Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania ROMEPS organizeaza miercuri, 7 noiembrie 2018, incepand cu ora 15:30 (Sala Byblos, din cadrul Phoenicia Grand Hotel Bucuresti) evenimentul cu tema „Orasul tau in centrul atentiei”, ce reprezinta, potrivit unui comunicat al organizatiei, un dialog constructiv cu mediul privat, pe tema izolarii termice a blocurilor de locuinte.
„ROMEPS isi propune sa aduca la aceeasi masa beneficiari, arhitecti, proiectanti, oficiali din partea autoritatilor contractante si reprezentanti ai producatorilor de polistiren expandat. Scopul evenimentului este acela de a dezbate modul in care evolueaza dezvoltarea urbana, cu precadere felul in care se construiesc/reabiliteaza termic locuintele in Bucuresti. Ideea acestor intalniri a venit din nevoia de a armoniza solutiile tehnice recomandate pentru lucrari cu produsele existente pe piata, aflate intr-o continua evolutie si schimbare. Ne dorim sa discutam despre particularitati, solutii unice pentru fiecare cladire, despre cat de important este sa avem lucrari sustenabile (atat din punct de vedere social, economic, cat si al mediului), dar care sa raspunda si nevoilor de estetic si design arhitectural”, se mai arata in comunicat.
Prin participarea la acest eveniment, unde ROMEPS vine cu experienta de pana acum, cu idei, cu expertiza si bunele practici pe care le-am studiat de-a lungul timpului, specialistii ce formeaza auditoriul - arhitecti, proiectanti, specialisti in fonduri europene si executanti ai lucrarilor de reabilitare termica - vor avea posibilitatea de a prezenta viziunea de ansamblu a lucrarilor - de la proiectare la implementare, urmarindu-se, impreuna cu membrii ROMEPS, perfectionarea acestui proces, in ideea de a eficientiza lucrarile.
Agenda discutiilor a fost constituita pentru a include teme de actualitate din domeniul reabilitarii termice a cladirilor.
Astfel, dupa inregistrarea participantilor, de la ora 16:00, Viorel Mares, brand manager in cadrul Austrotherm va evidentia in fata auditoriului subiectul denumit „Polistirenul expandat - avantaje si aplicatii”, dupa care Doina Mincu, Auditor Senior Tehnician, director general al Axa Cert, va vorbi despre „Conformitatea termosistemelor ETICS pe baza de polistiren expandat”. Apoi, „Calitatea si avantajele termoizolarii cu sisteme ETICS - sisteme realizate cu polistiren expandat (EPS)” va fi un subiect adus in atentie de Radu Grigorescu, director executiv QEtics, dupa care Eduard Mincu, director tehnic al Axa Cert se va referi la diverse „Rezultate, performante, caracteristici ETICS pe baza de EPS in laborator si in situ”. Evenimentul se va finaliza cu o sesiune de dezbateri (interventii ale specialistilor participanti - proiectanti, arhitecti, specialisti, executanti, autoritati etc.), urmata de o cina de socializare, la restaurantul Phoenicia Grand Hotel Bucharest. Confirmarea prezentei se face la adresa de e-mail Tato e-mailová adresa je chráněna před spamboty. Pro její zobrazení musíte mít povolen Javascript. sau la numarul de telefon 0729-627.762 pana marti, 6 noiembrie 2018, ora 18:00, deoarece numarul de locuri este limitat.