RO EN
Košík je prázdný

GUVERN: Contracte de finantare in valoare de peste 1,3 miliarde lei

18 contracte de finantare in valoare de 1,323 miliarde de lei au fost semnate de ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, cu beneficiari publici si privati, in prezenta premierului Mihai Tudose si a comisarului european pentru Politica Regionala, Corina Cretu. Este vorba despre contracte de finantare depuse in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 si Programul Operational Infrastructura Mare.
”Am fost consecventi si ne-am indeplinit angajamentul pentru acest an. Avem depuse acte pentru plati de 5,2 miliarde, urmeaza sa se ramburseze dupa procesarea documentelor de catre Comisie. Pentru anul viitor ne propunem cel putin 6,3 miliarde. Ramanem consecventi cu prioritatile noastre in ceea ce priveste destinatia acestor fonduri europene - pe educatie, sanatate si infrastructura”, a afirmat prim-ministrul Mihai Tudose.
Comisarul european Corina Cretu a apreciat efortul autoritatilor romane care au accelerat procesul de absorbtie, aratand ca din luna august pana in prezent au intrat in economie 4,3 miliarde de euro fonduri europene. ”Va felicit ca aveti ca prioritati - sanatate, educatie, obiective legate de competitivitate si de reducere a decalajelor de dezvoltare”, a afirmat comisarul European. Contractele de finantare pe care le semnam astazi fac parte din obiectivul asumat la nivel guvernamental ca pana la sfarsitul anului sa semnam toate contractele de finantare care vizeaza reabilitarea si modernizarea drumurilor judetene, a subliniat ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica.
La ceremonia de semnare a contractelor au mai participat viceprim-ministrul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Paul Stanescu, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, reprezentanti ai autoritatilor locale si ai mediului privat.
La sediul Guvernului Romaniei au fost semnate 17 contracte de finantare pentru proiecte eligibile prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020, in valoare de 623 de milioane de lei. Dintre acestea, sapte proiecte, a caror valoare totala eligibila depaseste 524 milioane lei, au fost depuse de beneficiari publici si vizeaza reabilitarea, modernizarea si/sau imbunatatirea infrastructurii rutiere din judetele Bistrita Nasaud si Bihor (cate un proiect), Salaj (2 proiecte) si Cluj (3 proiecte).
De asemenea, zece solicitanti privati vor semna contracte de finantare in valoare totala eligibila de peste 8,76 milioane lei pentru investitii in achizitionare de echipamente, dezvoltare, inovare si cresterea competitivitatii pe piata locala.
De asemenea, la Palatul Victoria, a fost semnat contractul de finantare aferent proiectului regional pentru dezvoltarea infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda - Campia Turzii. Investitia, solicitata de SC Compania de Apa Aries S.A. si propusa spre finantare prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), are o valoare eligibila de peste 700 milioane lei (din care aproape 600 milioane lei fonduri europene) si presupune lucrari de extindere si imbunatatire a infrastructurii din sectorul de apa si apa uzata in beneficiul mediului si al oamenilor din regiune.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter