RO EN
Košík je prázdný

ROMANIAN SECURITY FAIR reuneste 50 de companii expozante, din 18 octombrie

Bienala de tehnica de securitate, Romanian Security Fair 2018, organizata de Asociatia Romana pentru Tehnica de Securitate in parteneriat cu Romexpo in perioada 18-20 octombrie 2018, este asteptata cu mult interes de catre expozanti, cei mai multi considerand-o drept cel mai important eveniment din calendarul de marketing al companiei. Pana in prezent, si-au confirmat participarea la standurile Romanian Security Fair 2018 peste 50 de companii din Romania si din lume, din tari precum: Croatia, Ungaria, Italia sau Polonia.
Reprezentantii Zucchetti Romania vor fi prezenti la Romanian Security Fair 2018 cu un nou val de produse si tehnologii inovatoare, dezvoltate si gandite de specialistii companiei “pentru antreprenorii de azi si de maine”, sperand ca la standuri sa vada un numar cat mai mare de participanti si vizitatori interesati de noutatile sale.
La randul lor, cei de la KMW Systems isi doresc sa “interactioneze cu cat mai multi specialisti din domeniul securitatii pentru a le prezenta noile tehnologii si solutii Dahua, dar si pentru a lua pulsul industriei si a identifica nevoile din piata”. Promoter-ii KMV Systems considera, de asemenea ca Romanian Security Fair 2018 ofera o buna oportunitate de “a lega colaborari pe termen lung” si de “a afla cu ce noutati vin ceilalti jucatori din piata”.
Extrem de interesati de aspectele cantitative ale participarii la targul de securitate de la Bucuresti, croatii de la Alarm Automatika d.o.o considera ca expozitia este unul din canalele eficiente de a-si prezenta solutiile si le va oferi sansa de a obtine cel putin 500 de contacte noi, un punct solid de a-si extinde si mai mult business-ul.
De altfel, multi dintre participantii la cea de a V-a editie a Romanian Securiy Fair considera evenimentul drept un element esential in strategia lor de marketing si de vanzari. Reprezentantii KMV Systems spun ca Romanian Security Fair este principalul eveniment la care participa in 2018, fiind “cel mai important canal folosit pentru interactiunea directa cu clientii existenti si cei potentiali, un eveniment de top in strategia de marketing pentru anul 2018”.
La randul lor, cei de la WIND ONE Romania considera bienala de securitate drept “un eveniment de top in strategia noastra de marketing a anului 2018, datorita notorietatii, recunoasterii profesionalismului, a numarului si calitatii expozantilor si vizitatorilor”.
De asemenea, ROTTNER Security Romania crede ca “expozitiile de profil sunt in top 5 instrumente de marketing si metode de a atrage clienti noi si de consolidare a relatiilor cu clientii actuali”, asteptandu-se ca la Romanian Security Fair 2018 sa participle numeroase persoane din domeniul securitatii: “evaluatori de risc, manageri de risc, distribuitori de produse de securitate, reprezentanti ai autoritatilor” carora sa le prezinte produsele consacrate precum si noutatile din domeniul securitatii mecano fizice.
Si Zucchetti Romania face din participarea la Romanian Security Fair un “eveniment important in strategia de marketing si de vanzare”, deoarece le ofera posibilitatea de a se face vizibili si mai accesibili tuturor celor care doresc sa afle mai multe despre noile tehnologii in materie de securitate.
Pentru Alarm Automatika d.o.o, participarea la Romanian Security Fair este esentiala caci, asa cum remarcau si reprezentantii companiei, aceasta este singura expozitie de specialitate din regiune!
KMW Systems este de parere ca Romanian Security Fair este “evenimentul care nu trebuie ratat de nimeni din industria securitatii, deoarece reuneste un numar mare de specialisti din domeniu, fiind un spatiu ideal pentru networking si construirea de noi relatii de business”, compania inregistrand un impact pozitiv in urma pariciparii la editiile anterioare.
In acelasi context, pentru ROTTNER Security, Romanian Security Fair 2018 reprezinta locul unde pot avea “un feedback valoros cu privire la directia in care se indreapta piata” si, nu in ultimul rand, unde isi pot “extinde reteaua profesionala de contacte”.
Dupa 10 ani de la prima editie, Romanian Security Fair continua sa fie locul in care sunt prezentate cele mai noi realizari in domeniul tehnicii de securitate si unde se vor intrece cele mai noi tehnologii, inovatii si tendinte de dezvoltare care vor marca industria de securitate in urmatorii ani.
Reprezentantii WIND ONE Romania considera ca suntem martorii unei dezvoltari exponentiale, “prin trecerea de la o abordare om-tehnologie la una bazata pe analiza de date, Machine Learning si Inteligenta Artificiala, ceea ce va duce la eliminarea erorilor, la cresterea cantitatii si acuratetii informatiilor generate, preluarea aspectelor repetitive si cu grad ridicat de risc de catre inteligenta artificiala”.
La randul lor, reprezentantii Zucchetti sunt de parere ca in viitorul apropiat ne putem astepta la “sisteme "cognitive" de securitate, la o armonizare masiva a noilor tehnologii astfel incat sistemele de securitate sa devina parte a sistemelor de mangement al companiilor”.
Nu in cele din urma, KMW Systems atrage atentia asupra unui aspect care, practic, schimba “regulile jocului” in felul in care companiile de securitate obtin si prelucreza date cu caracter personal, caci “GDPR impune producatorilor un set de reguli ce definesc modul in care aceste tipuri de analize pot fi efectuate intr-un mod responsabil”.
Editia a V-a a Romanian Security Fair va aduce in fata vizitatorilor aparatura si tehnologie de ultima generatie din domenii diverse ale securitatii: supraveghere video; detectie; semnalizare si stingere incendiu; monitorizare si dispecerizare; securitate cibernetica; sisteme mecanice si electromecanice de securitate; sisteme anti-efractie; sisteme de control acces; sisteme de avertizare a pericolului precum si accesorii de securitate.
La standurile Romanian Security Fair 2018 vor fi prezente peste 50 de companii din Romania si din lume, avand la dispozitie peste 2000 de metri patrati pentru a-si prezenta aparatura tehnica si solutiile IT pe care le produc sau le comercializeaza.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter