RO EN
Košík je prázdný

PMB: Buget de peste 330 milioane de euro pentru infrastrura rutiera si de sanatate

Bugetul Primariei Municipiului Bucuresti pentru anul 2018 reflecta prioritatile actualei Administratii: peste 100 de milioane de euro sunt destinati investitiilor in sanatate, iar domeniului infrastructura si siguranta rutiera ii sunt alocati peste 231 milioane de euro - destinati investitiilor care vor genera diminuarea aglomeratiei in trafic.
Sanatate
Anul acesta, Primaria Capitalei propune alocarea, pentru cele 19 spitale pe care le administreaza, sumei record de peste 111 milioane de euro. Comparativ cu bugetul anilor precedenti 2016 si 2017, (in care bugetul a fost de 43.960.000 euro si, respectiv 53.428.000 euro), bugetul anului 2018 este aproape dublu.
Suma alocata ASSMB este destinata atat reabilitarii si modernizarii spitalelor actuale cat si demararii unor noi proiecte, dupa cum urmeaza:
- Pentru finalizarea spitalelor Foisor - 17.115.000 euro si pentru spitalul Victor Gomoiu - 9,4 milioane euro
- Investitii noi in valoare de 2.655.000 euro pentru:
- Modernizarea Corpului principal al Spitalului Clinic Victor Babes,
- constructie cladire noua pentru chirurgie si neonatologie la Spitalul Clinic Cantacuzino,
- extindere la Spitalul Clinic Malaxa, modernizare pentru 3 pavilioane la Spitalul Clinic Obregia,
- construirea unui bazin pentru recuperare neuromotorie la Spitalul Sf. Luca;
- Suma de 790.000 euro pentru studii de fezabilitate in vederea realizarii statiilor de epurare pentru toate spitalele ASSMB si expertize tehnice/seismice pentru spitalele care nu au beneficiat inca de aceasta expertiza;
- Suma de 42.113.000 euro pentru dotari spitale cu echipamente si aparatura medicala;
- aproximativ 215.000 euro pentru studii de fezabilitate in vederea construirii Spitalului Metropolitan (in zona de nord) si a altei unitati medicale in zona de vest (in sectorul 6);
- Suma de 670.000 euro pentru Maternitatea Bucur. In acest an, Municipalitatea isi propune sa reabiliteze corpurile A si B ale acestei unitati medicale.
- 680.000 euro pentru expertizarea si intocmirea documentatiilor de avizare a lucrarilor de interventie pentru 20 de policlinici
- 416.000 euro destinati medicamentelor si materialelor sanitare pentru cabinetele din reteaua scolara
Bugetul ASSMB a mai prevazut sume pentru cheltuieli de personal, materiale pentru intretinere si functionare, reparatii curente (energie electrica, energie termica, salubritate, apa, canal). De asemenea, Municipalitatea a prevazut in bugetul pentru anul 2018 suma de aproximativ 10 milioane de euro pentru achizitia a 106 ambulante.
Peste 231 milioane de euro pentru infrastructura rutiera si fluidizarea traficului, dotari, investitii si subventii pentru transport in comun -investitii in lucrari care vor genera diminuarea aglomeratiei in trafic
1. Penetratii, Strapungeri, Supralargiri
Lucrari in continuare:
- Modernizare Piata Eroii Revolutiei si Pasaj Pietonal - dupa aproape zece ani in care proiectul a fost blocat, s-a semnat anul trecut un nou contract pentru finalizarea lucrarilor sistate in 2008. Bugetul alocat pentru acest an este de 1.7 milioane euro
- Strapungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu- lucrarea este aproape finalizata. Mai avem de executat lucrari neprevazute in contract: iluminat public, iluminat arhitectural, semaforizare intersectii si separatoare de sensuri. Buget alocat este de 4,3 milioane euro.
- Penetratie Splaiul Independentei - Ciurel - Finalizarea lucrarii este conditionata de relocarea unor retele si descarcari arheologice. Nodul Virtutii va fi finalizat in acest an. Bugetul alocat este de 17.8 milioane euro.
- Supralargire Fabrica de Glucoza - S-a finalizat proiectul tehnic, urmeaza sa inceapa lucrarile. Anul trecut am finalizat exproprierile pentru intreaga lucrare. Bugetul alocat este de aproape 4,7 milioane euro .
- Park and Ride-ul de la Cora Pantelimon, cu o capacitate de 500 de locuri, pentru care s-a aprobat PUZ - ul la inceputul acesti an, a fost definitivat proiectul si urmeaza sa inceapa lucrarile. Bugetul alocat este de 15 milioane euro.
- Parcarea subterana prevazuta in proiectul de modernizare a soselei Iancului, cu o capacitate de 200 de locuri - bugetul alocat 2,5 milioane euro.
Lucrari noi:
Orice proiect nou se realizeaza in etape. Initial, nu se poate aloca toata suma necesara pentru realizarea unui obiectiv de investitii, pentru ca acest lucru inseamna blocarea unor sume importante de bani. Proiectele se realizeaza etapizat, dupa studiile de fezabilitate urmeaza aprobarea in CGMB a indicatorilor tehnico-economici, licitatiile si in final semnarea contractelor de executie.
- Pe trei artere mari din Capitala vor fi modernizate liniile de tramvai si sistemul rutier
- Modernizare sistem rutier si linii de tramvai pe bulevardul Vasile Milea. Buget alocat pentru studiul de fezabilitate este de 37.000 euro
- Reabilitare sistem rutier si linie de tramvai Bdul Dimitrie Pompei si str. Barbu Vacarescu. Avem studiu de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici aprobati in CGMB, urmeaza demararea procedurilor pentru atribuirea contractului de executie.
- Penetratie Prelungirea Ghencea Domnesti - Se reface studiul de fezabilitate intrucat proiectul trebuie revizuit, asa cum prevede Planul de Mobilitate Urbana Durabila, care propune construirea liniei de tramvai si a unui nod intermodal in zona pasajului pe care il construieste Ministerul Transporturilor. Bugetul alocat este de 200.000 euro.
- Penetratii, strapungeri, supralargiri, Pasaje rutiere si pietonale
- Supralargire Soseaua Bucuresti - Magurele. Buget alocat pentru studiul de fezabilitate - 30.000 euro
- Prelungirea Strada Brasov intre Soseaua Alexandriei si Prelungirea Ghencea. Valoarea alocata pentru prima etapa, studiul de fezabilitate, este de 130.000 euro
- Supralargire Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu - intersectia Vitan Barzesti etapa a II a - continuarea proiectului aflat in acest moment in executie. Buget alocat 140.000 euro.
- Pasaj rutier Soseaua Colentina - Doamna Ghica. Valoare revizuire studiu de fezabilitate 28.000 euro
- Pod planseu Piata Unirii - conform expertizelor tot planseul trebuie refacut, toata structura subterana trebuie consolidata. Valoare studiu de fezabilitate 88.000 euro.
- Intregire Splaiul Unirii - Zona Bdul Marasesti - Hanul lui Manuc. Revizuire studiu - 21.000 euro
- Supralargire Calea Grivitei si Bdul Bucurestii Noi - Valoare studiu de fezabilitate 32.000 euro
- Strapungere si supralargire Str. Avionului, intre Sos. Pipera si linia de centura prin Drumul Nisipoasa, Str. Campul Pipera si str. Vadul Moldovei cu pasaj denivelat peste calea ferata Bucuresti- Constanta, pe sub pista aeroportului Aurel Vlaicu. Buget alocat studiu de fezabilitate este de 174.000 euro
- Reabilitare Bulevardul Basarabia, intre Sos. Mihai Bravu si Sos. Dudesti-Pantelimon. Buget alocat studiu 32.000 euro.
- Supralargire Calea Calarasi si Bdul Corneliu Coposu, intre str. Sf. Vineri si Sos. Mihai Bravu. Buget studiu fezabilitate 37.000 euro.
- Pasaj denivelat sos. Petricani-Sos Bucuresti Nord. Buget alocat pentru studiu 32.000 euro.
- Pasaj denivelat peste intersectia Sos. Andronache - Bdul Eroilor. Buget alocat studiu 32.000 euro.
- Continuarea lucrarilor la obiectiul de investii "Modernizare si consolidare Pod Mihai Bravu" - 1,33 milioane euro
- Reabilitare Pod Grant (a fost expertizat si necesita reparatii capitale) - 6,2 milioane euro
- Pasaj pietonal subteran Arcul de Triumf - expertiza si DALI: 160.000 euro
Dotari
- Innoire parc auto RATB: Buget alocat pentru acest an, pentru achizitia a 400 de autobuze Euro 6, 100 de troleibuze, 100 de tramvaie si 42 autobuze electrice - aproximativ 32 milioane euro.
- Investitii derulate de RATB - 43 milioane euro
- SUBVENTIE RATB - 103 milioane euro
De asemenea, se aloca sume importante - 56 de milioane de euro- pentru imbuntatirea sistemului rutier, semaforizare inteligenta, managementul traficului, dupa cum urmeaza:
- modernizarea si extinderea instalatiilor de semaforizare (20 intersectii noi semaforizate si 100 intersectii integrate in BTMS) se aloca - 26 milioane euro
- Aplicatie Smart Parking - 5 milioane euro
- Intretinerea instalatiilor de semaforizare existente (service, revizii si reparatii) 4 milioane euro.
- Lucrari de semnalizare rutiera necesare sistematizarii si cresterii sigurantei circulatiei (marcaje rutiere, indicatoare, garduri, panouri semnalizare, console, limitatoare de viteza etc) - 6,4 milioane euro
- Reabilitare / reparatii sistem rutier - 20 milioane euro
Parcari
Anul acesta, Municipalitatea demareaza 14 proiecte de construire de parcari subterane si supraterane, suma alocata pentru inceput fiind de aproximativ 11 milioane de euro, astfel:
- 7 parcari supraterane rezidentiale - proiect tehnic si executie: aproximativ 9 milioane euro
- 3 parcari publice subterane la Gara de Nord, Edgar Quinet, Piata Dorobanti - studii si consultanta concesiune lucrari: aproximativ 650.000 euro
- 4 parcari publice , una la Sala Palatului (Nord), una la Piata Constitutiei si alte doua parcari care vor fi construite in cadrul proiectului de punere in valoare a monumentelor de for public ale lui Alexandru Lahovari si Gh. Cantacuzino - obiective de investitii realizate din bugetul local: aproximativ 1 milion de euro
Consolidari
86 de imobile cu risc seismic vor fi consolidate de Primaria Capitalei
Dupa ce in 27 de ani PMB a consolidat doar 20 de cladiri, bugetul alocat in acest an pentru consolidarea imobilelor cu risc seismic este de aproximativ aproximativ 10 milioane euro. Aceste fonduri vor fi fi utilizate pentru continuarea lucrarilor la cele 4 imobile aflate in executie, pentru lucrarile la alte 29 de imobile la care lucrarile vor incepe in perioada urmatoare, dar si pentru proiectele tehnice pentru alte 29 de imobile si expertizarea a altor 24 de imobile.
Sume importante pentru construirea de locuinte, gradinite si sali de sport - 47,5 milioane euro
Primaria Capitalei isi propune ca anul acesta sa demareze o serie de proiecte importante de construire a unor ansambluri de locuinte, complexuri sportive, gradinite si sali de sport, dupa cum urmeaza:
- 7 ansambluri de locuinte sociale si pentru tineri, 3 in sectorul 5, 2 in sectorul 4, 1 in sectorul 2, 1 in sectorul 3 - studii de fezabilitate si proiecte tehnice: 753.000 euro
- Achizitie de locuinte de serviciu pentru cadrele medicale - 15 milioane euro
- 9 complexuri multifunctionale pentru activitati didactice si sport in incita unor scoli si licee - proiecte tehnice si executie: 21,4 milioane euro
- Constuirea a 5 corpuri noi pentru gradinite (sector 2) si reabilitarea si modernizarea gradinitei nr 30, din sectorul 4,4 milioane euro
- Construirea a 12 Sali de sport dintre care 7 cu bazine de inot in incinta scolilor: 517.000 euro
- Refacere si modernizare patinoar artificial M. Flamaropol: 5,4 milioane euro
- Consolidare si modernizare Liceul Teoretic C.A Rosetti cu extindere bazin de inot: 68.000 euro
- Consolidare, reabilitare si modernizare cladire atelier Liceul Tehnologic I.C Bratianu cu extindere bazin de inot: 123.440,86 euro
Alte proiecte:
- Directia de Urbanism va lansa un concurs international de solutii - aproximativ 1 milion de euro - pentru regenerarea urbana a zonei Magheru si inca un concurs - 186.000 euro, pentru str. Berzei si amenajarea Pietei Matache
- Reabilitare si modernizare Centrul Cultural Lumina: 460.000 euro
- Rampe pentru persoane cu handicap - accesibilizare institutii publice : 2,2 milioane euro
- Strategie SMART CITY - studii de oportunitate: 150.000 euro
- Restaurare si punere in valoare Curtea Veche: 1,4 milioane euro
Se aloca de asemenea bani si pentru reabilitarea unor parcuri si realizarea unor centre noi de agrement, dupa cum urmeaza:
- Parcul Carol si Parcul Cismigiu (lucrari de conservare si revitalizare): 68.000 euro
- Acvariu public cu centru de cercetare - studii si consultanta: 151.000 euro
- Parc de distractii si agrement - studii si consultanta - concesiune lucrari: 151.000 euro
214 milioane de euro pentru investitii in sistemele de utilitati, extinderea retelelor de apa si canalizare, statia de epurare Glina, iluminat public si subventia energiei termice
Lucrari de investitii
- “Finalizarea statiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare si a canalului colector Dambovita (Caseta), in Municipiul Bucuresti-Etapa II” - 55milioane euro
-,,Realizarea retelelor publice de alimentare cu apa, canalizare, iluminat public, precum si a drumurilor aferente Ansamblului de locuinte "Henri Coanda" sector 1 - 2 - 23 milioane euro
- Retea metropolitana de cismele publice - 130.000 euro
- Executie bazine de retentie zona Sufaru Gheorghe pentru deservire zona Bucuresti Magurele 700.000 euro (suma necesara in vederea finalizarii lucrarilor si a inchiderii proiectului).
- Lucrari de investitii ale Radet - 17 milioane euro
Servicii publice
- Modernizarea, extinderea, intretinerea, consumul de energie electrica si mentenanta retelei de iluminat public din Municipiul Bucuresti aproximativ 22 milioane euro
- Contractul privind asigurarea serviciului public de salubrizare - activitatea de salubrizare stradala si activitatea de iarna pe raza sectorului 5 - aproximativ 6 milioane euro
- Program unitar de actiune privind dezinsectia si deratizarea - aproximativ 5 milioane euro
- Diferenta de pret la energia termica furnizata populatiei -aproximativ 86 milioane Euro
Mediu
Bugetul Directiei de Mediu pentru anul 2018, este de 6 milioane de euro fiind alocat pentru proiecte majore cum ar fi:
1. Demararea proiectului “CENTURA VERDE A MUNICIPIULUI BUCURESTI”, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 328/30.08.2017, infiintarea perdelelor forestiere de protectie, in cadrul acestui proiect are in vedere extinderea suprafetelor impadurite in zonele din jurul Capitalei pentru imbunatatirea climatului urban si reprezinta un obiectiv strategic pentru Municipalitate cu impact major asupra combaterii efectelor schimbarilor climatice, reducerii poluarii aerului, cresterii suprafetelor de spatiu verde si nu in ultimul rand oportunitatea de dezvoltare a zonei Metropolitane prin prisma potentialul turistic si de agrement oferit prin implementarea acestui obiectiv de investitii. In vederea realizarii documentatiilor tehnice necesare implementarii acestui proiect conform prevederilor s-au alocat pentru anul 2018 in bugetul local 662.365 euro.
2. Actualizarea registrului spatiilor verzi al municipiului Bucuresti conform Ordinului MDRT nr. 1466/2010 reprezinta o obligatie a municipalitatii conform Legii nr.24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, republicata, avand ca scop o noua inventariere a spatiilor verzi din capitala cu constituirea registrului spatiilor verzi asigurand un management eficient din punct de vedere urbanistic si al protectiei mediului .Suma totala alocata in anul 2018 pentru realizarea acestui proiect incluzand si documentatiile tehnice este de 1,4 milioane euro
3. Demararea realizarii „sistemului operativ informational pentru managementul calitatii aerului in municipiul bucuresti” prin intocmirea in decursul acestui an a documentatiei tehnice necesare promovarii investitiei pentru care suma necesara este de 51.000 euro.
Acest sistem va facilita cunoasterea in timp real a calitatii aerului din capitala si adoptarea masurilor de diminuare a poluarii aerului inconjurator protejand in mod cat mai eficient populatia in general si populatia sensibila in special. Sistemul va cuprinde statii fixe de monitorizare amplasate in zone cu trafic intens sau de expunere a populatiei si statii relocabile amplasate in zonele cu activitati de constructii.
4. Dezvoltarea sistemului de monitorizare a zgomotului urban aflat in dotarea Primariei Municipiului Bucuresti - proiectul are ca scop upgradarea si suplimentarea numarului de statii de monitorizare acustica al actualului sistem de monitorizare al zgomotului. Astfel se vor amplasa statii in zone rutiere intens poluate fonic, in zone de spitale si unitati de invatamant, urmarindu-se in special monitorizarea expunerii populatiei la poluarea fonica. Suma necesara realizarii documentatiei tehnice pentru promovarea investitiei este de 51.000 euro
5. Actualizarea periodica a hartilor de zgomot si a planului de actiune pentru diminuarea nivelului de zgomot in Municipiul Bucuresti. Suma alocata pentru aceste proiecte este de aproximativ 106.000 euro.
6. Realizarea campaniilor de constientizare a populatiei cu privire la nivelul real al calitatii aerului, la implicatiile asupra sanatatii populatiei constituie o conditie importanta in sustinerea implementarii masurilor din Planul Integrat de Calitate a aerului in municipiul Bucuresti cu rolul de a realiza diminuarea poluarii aerului si asigurarea astfel a protectiei populatiei capitalei vizand si protectia grupurilor sensibile ale populatiei, inclusiv copiii. Suma alocata pentru anul 2018 este de 361.000 euro.
7. Acordarea de vouchere in cadrul proiectului BICICLISTI IN BUCURESTI, prevazuta prin HCGMB NR. 371/11.09.2017, reprezinta o masura adoptata de municipalitate in vederea promovarii transportului alternativ cu impact in imbunatatirea calitatii aerului din capitala, masura prevazuta in cuprinsul Planului Integrat de Calitatea Aerului in municipiul Bucuresti. Suma necesara pentru alocarea a 25.000 de vouchere este de 2,7 milioane euro.
Programe Sociale
113 milioane de euro pentru asistenta sociala si stimulente
Bugetul propus de executivul PMB pentru anul 2018, pentru asistenta sociala si stimulente, este cel mai mare din ultimii ani, valoarea acestuia atingand in acest an aproape 113 milioane euro. Din aceasta suma, D.G.A.S.M.B a alocat anul acesta, pentru plata stimulentelor, aproape 84 de milioane de euro, iar Centrul de Tineret a alocat inca 3 milioane de euro ca stimulente finanicare pentru constituirea familiilor.
Astfel, in anul 2018 se vor acorda urmatoarele stimulente financiare:
1. Stimulent nou nascuti, conform HCGMB nr. 209/2017 pentru 19.255 beneficiari - 2.500 lei/beneficiar/luna
2. Stimulent copii cu handicap, pentru 4666 beneficiari - 1.000 lei/beneficiar/luna
3. Stimulent pentru integrarea sociala a persoanelor adulte cu handicap -beneficiari - 500 lei/beneficiar/luna
4. Ajutor social comunitar pentru familia monoparentala - 406 beneficiari
Servicii Sociale
1. Cantine Sociale - in cadrul celor patru cantine sociale din subordinea D.G.A.S.M.B, aproximativ 1800 de beneficiari servesc masa in fiecare zi de luni, miercuri si vineri. D.G.A.S.M.B a alocat pentru asigurarea hranei echivalentul a 2.043.000 euro.
2. Centrul rezidential de ingrijire si asistenta pentru persoanele dependente - Berceni - previne sau inlatura efectele temporare ori permanente ale unor situatii care pot generaliza marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor. In aceste centre (Berceni si Darvari) sunt aproximativ 300 de beneficiari, carora li se acorda asistenta medicala si hrana. D.G.A.S.M.B a alocat pentru aceste centre, hrana, medicamente si materiale sanitare, necesare beneficiarilor, 863.225 euro.
3. Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulti - “Sf. Ioan” - acest centru se adreseaza persoanelor fara adapost si cuprinde doua componente:
a. Adapost de Noapte pentru oamenii strazii - alocatie zilnica de hrana de 16,6 lei/zi/beneficiar
b. Centrul de zi pentru adulti ( varstnici si oamenii strazii) - alocatie zilnica de hrana de 7 lei/zi/beneficiar
In cadrul Complexului Integrat de Servicii Sociale pentru Adulti - “Sf. Ioan” sunt cazati peste 500 beneficiari.
Cultura
Pentru teatre, muzee si alte institutii de cultura - bugetul propus pentru acest an este de peste 76 milioane euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter