RO EN
Košík je prázdný

PLOIESTI: Finantare de 25 milioane lei pentru proiecte de eficientizare energetica

Liviu Gabriel Musat, directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, si Adrian-Florin Dobre, primarul municipiului Ploiesti, au semnat cinci contracte de finantare in valoare de peste 24 de milioane de lei, pentru cresterea eficientei energetice a patru loturi de cladiri rezidentiale, precum si a Gradinitei cu Program Prelungit „Sfantul Mucenic Mina”.
Primaria Municipiului Ploiesti a accesat fonduri europene prin Regio (Programul Operational Regional 2014-2020), in cadrul Axei prioritare 3 - „Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon”, Prioritatea de investitii 3.1 - „Sprijinirea eficientei energetice, a gestionarii inteligente a energiei si a utilizarii energiei din surse regenerabile in infrastructurile publice, inclusiv in cladirile publice, si in sectorul locuintelor”, Operatiunea A - Cladiri rezidentiale, respectiv Operatiunea B - Cladiri publice.
Aceste aplicatii au ca obiectiv reducerea emisiilor de carbon prin cresterea eficientei termoenergetice a 14 cladiri rezidentiale, precum si a Gradinitei cu Program Prelungit „Sfantul Mucenic Mina” aflate pe raza municipiului. In vederea atingerii acestui deziderat, vor fi realizate lucrari de reabilitare termica, de implementare a unui sistem de iluminat eficient prin utilizarea panourilor fotovoltaice ca surse de energie regenerabila. Prin implementarea proiectelor, se vor inregistra scaderi considerabile in ceea ce priveste emisia gazelor cu efect de sera, consumul anual de energie primara, totodata 537 de gospodarii si infrastructura aferenta institutiei de invatamant prescolar primind o clasificare mai buna din punct de vedere energetic.
Pentru „Eficientizare energetica blocuri in municipiul Ploiesti - lot 1” investitiile au o valoare totala de 2.598.246,04 lei din care peste 1,2 milioane de lei provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), aproape 226 de mii de lei reprezinta contributia de la bugetul de stat, iar peste un milion de lei constituie cofinantarea eligibila a beneficiarului. Proiectul are o perioada de implementare de 42 de luni, incepand cu 1 ianuarie 2014.
Proiectul privind „Eficientizare energetica blocuri in municipiul Ploiesti - lot 2” necesita o alocare in valoare totala de 9.421.358,16 lei, din care peste 4,6 milioane de lei reprezinta contributia FEDR, aproape 823 de mii de lei provin din bugetul national, aproximativ 3,6 milioane de lei fiind contributia eligibila a beneficiarului. Perioada de implementare prevazuta pentru acest demers este de 43 de luni, incepand 1 martie 2017.
Prin demersul ce are ca obiectiv reabilitarea termica a celui de-al treilea lot de blocuri, proiect ce are o perioada de implementare de 43 de luni, din 1 martie 2017, sunt preconizate investitii in valoare totala de 3.897.037,02 lei. Din aceasta suma, peste 1,9 milioane de lei provin din FEDR, peste 336 de mii de lei reprezinta alocarea din bugetul de stat, cofinantarea eligibila a beneficiarului ridicandu-se la aproximativ 1,5 milioane de lei.
Aplicatia destinata celui de-al patrulea lot de blocuri estimeaza o valoare totala a fondurilor de 4.743.469,15 lei, din care contributia din FEDR depaseste doua milioane de lei, aproximativ 382 de mii de lei provin din bugetul de stat, in timp ce beneficiarul asigura o cofinantare eligibila in valoare de aproape 1,7 milioane de lei. Implementarea proiectului se realizeaza in perioada 1 ianuarie 2018 - 30 septembrie 2020.
„Eficientizarea energetica: Gradinita cu Program Prelungit Sfantul Mucenic Mina” este un proiect cu o valoare totala de 4.286.791,61 lei, din care aproape 3,6 milioane de lei reprezinta valoarea nerambursabila alocata din FEDR, aproximativ 550 de mii de lei constituie contributia bugetului de stat, beneficiarul asigurand o cofinantare eligibila de peste 84 de mii de lei. Pentru implementarea acestui proiect este estimata o perioada de 38 de luni, incepand cu 1 februarie 2017.
In prezent, in regiunea Sud Muntenia s-au inregistrat 1.165 de proiecte (inclusiv aplicatiile depuse pe SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,8 miliarde de lei. La nivelul judetului Prahova, au fost depuse de solicitantii de fonduri Regio 302 aplicatii, avand o valoare solicitata de peste 1,9 miliarde de lei. Dintre acestea, prin cele 37 de proiecte depuse in cadrul Axei prioritare 3 sunt solicitate fonduri de aproape 237 de milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter