Reprezentand cel mai recent act normativ dintr-o serie de masuri legislative implementate esalonat sub egida Comisiei Europene, in vederea cresterii eficientei energetice si reducerii emisiilor de dioxid de carbon in intreaga Europa, Directiva privind proiectarea ecologica prevede intrarea in vigoare a Lotului 21 la inceputul anului acesta. Noua reglementare se aplica de la 1 ianuarie 2018 aproape tuturor echipamentelor de incalzire a aerului, echipamentelor de racire, agregatelor de racire cu temperatura de proces inalta si ventilo-convectoarelor, dupa cum se arata intr-un comunicat al Daikin.
„Comisia Europeana a lucrat continuu la stabilirea unor reguli aplicabile uniform in Uniunea Europeana pentru cresterea eficientei energetice, sprijinirea clientilor in obtinerea in mod cat mai transparent a datelor si imbunatatirea cerintelor de raportare pentru toate produsele consumatoare de energie, care includ refrigerarea, incalzirea spatiilor si echipamentele de racire. Directiva de proiectare ecologica (2009/125/EC) a prevazut implementarea esalonata a cerintelor minime, impreuna cu implementarea unei modalitati mai realiste de comparare a eficientei sistemelor din punct de vedere al performantei energetice si impactului asupra mediului al produselor consumatoare de energie (EuP) si al produselor cu impact asupra consumului energetic (ErP)”, se mai arata in comunicat. Pentru a afla care sunt schimbarile preconizate, click aici!