RO EN
Košík je prázdný

OTP: Cresterea economica a Romaniei va incetini pana la nivelul de 2,7% in 2020

In 2020, ne asteptam la o incetinire suplimentara a economiei mondiale, insa fara motive care sa indice o recesiune la nivel global. Evolutiile recente sugereaza ca este posibil sa vedem eliminarea unei parti din incertitudinea care a determinat declinul inregistrat pe parcursul anului 2019.
Posibilitatea plecarii dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeana, printr-un Brexit „dur„, a scazut in mod semnificativ dupa acordul premierului Boris Johnson cu UE si dupa victoria decisiva a conservatorilor in alegerile parlamentare din Marea Britanie. In plus, a existat o anumita imbunatatire a comertului sub forma unui acord comercial de faza 1 intre China si SUA, desi aici nu putem spune ca pericolele sunt evitate complet.
In 2019, s-a observat o schimbare marcanta a politicilor Bancii Central Europene catre o directie mai relaxata, care este putin probabil sa se schimbe in viitorul apropiat. Inflatia este inca mult sub tinta, atat in SUA, cat si in Zona Euro. Relaxarea notabila a politicilor monetare ale bancilor centrale in 2019 vor continua si pe parcursul anului 2020. Acest fapt sprijina cresterea economica globala prin reducerea costurilor imprumutului, atat pentru sectorul privat, cat si pentru guverne.
Cu toate acestea, pe parcursul anului 2020, vor aparea noi surse de incertitudine politica, daca privim spre alegerile prezidentiale americane, unde rezultatul este departe de a fi sigur. Este important de spus ca cea mai mare economie a lumii, cea a SUA, a cunoscut cea mai lunga expansiune din istoria economica inregistrata, incepand cu iulie 2019, cand a depasit expansiunea de 120 de luni din perioada 1991-2001.
Unul dintre motivele pentru care expansiunea economiei SUA a atins aceasta varsta respectabila, este lipsa aparenta de exces pentru consum si investitii care a caracterizat majoritatea perioadelor anterioare ale ciclului economic. Zona Euro a fost omul bolnav al economiei globale in 2019, in mod paradoxal, in ciuda faptului ca sectorul privat al acesteia are cea mai solida situatie a bilantului dintre marile economii. In 2020, ne asteptam la o imbunatatire treptata a situatiei economice a zonei euro.
In ceea ce priveste Romania, ne asteptam la o incetinire a cresterii economice pe parcursul anului 2020. Cresterea economica a Romaniei ar putea fi de aproximativ 2,7% in 2020, intrucat se asteapta ca politica fiscala sa se inaspreasca in conformitate cu intentia pe termen lung a noului guvern de a ajunge la un deficit de 3%. Cresterea mai mica a salariilor si scaderea nivelului ocuparii fortei de munca in sectorul public vor influenta negativ consumul. Cu toate acestea, incepand cu luna septembrie 2020 majorarea semnificativa a pensiilor va incepe din nou sa alimenteze cheltuielile casnice. In plus, cresterea exporturilor va incetini.
Indicele preturilor de consum din Romania este de asteptat sa scada rapid anul viitor, cu toate ca exista riscuri consistente in aceasta privinta. In aceste conditii, ne asteptam ca inflatia va reveni probabil la aproximativ 3% in anul 2020.
Pe langa planurile deja anuntate de reducere a ocuparii fortei de munca publice, sunt necesare si alte masuri pentru reducerea deficitului sub 3%
Politica fiscala a devenit un factor de risc major al economiei romanesti, o problema care va ramane pe tapet pe parcusul urmatoarei perioade de timp. Credibilitatea si succesul consolidarii fiscale vor determina daca presiunea asupra cursului de schimb EUR/RON si a curbei randamentelor se va mentine in viitor.
Daca rezultatele fiscale dezamagesc, presiunile ar putea creste rapid. Important de retinut este, de asemenea, ca economia romaneasca in forma sa actuala este vulnerabila la socurile externe negative. De exemplu, o incetinire ciclica a economiei europene ar putea duce la iesiri de capital, o slabire mai accentuata a leului, obligand guvernul si BNR sa inaspreasca conditiile, impingand cresterea economica spre zero sau chiar sub zero.
Anul 2019 a fost unul exceptional pentru toate clasele de active. Fie ca vorbim de pretul aurului si materii prime, de indicii de Obligatiuni (in RON, EUR sau USD, suverane sau corporative) sau de indicii de actiuni locali si internationali, toti acestia au inregistrat cresteri sustinute.
Pentru anul 2020 ramanem pozitivi, atat pe obligatiunile denominate in USD, cat si pe cele denominate in EUR. Credem ca obligatiunile corporative si cele ale tarilor emergente –precum Romania – au pe termen mediu un potential mai mare de castig fata de obligatiunile cele mai sigure (rating A, AA, AAA). De asemenea, ne asteptam ca principalii indici bursieri internationali sa evolueze ascendent pe parcursul anului, dar ne asteptam la momente de volatilitate ridicata.
In ceea ce privesste piata din Romania, consideram ca in pofida cresterii din 2019, actiunile romanesti sunt in continuare ieftine din punct de vedere al nivelului indicatorilor financiari. In Romania, dupa o crestere a indicelui BET de peste 30% in anul 2019, indicatorul P/E ratio (Price to Earnings Ratio) nici macar nu si-a depasit media multi-anuala. Astfel, putem spune ca aceasta apreciere a pretului actiunilor romanesti din ultimul an este sustinuta de cresterea mult mai mare a profiturilor acestor companii.
De fiecare data cand vorbim despre estimari asupra evolutiei pietelor financiare trebuie sa tinem seama ca exista o serie de riscuri semnificative care pot determina modificari puternice la nivelul pietelor. Din punctul nostru de vedere, am identificat o serie de riscuri semnificative care pot afecta evolutiile pietelor financiare:
- Razboiul comercial si cresterea economica globala;
- Evolutiile politice din SUA si Europa (alegerile prezidentiale din SUA);
- Cresterea continua a inegalitatii sociale si miscarile populiste;
- Conflictele armate si razboaiele inghetate.
Avand in vedere contextul actual, credem ca cea mai buna abordare pentru clienti este aceea a economisirii/investitiei pe termen lung, recurente, prin intermediul fondurilor de investitii. Credem ca fondurile de investitii reprezinta o solutie viabila de economisire pe termen lung si vor aduce in continuare randamente net superioare altor produse de economisire clasice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter