RO EN
Košík je prázdný

ECHIPA de conducere noua pentru compania Impact SA

Impact Developer & Contractor a recrutat doi manageri noi, cu experienta in companii multinationale, pentru a conduce departamentul operational, respectiv cel financiar al companiei. Astfel, Consiliul de Administratie al societatii l-a numit in functia de director financiar pe Giani - Iulian Kacic, cu o experienta de peste 15 ani in industria petroliera, acesta urmand sa isi exercite atributiile impreuna cu directorul general al companiei, Bogdan Oslobeanu. Functia de director de operatiuni a fost ocupata de Iulian Mirel Maguleanu, project manager cu experienta in coordonarea de proiecte de amploare in Romania si pe plan international.
„Schimbarile care au avut loc la nivel de management in ultima perioada sunt o parte fireasca a strategiei de dezvoltare a Impact, strategie prin care urmarim imbunatatirea gestionarii financiare a companiei si eficientizarea coordonarii proiectelor imobiliare marca Impact, pe o piata dinamica si competitiva. In acest proces am avut in vedere atat recrutarea de oameni noi, foarte bine pregatiti in functii cheie, redistribuirea in mod productiv a resursei umane in cadrul companiei, cat si infiintarea unor posturi suplimentare. Ma bucur ca echipa noastra este completata de profesionisti care vin cu o viziune noua, sustinuta de o experienta solida in domeniul lor de activitate si de un know - how valoros de people management”, a declarat Bogdan Oslobeanu, CEO Impact Developer & Contractor.
Giani Kacic si-a inceput cariera in industria farma si a continuat-o in cea petroliera, ocupand timp de 15 ani mai multe functii de conducere in cadrul Grupului Rompetrol, printre care Finance Manager Rom Oil S.A , CFO Rompetrol Rafinare, Project Director SAP Program Group Rompetrol, Group Cost Control BU Refinery & Industrail Services Group Rompetrol. Este absolvent al Facultatii de Management din Bucuresti.
Inainte de venirea la Impact, Iulian Mirel Maguleanu a fost director de proiect in cadrul Companiei Verus Project Management, companie care ofera servicii de consultanta in management de proiect in Kazahstan, preponderent pentru industria de petrol si gaze.
De profesie inginer mecanic cu expertiza in ingineria, constructia si mentenanta in Rafinarie, Petrochimie, Instalatii de productie a petrolului, centrale electrice si linii electrice, Iulian Maguleanu cumuleaza peste 29 de ani de activitate in industrii de Oil & Gas si Power & Energy, dintre care 15 ani de experienta in management de proiect si management operational, in cadrul unor companii precum Rominserv din cadrul Grupului Rompetrol si Petrom.
Impact are in dezvoltare in momentul de fata doua proiecte rezidentiale de mari dimensiuni in nordul capitalei: Greenfield Residence in Baneasa, pe segmentul mediu si Luxuria Domenii Residence pe segmentul premium. Proiectele au o valoare investitionala cumulata de peste 600 milioane euro si vor totaliza peste 8,000 de locuinte. Luxuria este singurul proiect rezidential aflat in imediata proximitate a viitorului pol de business din Expozitiei, o zona in care vor fi relocati in urmatoarea perioada in jur de 17.000 de angajati, in aproximativ 200.000 mp de birouri. Ansamblul integreaza in premiera pe piata rezidentiala din Romania solutii de tip Smart Home, oferind clientilor posibilitatea de a beneficia inca din momentul mutarii de confortul si facilitatile inovatiilor tehnologice de ultima ora.
Pe langa cele doua proiecte mentionate, in 2019 dezvoltatorul are in plan demararea lucrarilor de constructie pentru un nou ansamblu rezidential in Constanta, pe un teren de circa 8 ha, pe care acesta il detine pe Bulevardul Tomis, cu acces rapid catre centrul orasului, statiunea Mamaia, dar si catre iesirea spre autostrada. Proiectul va include 660 de apartamente si are o valoare de piata estimata la 53.5 milioane euro.
Pana in 2028, Impact preconizeaza dezvoltarea a 5 proiecte rezidentiale, cu o valoare de piata cumulata de 948.9 milioane euro: Greenfield Residence in Baneasa, Luxuria Domenii Residence, in zona Domenii, ansamblul din Constanta si alte doua proiecte, in zonele Barbu Vacarescu si Ghencea din capitala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter