In contextul exercitarii, de catre Romania, a Presedintiei la Consiliul Uniunii Europene, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice organizeaza vineri, 14 iunie 2019, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, reuniunea informala a ministrilor responsabili cu dezvoltarea urbana.
Evenimentul va fi prezidat de viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, iar la reuniune va participa si comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu.
Reuniunea informala are ca scop adoptarea unui set de concluzii ministeriale sub forma Declaratiei de la Bucuresti - „Catre un cadru comun pentru dezvoltare urbana in Uniunea Europeana“, document care urmareste stabilirea unui acord politic pentru initierea activitatilor de dezvoltare a unui cadru strategic pentru Uniunea Europeana, prin:
- implementarea si continuarea Agendei Urbane a Uniunii Europene,
- corelarea cu procesul de revizuire a Cartei de la Leipzig,
- asigurarea coordonarii intre diferitele initiative din cadrul Agendei Urbane.
Prima sesiune a reuniunii este dedicata principalelor realizari ale Agendei Urbane a Uniunii Europene, mecanism inovator pentru intensificarea guvernantei multinivel. Orasele si zonele urbane joaca un rol important in livrarea prioritatilor Uniunii Europene, iar dezvoltarea urbana are un potential puternic care sa contribuie la coeziunea teritoriala a Uniunii prin externalitati pozitive in afara zonelor urbane. Agenda Urbana a Uniunii Europene a introdus cooperarea verticala si orizontala intre state membre, institutii europene si toti actorii relevanti, asezand la aceeasi masa de discutii orasele si organizatiile europene care le reprezinta la nivel european.
A doua sesiune a reuniunii este dedicata Declaratiei de la Bucuresti - „Catre un cadru comun pentru dezvoltare urbana in Uniunea Europeana“ si va include, totodata, o prezentare a raportului „Viitorul oraselor“, realizat de Centrul Comun de Cercetare, serviciul stiintific intern al Comisiei Europene.
Reuniunile informale ale ministrilor constituie o practica uzuala a fiecarei Presedintii rotative la Consiliul Uniunii Europene, cu scopul de a asigura cadrul adecvat unei reflectii comune si al unui schimb de opinii pe teme de interes la nivel european si international.