Departamentul pentru Dezvoltare Durabila, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a inaintat, la finalul anului 2017, Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, respectiv Directiei Politici de Ocupare, Competente si Mobilitate Profesionala, o solicitare de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupatiilor din Romania (COR) pentru introducerea ocupatiei „expert in dezvoltare durabila”.
In data de 22 februarie 2018, cererea a primit aviz favorabil din partea Ministerului Muncii. Ocupatia „expert in dezvoltare durabila” va avea codul 242232 si va fi introdusa in cadrul Grupei de baza 2422 - Specialisti in domeniul politicilor administrative. Acest cod va putea fi folosit cu titlu provizoriu pana la publicarea in Monitorul Oficial a Ordinului comun al ministrului Muncii si Justitiei Sociale si al presedintelui Institutului National de Statistica privind modificarea si completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania, care va statua aceasta ocupatie profesionala.
Care este motivul pentru care Departamentul a solicitat introducerea acestei ocupatii, cine sunt cei care pot deveni experti in dezvoltare durabila, ce cursuri de formare profesionala vor trebui sa parcurga, dar mai ales in ce institutii cheie pot activa - toate aceste intrebari sunt direct legate de obiectivul principal al Departamentului, acela de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabila din 2008 si implementarea celor 17 obiective ale Dezvoltarii Durabile (ODD) din Agenda 2030. In domeniul dezvoltarii durabile exista nevoia aplicarii unui cadru strategic, legislativ si institutional coerent si formarea unor nuclee ale dezvoltarii durabile in institutiile publice cheie din Romania, iar pentru acest lucru este nevoie de oameni bine pregatiti in acest domeniu. ,,Inca de cand am preluat coordonarea acestui Departament, am afirmat in nenumarate randuri ca cel mai important lucru este crearea unui cadru institutional stabil si formarea unor nuclee ale dezvoltarii durabile in cat mai multe institutii publice centrale din Romania. Acum suntem in procesul de revizuire a Strategiei din 2008 si am considerat ca trebuie sa gandim si sa aplicam sustenabil aceasta revizuire, care va putea fi implementata cu succes daca exista aceste nuclee in care vor activa oameni dedicati si pregatiti. Asadar, consider ca este un pas important introducerea acestei ocupatii in nomenclatorul Clasificarii ocupatiilor din Romania, unul care ne va ajuta sa crestem nivelul de reusita in ceea ce priveste si obiectivele dezvoltarii durabile”, a declarat László Borbély, consilier de stat si coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabila.