La data de 30 octombrie 2019, Confederatia Patronala "Concordia", confederatie patronala reprezentativa la nivel national, ce reuneste unii dintre ce mai mari angajatori din Romania, a anuntat, printr-un comunicat, ca isi exprima ingrijorarea cu privire la modul intempestiv cu care Guvernul promoveaza majorarea salariului minim pe economie cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2020, in pofida unui anunt anterior privind abandonarea acestui proiect.
Fara a contesta principiul in sine al majorarii retributiei pentru munca prestata, CP Concordia aduce din nou in atentia autoritatilor, indiferent de orientare politica, necesitatea respectarii principiilor predictibilitatii privind masurile economice si fiscale. Fara consultarea reala a angajatorilor din mediul privat, fara acordarea unei perioade de timp suficiente pentru o dezbatere aprofundata cu partenerii sociali si o analiza corespunzatoare de impact, asemenea masuri pot ajunge sa aiba efecte contrare celor scontate, astfel dupa cum a fost deja cazul cu alte acte normative care au afectat drastic bugetele deja aprobate ale agentilor economici – de exemplu, OUG nr. 114/2018.
Astfel, la data de 24 octombrie, a fost convocata sedinta Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) pentru data de 28 octombrie a.c., sedinta in care s-a analizat proiectul de Hotarare de Guvern pentru majorarea salariului minim pe economie, la care CP Concordia nu a participat, argumentand ca respectiva convocare nu respecta Regulamentul de Organizare si Functionare al Consiliului. Cu toate acestea, in ziua de 29 octombrie, proiectul de HG a si fost inclus pe ordinea de zi a Consiliului Economic si Social (CES).
Concordia solicita autoritatilor ca stabilirea salariului minim pe economie sa fie realizata printr-un mecanism bazat pe criterii transparente si obiective, convenit de partenerii sociali, care sa determine predictibilitatea acestuia, tinand cont de faptul ca Romania este semnatara a Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) privind stabilirea salariului minim, care prevede consultarea deplina a partenerilor sociali.
Un proces amplu de consultare publica pentru definirea mecanismului privind stabilirea salariului minim a fost lansat in urma cu doi ani, insa, din pacate, acesta a fost abandonat fara explicatii de catre autoritatile competente. In ceea ce priveste valoarea majorarii propuse, nu am primit date privind productivitatea, rata inflatiei, impactul asupra ocuparii sau orice alte elemente care sa contribuie la analiza impactului propunerii.
Toate sectoarele economiei se confrunta cu o lipsa acuta de forta de munca, iar angajatorii sunt constienti ca un nivel ridicat al salariului este un stimulent important pentru angajare. CP Concordia intelege aceste provocari si a initiat discutii cu partenerii sindicali, atat direct, cat si prin intermediul federatiilor sale membre, in format bi-partit, pentru un mecanism transparent, obiectiv si predictibil.
Avem convingerea – arata conducerea CP Concordia - ca doar un dialog real al autoritatilor cu partenerii sociali va conduce la adoptarea unor solutii durabile privind ritmul si cuantumul ajustarilor salariului minim, in beneficiul angajatilor si angajatorilor, deopotriva.
***
Confederatia Patronala Concordia (CPC) este confederatia patronala reprezentativa pentru mediul de afaceri, infiintata in 2007, reunind cele mai puternice federatii sectoriale din economia romaneasca si cuprinzand 7 din primele 10 companii dupa numarul de angajati si cifra de afaceri. CPC isi asuma misiunea reprezentarii echidistante a intereselor membrilor sai, companii cu capital romanesc si strain, avand o perspectiva diversa si relevanta asupra realitatilor economice si sociale.
Fiind singura confederatie patronala romaneasca afiliata la IOE - International Organization of Employers si BusinessEurope, CPC colaboreaza permanent cu partenerii sai europeni si internationali si promoveaza activ respectarea libertatii economice si responsabilitatii sociale, a bunei guvernante si predictibilitatii cadrului investitional.