RO EN
Košík je prázdný

PMB: Noul Spital Metropolitan are Certificat de Urbanism

Primarul General, Gabriela Firea a facut astazi, in deschiderea sedintei CGMB, noi declaratii cu privire la stadiul proiectului privind realizarea Spitalului Metropolitan.
Primarul General, Gabriela Firea: „In ceea ce priveste etapele parcurse pana in prezent pentru realizarea Spitalului Metropolitan, au fost obtinute Certificatele de Urbanism pentru implementarea acestui obiectiv, atat pentru terenul din Sos Pipera nr. 55, cat si pentru cel din Sos. Pipera nr 63-65. De asemenea, au fost initiate demersurile in ceea ce priveste alipirea celor doua terenuri in vederea demararii procedurilor privind proiectarea. Mai mult, au avut loc intalniri cu personal din cadrul PMB, ASSMB, Spitalelor din subordinea Municipiului Bucuresti, precum si cu experti cooptati, in vederea stabilirii necesitatilor si a unor seturi de criterii care sa stea la baza demararii obiectivului de investitii”.
Primarul Capitalei a mai explicat si ca „se are in vedere realizarea Studiului de Fezabilitate prin Compania Municipala de Dezvoltare Durabila, iar executia sa fie realizata in baza unui contract de tip „Proiectare si Executie”, acesta urmand a fi lansat in licitatie in al treilea trimestru din 2019”.
Potrivit Edilului-sef, proiectul va ingloba nu numai un spital, ci si spatii de cazare pentru rezidenti, imobile de locuinte pentru doctorii tineri, spatii hoteliere pentru pacienti si pentru familiile acestora, sisteme de transport pentru pacientii veniti din tara sau din strainatate, cresa si gradinita pentru copiii personalului medical, sali de cursuri si conferinte, fapt pentru care in prezent se lucreaza la elaborarea unei strategii din care sa rezulte modelul de spital ce va fi demarat. Strategia de dezvoltare este de a realiza un spital dezvoltat pe orizontala, cu un corp central conectat de module adiacente.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter