RO EN
Košík je prázdný

VELUX: Lumina naturala poate contribui la cresterea productivitatii muncii

Un sondaj efectuat de YouGov in randul a 16.000 de oameni din intreaga lume arata ca mai mult de jumatate dintre ei (53%) considera ca lumina naturala le influenteaza somnul si aproape doua treimi (63%) cred ca aceasta le afecteaza productivitatea. Acest sondaj global face parte dintr-un raport al carui scop este scoaterea in evidenta a importantei de a locui in case sanatoase, dar si a micilor schimbari pe care fiecare dintre noi le poate face pentru a-si imbunatati mediul de viata si expunerea zilnica la lumina naturala. Constatarile initiale din raportul „Generatia Indoor” au aratat ca aproximativ o cincime (18%) petrec aproape toata ziua in interior, intre 21 si 24 de ore.
„Este clar ca multi oameni din intreaga lume cred ca lumina naturala are un impact notabil asupra somnului si productivitatii lor si este foarte probabil ca acest lucru sa fie adevarat. Studiile au aratat ca doza zilnica de lumina naturala ar putea fi prea scazuta in randul populatiei din tarile occidentale”, spune Peter Foldbjerg, managerul departamentului „Daylight Energy and Indoor Climate” din cadrul Grupului VELUX.
Dr. Steven Lockley, neurolog si profesor asociat la Harvard Medical School, arata care este impactul luminii naturale asupra creierului nostru: „Lumina este un stimulent acut care alerteaza direct creierul. Daca suntem expusi luminii naturale pe timpul zilei, atunci efectul stimulativ va fi mai bun. Vom fi mai vigilenti si vom avea o functie cognitiva mai buna, vom fi mai productivi la munca si asa mai departe. Daca ne gandim la birouri, scoli, spitale etc., vorbim despre efectele de care putem profita pe timpul zilei.”
Aceste constatari sustin studiile Organizatiei Mondiale a Sanatatii , care demonstreaza prin documente ca petrecem pana la 90% din timpul nostru in interior, izolandu-ne de sursele de revitalizare pe care ni le ofera natura. Societatea actuala, stilurile noastre de viata, ne lasa din ce in ce mai putin timp pentru a iesi afara si pentru a ne bucura de beneficiile luminii naturale.
Pe masura ce zilele devin mai scurte si mai reci, importanta expunerii cat mai indelungate la lumina naturala este si mai acuta. O revizuire publicata de Consiliul National de Cercetare din Canada a sugerat ca persoanele din tarile occidentale ar putea sa nu beneficieze de o expunere adecvata la lumina naturala, iar acest lucru ar putea fi in detrimentul bunastarii noastre .
Lumina naturala adecvata din timpul zilei ne ajuta sa dormim noaptea mai bine
Numeroase studii au demonstrat, de asemenea, rolul luminii naturale pentru a beneficia de un somn bun si au subliniat impactul negativ al lipsei acesteia asupra sanatatii. Dr. Steven Lockley de la Harvard Medical School, vorbeste, in continuare, despre impactul expunerii la lumina naturala asupra ceasului nostru biologic, asa-numitul ritm circadian: „Expunerea la alternanta lumina-intuneric reprezinta o parte absolut cruciala a biologiei noastre si asta datorita rolului luminii in resetarea ceasului biologic zilnic. Ceasurile noastre se reseteaza pentru a fi in acord cu timpul mediului inconjurator, iar lumina este indicatorul acestui timp.”
Ceasurile noastre biologice primesc informatii de la diferitele niveluri de lumina naturala de pe parcursul perioadei de 24 de ore. De aceea, avem nevoie de multa lumina in timpul zilei si de intuneric in timpul noptii pentru a beneficia de un somn bun. Printre consecintele unui somn deficitar se numara depresia, diabetul, bolile de inima si cresterea in greutate. Alte reactii adverse fac referire la riscul mai mare de accidente de munca, o concentrare redusa, o stare de spirit proasta si dificultati in luarea deciziilor .
Lumina naturala poate contribui, de asemenea, la cresterea productivitatii
63% dintre respondentii studiului YouGov au declarat ca lumina naturala le influenteaza productivitatea. Legatura dintre aceasta si productivitatea la birou a fost, de asemenea, investigata pe scara larga, iar diferite studii arata ca lumina naturala si accesul vizual spre imprejurimile din exterior maresc performanta la locul de munca.
Angajatii dintr-un call-center procesau apeluri de la 6% la 12% mai rapid atunci cand aveau cea mai buna priveliste, fata de cei care nu aveau aceasta posibilitate. In aceleasi conditii bune, alti angajati au avut performante de 10% pana la 25% mai bune la testele de memorie si functii mentale.
„Se naste o intrebare relevanta, tinand cont de aceste constatari, dar si de faptul ca totalul cheltuielilor cu angajatii se ridica la 90% din costurile operationale ale unei afaceri: ofera birourile si scolile un mediu adecvat de gandire, care sa sporeasca performanta angajatilor si procesul de invatare al copiilor?”, concluzioneaza Peter Foldbjerg, adaugand ca lumina naturala transmisa prin acoperis poate dubla efectul de lumina, in comparatie cu cea transmisa prin fatada .
Sfaturi pentru imbunatatirea somnului
- Expunerea crescuta la lumina naturala ne ajuta sa dormim bine noaptea - de aceea, daca ne vom aseza langa o fereastra la locul de munca sau la scoala si daca vom iesi afara mai mult in timpul zilei, acest lucru ne va ajuta;
- Este bine sa limitam sau sa eliminam orice sursa de lumina din exterior, atunci cand mergem seara in dormitor, la culcare;
- Se recomanda ca temperatura din dormitor sa nu fie foarte ridicata, mai degraba sa fie putin racoare;
- Este de evitat sa ne uitam la dispozitivele electronice (televizor, telefon, tableta) care distribuie lumina albastra, inainte sa mergem la culcare - acest lucru poate insela creierul sa ramana in alerta intr-o perioada gresita a zilei;
- Se recomanda sa ne stabilim o rutina de odihna - sa citim o carte, in loc sa ne uitam la ecranul telefonului;
- Daca celor mici le este teama de intuneric, pe timpul noptii le puteti monta o lampa cu lumina rosie sau portocalie, acestea perturband cel mai putin somnul.
Despre Grupul VELUX
De mai bine de 75 de ani, Grupul VELUX creeaza spatii mai bune de locuit, aducand lumina naturala si aerul proaspat in casele oamenilor din toata lumea. Programul de produse include atat ferestre de mansarda, cat si o gama complexa de rulouri decorative si parasolare, rolete exterioare, tuneluri solare, ferestre pentru acoperis terasa, ferestre cu functii speciale (iesiri pe acoperis, ferestre pentru evacuarea fumului) si solutii automatizate. Pentru munca, pentru studiu. Pentru joaca si pentru viata. Grupul VELUX are o prezenta globala, avand companii de vanzari si fabrici in 40 de tari si aproximativ 9 500 de angajati. Grupul VELUX este detinut de VKR Holding, o companie cu raspundere limitata care apartine fundatiilor si familiei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter