RO EN
Košík je prázdný

PREFBETON organizeaza Conferinta internationala “Solutii prefabricate din beton”

Prefbeton - Organizatia Patronala a Producatorilor de Prefabricate din Beton din Romania - organizeaza joi, 4 octombrie 2018, a doua editie a Conferintei internationale “Solutii prefabricate din beton”, la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca, informeaza un comunicat al asociatiei patronale. 
„Continuam si in acest an seria discutiilor pe tema solutiilor prefabricate din beton. Vorbitori din Romania si din strainatate vor aborda diverse teme actuale sau proiectii catre viitor, menite sa inspire participantii, cum ar fi: solutii inovatoare prefabricate din beton pentru infrastructura rutiera, proiecte logistice si comerciale, proiecte socio-culturale, proiecte rezidentiale; o paralela intre betonul monolit  si cel prefabricat, avantaje, provocari - cu o perspectiva completa intre proiectant, antreprenor general, beneficiar, arhitect si producator de prefabricate; solutii prefabricate in zone seismice similare Romaniei; evolutia legislatiei in domeniu; perspective economice ale pietei de constructii. De asemenea, un subiect inedit si in acelasi timp exhaustiv este reprezentat de cel intitulat „Betonul prefabricat este uimitor - de la structuri clasice la betonul-dantela, de la betonul obisnuit la cel de inalta performanta”, se mai arata in comunicat.   
Printre vorbitorii invitati la aceasta conferinta se afla nume importante din Romania, Finlanda, Franta, Ungaria si Spania: prof. univ. dr. ing. Kiss Zoltan (de la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca), prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Vacareanu (Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti), Edward Petzek (Universitatea Politehnica Timisoara), Philippe Henri (Bonna Sabla/Consolis), AnnaMaria Schiau (LafargeHolcim Romania), Andrei Radulescu (Banca Transilvania), Zsolt Kovacs (Asa Építőipari KFT Ungaria), arh. Andreea Cel Mare (Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti),  Jeni Toma (ASRO), Slavomir Matiasko si Petri Suur-Askola (de la Peikko), Eduardo Gürtner (Moldtech), ing. Szabo Levente (Jordahl & Pfeifer Romania), ing. Costel Oprea (SW Umwelttechnik), Cosmin Bunea si Petre Patrutoiu (Somaco Grup Prefabricate), Cristian Manitiu (Con-A) etc.
„Si anul trecut, si in acest an, initiativa organizarii acestei conferinte a fost intampinata cu mult entuziasm de partenerii din industria constructiilor. Dorim ca acest eveniment sa devina, de la un an la altul, unul dintre reperele importante pentru partenerii din domeniu. La prima editie a conferintei au raspuns prompt atat vorbitorii din Romania si strainatate, participantii din randul proiectantilor de structuri, arhitectilor, antreprenorilor generali si dezvoltatorilor imobiliari, cat si furnizorii de echipamente si materiale pentru industria constructiilor. Am remarcat un interes deosebit pentru prefabricatele din beton in randul tinerilor ingineri, care confirma astfel perspectivele foarte largi pe care noi le anticipam in evolutia prefabricatelor din beton in Romania”, a declarat Gabriel Colobatiu, presedintele Prefbeton.
A doua editie a Conferintei internationale “Solutii prefabricate din beton” este organizata cu sustinerea partenerilor First Technology, Peikko, Jordahl & Pfeifer Romania, Terwa Construction Systems, MC Bauchemie Romania, StruSoft, BASF Romania, Siderom Steel, Sika Romania, Ideastatica si MaxFrank.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter