RO EN
Košík je prázdný

CLUJ: 32 milioane euro pentru modernizarea retelei de apa din zona municipiului Dej

Proiectul din fonduri europene nerambursabile castigat la sfarsitul anului 2018 de Compania de Apa Somes SA, societate al carei actionar majoritar este Consiliul Judetean Cluj, in valoare de peste 355,6 milioane de euro, inainteaza in ritm alert, acesta aflandu-se in diferite etape corespunzatoare procedurii de licitatie a lucrarilor de executie.
In ceea ce priveste zona Dejului, lucrarile ce se vor realiza in acest areal in cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetele Cluj si Salaj, in perioada 2014-2020” au o valoare totala cumulata estimata de 32.331.495 euro. Executia acestora este structurata pe patru contracte-loturi de lucrari, dintr-un total de 34, cat numara intreaga investitie.
Cel mai avansat contract care se deruleaza pe teritoriul judetului Cluj este, in acest moment, cel identificat in documentatiile tehnico-economice ale proiectului ca avand nr. 4, contract pentru care Consiliul Judetean Cluj a emis deja Autorizatia de construire.
Totodata, documentatia de atribuire a acestui contract a fost recent trimisa Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice in vederea incarcarii in sistemul electronic de licitatii SICAP. Acest contract, a carui valoare estimata este de 13.680.327 de euro, prevede, in principal, realizarea a aproximativ 100 de km de noi retele de distributie a apei potabile si de canalizare, respectiv de edificare a cinci noi statii de pompare, lucrarile urmand a fi realizate in nu mai putin de cinci localitati: municipiul Dej, satele Bobalna, Osorhel si Valcele (comuna Bobalna) si comuna Recea Cristur.
In ceea ce priveste Contractele de lucrari 12, 13 si 25, prin intermediul carora se va introduce apa potabila, respectiv se vor moderniza retele de apa si canalizare in nu mai putin de 16 localitati invecinate municipiului Dej, acestea se gasesc in diferite etape de obtinere a autorizatiilor de construire si de finalizare a documentatiilor de atribuire in vederea publicarii lor in SICAP.
Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj: „Ceea ce ne dorim este ca toate contractele de lucrari aferente acestui proiect din fonduri europene, unicat la nivelul operatorilor de servicii din Romania din punctul de vedere al valorii sale, sa parcurga cat mai rapid procedurile impuse de lege. Ne propunem, astfel, ca perioada cuprinsa intre publicarea documentatiei si semnarea contractului sa nu depaseasca sase luni”.
Reamintim in acest context faptul ca principalele categorii de lucrari de utilitati publice ce se vor realiza in zona Dej si care vor duce la un procent de racordare la sistemul public de alimentare cu apa potabila extrem de aproape de 100%, sunt urmatoarele: 191 de km de noi retele de distributie a apei potabile, 15 noi statii de pompare a apei potabile si a celei uzate, 11 noi statii de clorinare, 73 de km de noi conducte de canalizare, 12 rezervoare de inmagazinare a apei din care noua absolut noi, o statie de epurare a apelor uzate, etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter