RO EN
Košík je prázdný

DUNWELL: Cresc costurile cu achizitia terenurilor destinate dezvoltarilor industriale

Cluj-Napoca a devenit orasul cu cele mai scumpe terenuri pentru dezvoltari industriale din Romania, preturile de aici, in locatii de maxim interes, fiind si de aproape doua ori mai mari decat cele cerute pentru o locatie din Bucuresti, arata o analiza a companiei de consultanta imobiliara Dunwell, specializata in sectorul Industrial.
„Preturile terenurilor construibile/intravilane se situeaza la un nivel constant, dar cu mici exceptii – este vorba despre terenurile situate in zone de maxim interes pentru dezvoltari de tip office, retail sau rezidential din Bucuresti, Cluj, Timisoara sau Iasi, care au avut preturi cu circa 10-15% mai mari decat media. Un teren bine amplasat si care dispune de un PUZ (Plan Urbanistic Zonal) aprobat este mai atractiv si, in consecinta, mai scump. In ceea ce priveste segmentul Industrial/Logistic, cele mai ridicate preturi s-au inregistrat in Cluj-Napoca, Bucuresti zona de Nord – Est (noua intrare in Bucuresti din zona Stefanestii de Jos), Bucuresti zona de Est si Bucuresti zona de Vest”, a declarat Laurentiu Badea, managing partner Dunwell.
Preturile solicitate in Cluj, pentru terenuri pretabile sectorului Logistic/Industrial, variaza intre 45 euro/mp si pot ajunge, chiar depasi, 65-75 euro/mp, mai arata datele Dunwell, valori ce pot stabili un record national in tranzactionare.
„Clujul este un hub foarte important din punct de vedere logistic, iar pozitia georgrafica il face foarte atractiv. Forta de munca foarte bine calificata este un alt avantaj, iar un element diferentiator al Clujului este dat de relief, care limiteaza dezvoltarea unor noi zone si, astfel, crearea unei potentiale concurente. Din acest motiv, preturile din zona Cluj sunt la un nivel foarte ridicat, iar dezvoltatorii de parcuri logistice analizeaza cu atentie o investitie aici, unde preturile terenurilor depasesc 40 euro/mp. Acesta este si motivul pentru care Floresti, Apahida si Jucu sunt printre cele mai atractive si cautate zone din vecinatatea Clujului, iar faptul ca deja dezvoltatori consacrati, precum CTP sau WDP, au dezvoltat parcuri logistice aici, au facut ca interesul in aceste zone sa fie foarte ridicat”, a adaugat Laurentiu Badea.
Topul oraselor cu cele mai scumpe terenuri pentru dezvoltari industriale
Potrivit datelor Dunwell, Cluj-Napoca, Bucuresti, Sibiu, Timisoara si Craiova sunt orasele cu cele mai ridicate preturi cand vine vorba de achizitia unui teren ce vizeaza o viitoare dezvoltare industriala.
Preturile terenurilor au evoluat constant, in special in zonele destinate unor proiecte Industriale/Logistice, insa orice investitie in infrastructura sau dezvoltare logistica dintr-o anumita zona, automat a adus corectii pozitive acesteia, cat si terenurilor invecinate.
In Cluj-Napoca, zona Floresti, preturile terenurilor variaza intre 50-60 euro/mp, in Apahida - 60-70 euro/mp, in timp ce la Jucu, preturile cerute variaza intre 35-40 euro/mp.
In Bucuresti, zona de Nord-Est (Stefanestii de Jos), preturile terenurilor pornesc de la 30 euro/mp si pot ajunge si la 60 euro/mp, in zona de Nord-Vest (Chitila-Rudeni) – 30-40 euro/mp, in zona de Est (25-35 euro/mp), in timp ce in zona de Vest, cea mai aglomerata zona in dezvoltari industriale din Romania, terenurile se tranzactioneaza cu 20-25 euro/mp.
In Sibiu, preturile terenurilor variaza intre 25-30 euro/mp, in timp ce in Timisoara si Craiova terenurile se tranzactioneaza la preturi cuprinse intre 20-25 euro/mp.
„Orice proiect de infrastructura (autostrada, centura ocolitoare etc.) sporeste atractivitatea zonei respective. Stefanestii de Jos a devenit un sector foarte atractiv, odata cu finalizarea autostrazii A3 Bucuresti – Ploiesti si a nodului de legatura cu Centura Bucurestiului. Acelasi lucru se va intampla si cu Targu Mures, Turda sau Constanta, orase cu potential mare de dezvoltare dat de stadiul avansat al proiectelor de infrastructura, acestea putand deveni un real competitor pentru Cluj”, a precizat Andrei Moraru, head of land development in cadrul Dunwell.
Acesta a adaugat ca dezvoltatorii sunt in cautarea unor terenuri de minimum 100.000 mp in orasele principale, respectiv minimum 50.000 mp in orasele secundare.
„Cele mai cautate terenuri sunt cele aflate in zonele cu acces rapid catre infrastructura rutiera, zonele prevazute in planurile urbanistice generale (PUG) cu destinatie logistica sau industriala. Sunt dezvoltatori care cauta foste platforme industriale pentru a le converti in parcuri industriale moderne. Orasele secundare sunt in principal huburi logistice de tip <<pick-up point>>, astfel ca cel mai important criteriu il reprezinta infrastructura rutiera, iar dezvoltatorii vor dori sa achizitioneze un teren aflat la iesirea din oras, dar cu acces direct in drumul expres sau autostrada”, a mai punctat Andrei Moraru.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter