RO EN
Košík je prázdný

CITR: Modificarile insolventelor scad sansele de redresare a companiilor in dificultate

In general, este binevenita initiativa de a actualiza legea insolventei, astfel incat aceasta sa fie in pas cu dezvoltarea economica. Pe de alta parte, vorbim despre o lege a insolventei considerata de Banca Mondiala drept una dintre cele mai moderne din Europa si, desi poate s-ar impune modificarea ei, apreciez ca nu se justifica si caracterul extraordinar si de urgenta. Acest lucru ridica, inainte de toate, probleme de neconstitutionalitate, precum lipsa temeiurilor pentru emiterea unei Ordonante de urgenta, asa cum sunt prevazute in art. 115, alin. 4 din Constitutie.
Consider ca este important sa nu ne indepartam de la directia europeana. Ma refer la faptul ca toate prevederile favorabile creditorului bugetar din aceasta Ordonanta contravin discutiilor la nivel european prin care creanta bugetara nu ar trebui sa aiba un tratament preferential fata de creditorii negarantati. Acest lucru ar afecta progresele facute de Romania catre a se adapta la legislatia europeana. Pe de alta parte, se incalca un principiu fundamental al insolventei, cel al colectivitatii creditorilor.
Cel mai important este insa faptul prin modificarile din aceasta Ordonanta pot fi afectate semnificativ sansele de redresare ale companiilor aflate in dificultate fara sa se faca diferentierea intre frauda si buna-credinta. Sa nu uitam faptul ca exista statistici ale Comisiei Europene care arata ca doar 6% dintre falimente sunt frauduloase.
Ordonanta impune debitorului interdictia de a-si recunoaste starea de insolventa daca detine o creanta bugetara mai mare de 50% din totalul creantelor. Prin aceasta interdictie, in acele cazuri, practic se va ajunge la perpetuarea unei stari de insolventa nedeclarata si de incertitudine care va afecta toti actorii din jurul companiei - angajati, parteneri comerciali si chiar si Statul. Insolventa este in realitate o stare de fapt, care nu ar trebui sa implice o alegere. In definitiv, instanta este cea care dispune deschiderea insolventei. In acelasi timp, Ordonanta vorbeste despre ingreunarea conditiilor de aprobare a unui plan de reorganizare, cum este acoperirea a min. 50% din valoarea creantelor bugetare negarantate. In practica, acesta poate fi un aspect ineficient, care ar putea chiar sa blocheze eventualele finantari din perioada de insolventa. Imi este greu sa-mi imaginez ca cineva ar fi dispus sa finanteze sau sa sustina o societate aflata intr-un plan de reorganizare nesustenabil.
Pe de alta parte, acest proiect contine si masuri care ar putea ajuta procedura insolventei, cum ar fi scurtarea unor termene sau cresterea atributiilor de supraveghere a debitorilor de catre administratorul judiciar. De asemenea, propunerea privind conversia datoriilor bugetare in actiuni, prevazuta ca si posibilitate, poate fi o optiune care sa ajute insanatosirea unei companii redresabile. Insolventa este despre lipsa lichiditatii, iar faptul ca achitarea unei parti a datoriilor se poate face altfel decat prin plata, este o optiune eficienta si de ajutor pentru companiile care pot fi redresate si redate circuitului economic.
Toate aceste aspecte impun insa o consultare publica efectiva a organismelor profesionale care pot da un input valoros, prin care sa se atinga probleme stringente pentru procedura. De pilda, problema obligatiilor de mediu, in legatura cu care Romania risca in orice moment sa fie sanctionata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene. In plus, la nivelul UNPIR sunt pregatite deja propuneri de modificare care pot fi utile pentru toti participantii la procedura insolventei. Este important sa nu uitam ca o economie sanatoasa are nevoie de antreprenori locali, iar Romania nu produce la fel de multi antreprenori pe cati pierde.
Despre CITR
CITR, liderul pietei de insolventa din Romania, a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro in ultimii cinci ani, dintre care 100 de milioane de euro, doar in 2017. Cu o experienta de peste 18 ani, societatea a fost fondata cu obiectivul insanatosirii companiilor in dificultate si a reintegrarii acestora in circuitul economic, prin mecanisme inovatoare de reorganizare.
CITR este aproape de clienti prin cele zece birouri din toata tara, ofera solutii personalizate prin cei peste 150 de specialisti din echipele pluridisciplinare de caz si sustine antreprenorii in dificultate cu expertiza complexa, dobandita in urma gestionarii a peste 950 de proiecte din toate domeniile de business. CITR e parte a CITR Group, primul grup de firme din Romania specializat in remedii personalizate pentru companiile aflate in impas economic.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter