Ministrul apelor si padurilor, Ioan Denes, a efectuat o vizita de lucru in judetul Ialomita. Demnitarul a fost insotit de directorul general al Administratiei Nationale „Apele Romane” (ANAR), Victor Sandu, si de directorul general al RNP ROMSILVA, Gheorghe Mihailescu iar din delegatie au mai facut parte si directorul Administratiei Bazinale de Apa Buzau, Marilena Stoian dar si directorii SGA Buzau si Directiei Silvice Ialomita.
Vizita de lucru a ministrului Ioan Denes a inceput cu prezentarea, la Slobozia, a obiectivelor de investitii derulate de Ministerul Apelor si Padurilor (MAP), in acest an, in judetul Ialomita. Suma totala alocata in 2019 pentru investitiile ce vor fi derulate de MAP in acest judet este de 9,53 milioane de lei. Pentru domeniul ape sunt alocati 2,44 milioane de lei iar pentru domeniul paduri - 5,09 milioane de lei (lucrari de regenerare a padurilor - 4 milioane de lei, investitii din Fondul de Accesibilizare - 39 mii lei si investitii de la bugetul de stat - 1,05 milioane de lei). Totodata, ministrul Ioan Denes a reamintit faptul ca in ceea ce priveste derularea proiectului Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti (CIPN) in acest judet, platforma de compost existenta in comuna Rosiori a fost dotata, in luna martie a acestui an, cu utilaje - un tractor, doua remorci, o masina de imprastiat gunoi, o cisterna vidanja, un incarcator frontal si un tocator de resturi vegetale. De asemenea, pentru UAT Ciochina licitatia pentru contractarea lucrarilor de constructie pentru obiectivul “Platforma de colectare si managementul gunoiului de grajd in localitatea Ciochina” a fost lansata, urmand ca anul viitor investitia sa fie finalizata. Cele doua obiective de investitii din cadrul proiectului CIPN insumeaza peste 2 milioane de lei.
La intalnirea cu ministrul apelor si padurilor, care s-a incheiat cu o conferinta de presa, au participat prefectul judetului Ialomita, Gigi Petre, senatorul Marian Pavel, deputatul Stefan Musoiu, precum si alti factori locali.
Ulterior, delegatia condusa de ministrul apelor si padurilor, insotita de prefectul judetului Ialomita, s-a deplasat in municipiul Fetesti, unde a avut loc o intalnire cu primarul localitatii, Sorin Gafitoi. In cadrul intalnirii, directorul ABA Buzau a prezentat obiectivul de investitii „Punerea in siguranta a liniei de aparare de la Dunare pe sectorul identificat cu risc tehnologic semnificativ”, investitie ce va fi finantata prin POIM si va fi implementata in doua judete, respectiv Ialomita si Calarasi. Valoarea totala estimata a proiectului este de 48,2 milioane de euro (cu TVA) din care 33,2 milioane de euro aferente judetului Ialomita.
Lucrarile, in acest judet, vor consta in:
- Punerea in siguranta a digului de pe malul drept al fluviului Dunarea, pe bratul Borcea, pe raza localitatii Stelnica. Aici lucrarile propuse constau in reabilitarea digului existent de la Bentu, cu stabilizarea malurilor si indepartarea senalului navigabil, pe o lungime de 1000 ml, dar si realizarea unei linii de aparare la limita intravilanului si incastrarea acesteia in digul existent printr-un dig, pe o lungime de 800 ml.
- Lucrari de aparare impotriva inundatiilor in municipiul Fetesti. Pentru apararea localitatii Fetesti, respectiv a cartierului Buliga, sunt propuse realizarea a 6700 m de dig de aparare, parapet din beton in continuarea digului, pe o lungime de circa 600 m, dar si subtraversari pentru evacuarea apelor din incinta, in zonele canalelor de irigatii existente.
Vizita de lucru a delegatiei conduse de ministrul Ioan Denes s-a incheiat cu inspectarea zonelor cu puncte critice pe Bratul Borcea, km. 34 - zona Bentu, mal drept si zona intravilan Stelnica, mal stang.