Primarii din 24 de comune au primit 25 de contracte de finantare in valoare totala de 65.477.505 de lei (14,5 milioane de euro). Fondurile sunt alocate prin Programul National de Dezvoltare Locala. Cele mai multe contracte (17), prevad modernizarea, reabilitarea, dotarea sau construirea de scoli si gradinite, contra sumei de 21 de milioane de lei. De aceste investitii vor beneficia copiii din comunele Voinesti, Mogosesti, Madirjac, Cristesti, Holboca, Todiresti, Cozmesti, Oteleni, Movileni, Helesteni, Valea Seaca, Rachiteni, Scanteia, Golaesti, Coarnele Caprei si Bals.
Proiectele cu cele mai mari valori sunt destinate comunelor Tomesti si Popricani. La Tomesti, pentru extinderea retelei de canalizare vor fi investite 11.190.745 de lei. In satele Cotu Morii, Cuza Voda si Tipilesti din comuna Popricani, vor fi infiintate sisteme centralizate de alimentare cu apa si de canalizare pentru suma de 20.265.407 de lei.
Reteaua de drumuri de interes local din Baltati va fi modernizata, in acest sens alocandu-se 5.067.504 de lei. Comunele Butea, Ciohorani, Dumesti si Mircesti au primit in total, 4.486.465 de lei pentru investitii in dispensare medicale.