RO EN
Košík je prázdný

POSMUS: Un alt castel va fi reabilitat prin REGIO 2014-2020

A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul „Reabilitarea si restaurarea castelului din localitatea Posmus, judetul Bistrita-Nasaud“, implementat de Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud. Proiectul se va derula in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 5, Prioritatea de investitii 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural, program finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala. Castelul de la Posmus a fost construit la mijlocul secolului al XVIII-lea, in stil baroc, de catre familia nobiliara Teleki; ansamblul se compune din cinci corpuri: cladirea principala a castelului, magaziile, grajdul, inchisoarea si bastionul de poarta (folosit ulterior drept casa de oaspeti), in care se afla si o capela.
Valoarea totala a proiectului este de peste 21,7 milioane de lei, din care 98% reprezinta alocarea nerambursabila. Implementat timp de 46 de luni, proiectul are ca obiectiv general pastrarea si valorificarea patrimoniului cultural al judetului Bistrita-Nasaud si a identitatii culturale prin restaurarea, reabilitarea si redarea imaginii originale a castelului Teleki din Posmus si atragerea de vizitatori. In urma reabilitarii, ansamblul castelului va fi deschis publicului larg si turistilor vizitatori. Pana la finalul perioadei de implementare, Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud isi propune sa creasca numarul turistilor care viziteaza obiectivul de patrimoniu reabilitat la aproape 2.000 de turisti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter