RO EN
Košík je prázdný

ELMAS: Premierea liftului STONE a avut loc la Castelul Bran

Un proiect 100% romanesc, liftul instalat in Tunelul Timpului de la Castelul Bran, a fost recunoscut pe plan international, unicitatea acestui model facandu-i pe juratii concursului mondial „Elevator World”, care s-a desfasurat in SUA, sa-i acorde premiul I la categoria „Ascensoare cu scop special”. Printre ascensoarele care au mai intrat in aceasta competitie mondiala si au fost premiate la alte categorii s-au mai numarat modele produse de producatori de renume din Germania, Marea Britanie, SUA sau Japonia (Mitsubishi Electric).
Un proiect comparat cu un diamant
Prin acest proiect, Castelul Bran a crescut paleta serviciilor pe care le ofera turistilor fascinati de istorie, de frumoasa poveste a Reginei Maria, dar si de mitul Contelui Dracula. Prezent la Bran, cu ocazia inmanarii oficiale a acestui premiu, domnul Bülent Yilmaz, Managing Director la Elevator World, divizia pentru Europa, a spus ca liftul proiectat de compania brasoveana Elmas este ca un diamant. „Premiul acesta este unul foarte special, deoarece a fost acordat unui lift cu adevarat deosebit, fata de cel folosit zilnic. In conformitate cu precizarile specialistilor din Comitetul Tehnic, numele companiei, Elmas, inseamna diamant in mai multe limbi, iar si acest proiect este ca un diamant”, a explicat Bülent Yilmaz.
Un concept unicat, 100% romanesc
Constructia intregului Tunel al Timpului este una unicat, 100% romaneasca, si a fost executata in cadrul unui monument istoric in conditii deosebite, in subteran, cu tehnologii speciale deoarece geometria, atat a tunelului, cat si a domului, presupune sectiuni fara nici un fel de repetabilitate si un grad extrem de ridicat de dificultate de realizare. 12 mineri au dislocat 330 de metri cubi de stanca de diverse duritati pentru a putea fi marita sectiunea putului si a tunelului orizontal. S-au consumat 29.000 de ore de munca, volumul total de sapatura fiind de 1.900 de mc, echivalentul a 100 de tiruri, si s-au turnat 420 de mc de betoane speciale, echivalentul a 100 de betoniere.
De asemenea, cabina liftului este special proiectata pentru acest tunel, este unica, efectueaza cea mai lunga cursa avizata din Romania, de 31,5 metri, intre cele doua statii, cea de pornire si cea de sosire. O provocare pentru proiectanti care au fost nevoiti sa gaseasca o solutie inedita pentru evacuarea de urgenta: o trapa in tavanul cabinei si un mecanism electric de ridicat cea a fost montat in partea superioara a putului. Totodata, liftul este prevazut cu senzori pentru detectarea seismelor, de fum, de temperatura, umiditate, dar si senzori de detectare a gazelor. In cazul in care acestea se vor activa, cabina lifului va fi directionata spre statia superioara. Viteza de deplasare este flexibila pentru a putea fi adaptata nevoilor si scenariilor media, iar in interiorul liftului s-au montat ecrane de ultima generatie, camere foto si video, facand posibila modificarea spectacolului media ori de cate ori se va dori acest lucru. „Acest trofeu pe care l-am obtinut se adreseaza intregii echipe care a dus proiectul la bun sfarsit. Performanta a fost posibila doar pin efortul colectiv al tuturor celor 420 de angajati ai companiei. Este un proiect unicat, pentru care am obtinut toate certificarile si avizele necesare in vederea functionarii”, a precizat omul de afaceri Marton Geza Roth, Directorul General Elmas.
Tunelul Timpului, in cifre
In conformitate cu datele Companiei de Administrare a Domeniului Bran, cifrele sunt elocvente: 20 de kilometri de trasee de cablu, peste 150 de senzori, 60 de servere si sisteme de control, 5 sisteme audio independente, 80 de canale de sunet comandabile, sisteme de iluminat inteligente, echipamente de efecte speciale, senzori de pozitie, de prezenta, de detectie a expresiei faciale, 120 de programe si aplicatii software dedicate. Un proiect 100% romanesc unde si coloana sonora a fost realizata de compozitori si editori de sunet din Romania, intreg continutul fiind produs pentru Tunelul Timpului pentru a descrie istoria si cultura Castelului Bran si a zonei geografice din care face parte.
Compania Elmas Brasov a fost infiintata in 1990, avand capital 100% romanesc. Activitatea principala a firmei este fabricarea echipamentelor de ridicat si manipulat. Sediul central al societatii este in Brasov, spatiile de productie, depozitare, reparatii si cel administrativ intinzandu-se pe o suprafata de 70.000 de metri patrati. Compania are opt puncte de lucru la nivel national si trei societati comerciale cu acelasi obiect de activitate in tarile vecine Moldova, Bulgaria, Ungaria.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter