RO EN
Košík je prázdný

CJ CLUJ: Peste 15 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea unei scoli

Plenul forului administrativ judetean Cluj a adoptat vineri, 22 septembrie 2017, proiectul de hotarare initiat de presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, privind aprobarea proiectului denumit „Cresterea eficientei energetice in cladirea Scolii Gimnaziale Speciale – Centru de Resurse si  Documentare privind Educatia Incluziva/Integrata”, proiect ce urmeaza a fi depus spre finantare in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020.
Necesitatea derularii acestei investitii este determinata de vechimea si starea de degradare accentuata a corpului de cladire situat pe strada Bucuresti din cartierul clujean Marasti. Imobilul, format din peste 40 de sali de clasa, cabinete medicale, birouri administrative si spatii conexe este, in prezent, clasificat in clasa „C” din punct de vedere al performantei energetice, avand costuri cu utilitatile - incalzire, apa calda si iluminat, foarte mari.
In ceea ce priveste sursele de finantare ale acestei investitii in valoare totala de 17.102.208,10 lei cu TVA, acestea se constituie atat din asistenta financiara nerambursabila solicitata din Fondul European de Dezvoltare Regionala, in suma de 15.358.898,25 lei, cat si din contributia proprie a Consiliului Judetean Cluj, in valoare de 1.743.309,85 lei.
In mod concret, in vederea indeplinirii obiectivului acestui proiect, respectiv cel de crestere a eficientei energetice, vor fi realizate o serie de lucrari care vizeaza in special izolarea termica a peretilor exteriori ai cladirii scolii, refacerea invelitorilor si a stratificatiei acoperisului, instalarea unei centrale termice si de panouri solare, modernizarea instalatiilor electrice si termice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter