasezarii lanturilor de aprovizionare, firmele germane isi cauta furnizorii mai aproape, iar companiile din Romania prezinta interes pentru cele din Germania.
Sectoarele tematice pentru aceste intalniri si vizite sunt: industria auto, prelucrarea metalelor, inginerie mecanica, inginerie electrica/electronica, materiale plastice/invelis de cauciuc, textile tehnice, servicii IT si logistice, industria miniera si a materiilor prime. Companiile germane sunt interesate in explorarea oportunitatilor de achizitii si o mai buna cunoastere a pietei romanesti.
"Germania este cel mai important investitor in Romania, unde exista peste 9500 de companii germane active. In primele noua luni ale anului, schimburile comerciale dintre Romania si Germania au depasit cu aproape 10% volumul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit Biroului Federal de Statistica al Germaniei. Evenimentul de astazi vine sa confirme interesul mare al ambelor parti de a colabora”, a spus Ruxandra Dumitrescu, director adjunct AHK Romania, in deschiderea mesei rotunde de marti cu tema „Explorarea oportunitatilor de productie din Romania”. Ea a precizat ca pe parcursul celor trei zile vor avea loc 150 de intalniri bilaterale, care vor conduce la cresterea schimburilor comerciale. 
"Companiile germane sunt printre cei mai mari angajatori privati din Romania, cu un total de aproximativ un sfert de milion de angajati. Desi concentrate in vestul tarii, ele sunt raspandite pe tot teritoriul, cu cresteri evidente in Bucuresti si Brasov”, a spus si Sandrina Köbinger, sefa Sectiei Economice si Comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania. In plus, companiile germane formeaza talente, prin proiecte pilot de formare profesionala duala, dar fac si investitii in cercetare-dezvoltare.
 
 
Consilierul de stat in cadrul cancelariei primului ministru, Florin Spataru, crede ca schimburile comerciale dintre Romania si Germania au un potential mult mai mare si ar trebui sa se cifreze la 100 de milioane de euro. „Dezvoltarea relatiilor de colaborare, a schimburilor comerciale si integrarea lanturilor de aprovizionare intre Romania si Germania este esential pentru piata unica europeana. Nu vom putea dezvolta o piata unica sustenabila fara sa identificam posibilitatile nu la 10.000 plus km distanta, ci la o ora si jumatate- doua”, a explicat el.
Pe durata mesei rotunde s-au prezentat industriile romanesti din domenii precum electronica si electrotehnica, prelucrarea metalelor si mase plastice. Reprezentantii sectorului electrotehnic s-au declarat buni cunoscatori ai mecanismelor pietelor, unde flexibilitatea si capacitatea de adaptare reprezinta un atu. Pentru ei exportul reprezinta garantia stabilitatii. Desi industria metalurgica a beneficiat de investitii substantiale in tehnologii de ultima ora, fapt ce i-a permis sa fie mai performanta si sa respecte normele de mediu, totusi in ultimii ani s-au confruntat cu problema cresterii pretului la electricitate. Acest lucru a facut ca unele produse romanesti sa fie mai putin competitive ca pret in comparatie cu cele chinezesti, de exemplu. In ceea ce priveste plasticul, reprezentantii companiilor nu cred ca se va gasi foarte curand o alternativa de inlocuire a acestuia, ci se va face o reconversie a industriei pe partea de materiale reciclabile. Totusi, tendintele sunt de crestere si de diversificare a gamei de produse.  
 
 
Participantii au identificat oportunitatile pe piata romaneasca pentru companiile straine interesate de colaborare: forta de munca mai ieftina decat in vest, care incepe sa se profesionalizeze, pozitia buna geografica, in special pentru export, dezvoltarea activitatilor de cercetare-dezvoltare, existenta unei culturi industriale, portul de la Marea Neagra, dar nu in ultimul rand angajamentele ferme ale Romaniei ca membru serios si stabil al NATO si UE.
La randul lor reprezentantii firmelor germane cauta parteneri in Romania care sa detina certificate de calitate, capacitati flexibile de productie, sisteme digitale, dar si competente de limbi straine. Cele 14 companii germane prezente sunt: Aceprox GmbH, Andreas Stihl AG & Co.KG, Armaturenfabrik Franz Schneider GmbH & Co.KG, Eco Schulte GmbH & Co.KG, Elatec Power Distribution GmbH, Hamm AG, Interroll Holding GmbH, Karl Mayer Holding GmbH & Co.KG, Kesseböhmer Ladenbau GmbH & Co.KG, Minimax GmbH, Rombach GmbH, SNR Walzlager GmbH, Stahlbau Marz GmbH, Tracto-Technik GmbH & Co.KG.
Delegatia face parte din programul „Sourcing Tour 2023 in Romania” al Ministerului Federal al Economiei si Protectiei Climei (BMWK), realizat in colaborare cu Asociatia Germana pentru Materiale, Achizitii si Logistica (BME) si cu sprijinul Camerelor de Comert si Industrie din München, Frankfurt, Duisburg si Pfalz.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter