RO EN
Košík je prázdný

IASI: Proiectul de extindere a Spitalului Sfanta Maria a fost declarat eligibil

Consiliul Judetean Iasi a primit din partea Agentiei pentru Dezvoltare Nord Est o veste buna pentru cei mici. Este vorba despre proiectul depus in vederea extinderii si dotarii Unitatii de Primire a Urgentelor de la Spitalul ”Sfanta Maria” din Iasi. Dupa numai o luna si jumatate de la depunerea solicitarii de finantare, in urma verificarii conformitatii administrative si eligibilitatii acesteia, ADR Nord Est a comunicat astazi, ca, proiectul a fost admis in ”urmatoarea etapa a procesului de evaluare si selectie, respectiv evaluarea tehnica si financiara”.
”Solicitarea de finantare a fost depusa la mijlocul lunii aprilie si iata ca astazi, chiar de ziua copilului primim aceasta veste. Copiii care ajung in unitatea de primire urgente de la Spitalul ”Sfanta Maria” trebuie sa fie tratati in conditiile cele mai bune. Ma bucur ca cei de la ADR Nord Est ne-au anuntat ca am trecut prima etapa intermediara si ca proiectul este eligibil pentru finantare. Urmeaza alte etape, la fel de dificile dar, nimic nu trebuie sa fie prea mult sau prea greu, cand este vorba despre copii. Si aici vorbim nu numai despre cei din judetul nostru ci despre cei din intreaga Moldova”, a spus Maricel Popa, Presedintele Consiliului Judetean Iasi.
Cererea de finantare a proiectului ” Extindere si dotare Unitate Functionala Regionala de Urgenta in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Sf. Maria" Iasi” a fost depusa in vederea obtinerii finantarii nerambursabile in cadrul POR 2014-2020, Axa prioritara 8- Dezvoltarea infrastructurii sanitare si sociale. Valoarea totala a proiectului este de 12 178 373 de lei, Consiliului Judetean participand cu 5 480 348 de lei. Durata pentru realizarea lucrarilor este de 31 de luni.
Investitia propusa de CJ prevede extinderea constructiei in care isi desfasoara activitatea Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul de Copii “Sf. Maria” si crearea unei infrastructuri care sa corespunda necesitatilor actuale ale unei astfel de sectii- tratarea imediata a pacientilor, dar si instalarea si utilizarea de aparatura performanta.
Acum, UPU Sf. Maria functioneaza intr-un spatiu de 98 de metri patrati, insuficient pentru desfasurarea actului medical in conditii moderne. Noua cladire va avea o suprafata de 2281 de metri patrati. Aici, vor exista spatii pentru primirea si trierea pacientilor, camera de resuscitare, spatiu pentru decontaminare, grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilitati, spatii tehnice si sala de asteptare. Pe acoperis va fi amenajat un helipunct pentru urgentele majore.
Dupa finalizarea investitiei, in Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul de Copii isi vor desfasura activitatea 176 de cadre medicale. Anual, in UPU Sf. Maria sunt tratati aproximativ 40.000 de pacienti din toate judetele Moldovei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter