RO EN
Košík je prázdný

3ECEES: Conferinta europeana de inginerie seismica are loc la Bucuresti

Romania gazduieste cea de-a treia editie a Conferintei Europene de Inginerie Seismica si Seismologie (3ECEES) - unul din cele mai importante evenimente stiintifice in domeniu din lume.
Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului in perioada 4-9 Septembrie 2022 si este organizat de catre Asociatia Romana de Inginerie Seismica, impreuna cu Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB) si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP)
Evenimentul stiintific de nivel inalt se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, si reuneste 700 de participanti din peste 60 de tari, care isi propun sa identifice modalitati de reducere a riscului seismic prin cooperarea, comunicarea si dezbaterea progreselor europene, dar si sa promoveze ingineria seismica si seismologia, in vederea cresterii rezilientei societatii la cutremur.
Conferinta, organizata pentru prima data in Romania, este cadrul propice pentru a furniza cunostinte esentiale de catre specialisti din cercetare, proiectare, invatamant, dar si de catre reprezentanti ai sectorului constructiilor, fiind un mediu creativ pentru impartasirea celor mai noi studii si progrese in domeniu.
„Organizarea la Bucuresti a celei de-a Treia Conferinte Europene de Inginerie Seismica si Seismologie (3ECEES) pozitioneaza remarcabil tara noastra in ariile europene ale educatiei si cercetarii. Editia gazduita de Romania vine in continuarea primei conferinte desfasurate la Geneva, Elvetia, in anul 2006, fiind urmata de editia din Istanbul, Turcia, din anul 2014. Acest format al Conferintei este o urmare a nevoii sesizate in domeniu de a reuni, o data la opt ani, specialisti din domeniile ingineriei seismice si seismologiei. Prin 3ECEES ne propunem stimularea cooperarii europene in aceste domenii, depasirea frontierelor cunoasterii si oferirea catre factorii de decizie a informatiilor necesare pentru reducerea riscului seismic si cresterea rezilientei societatii la dezastre naturale. Conferinta beneficiaza de o participare europeana de cel mai inalt nivel, asigurata de specialisti consacrati din domeniu, profesori universitari si experti din Europa care vor sustine numeroase prelegeri invitate interesante” a declarat prof. dr. ing. Radu Vacareanu, Rector al Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti (UTCB)
Evenimentul este de o importanta majora, atat la nivel global, cat si local in contextul in care in Romania 14 surse seismice contribuie la hazardul seismic, fiind o tara cu risc seismic ridicat. Potrivit cercetatorilor, in secolul al XX-lea momentul seismic eliberat de sursa seismica de adancime intermediara Vrancea a fost de aproximativ trei ori mai mare decat cel eliberat de toate sursele seismice din Italia.
„In calitate de reprezentant al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP) si vicepresedinte al Comisiei Europene de Seismologie (ESC) coordonez partea de seismologie din cadrul celei de-a Treia Conferinte Europene de Inginerie Seismica si Seismologie - 3ECEES Bucuresti, Romania. Conferinta ofera o oportunitate excelenta pentru schimbul de experienta intre cercetatori, profesori si experti care lucreaza in domeniul seismologiei si aplicatiilor conexe, inclusiv aspectele sociale ale seismologiei. Pe de alta parte, seismologii si inginerii au in prezent un rol important in sprijinirea societatii in domeniul reducerii riscului seismic. Scopul principal in cazul unui cutremur puternic este reducerea numarului total de pagube si pierderi de vieti omenesti” a declarat dr. ing. Constantin Ionescu, Presedinte CA si Director General INCDFP.
In cele sase zile de eveniment vor fi dezbatute pe larg de catre specialisti de peste tot din lume subiecte vitale si de interes global, precum: seismicitatea Europei, analiza hazardului seismic, proiectarea cladirilor si structurilor la actiunea cutremurelor de pamant, vulnerabilitatea si riscul seismic, consolidarea seismica a cladirilor, expunerea seismica, dar si lectiile invatate de la cutremurele recente.
Decizia de a organiza cea de-a treia editie la Bucuresti a fost luata in anul 2018 prin voturile Asociatiei Europene de Inginerie Seismica si a Comisiei Seismologice Europene. Candidatura Romaniei a fost sustinuta de catre rectorul UTCB, prof. dr. ing. Radu Vacareanu si de catre directorul general INFP, dr. ing. Constantin Ionescu.
Sponsorii editiei din acest an ai Conferintei Europene de Inginerie Seismica si Seismologie sunt SCC Erbasu (Platinum), Kinemetrics (Gold), Spektra (Silver) si Progetto Sisma (Silver), evenimentul fiind sprijinit in calitate de parteneri media de catre: New Money, Business-Review, Wall-Street.ro si 9am.ro
Pentru mai multe informatii despre program, vorbitori si subiectele incluse in agenda evenimentului, accesati linkul acesta.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter