RO EN
Košík je prázdný

CFA SOCIETY: Indicatorul de incredere macroeconomica a scazut in decembrie

In luna decembrie 2017, indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Society Romania a scazut la valoarea de 41 puncte, cea mai mica valoare din aprilie 2013, fiind cu 3,1 puncte mai redusa decat valoarea consemnata in exercitiul anterior. Aceasta involutie s-a datorat in special componentei de anticipatii a indicatorului, dupa cum se arata intr-un comunicat al asociatiei. Astfel, conform CFA, indicatorul conditiilor curente s-a redus marginal, cu 0,7 puncte, pana la valoarea de 59 puncte (cea mai redusa valoare din aprilie 2015), in timp ce indicatorul anticipatiilor a scazut cu 4,2 puncte pana la valoarea de 32 puncte (cea mai redusa valoare din octombrie 2012).
„Evolutia indicatorului de anticipatii este datorata intr-o mare masura raspunsurilor la intrebarea privind anticipatiile de evolutie a venitului personal (41% dintre respondenti anticipeaza reducerea venitului personal la nivelul ecconomiei comparativ cu 20% in exercitiul anterior). In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat ca peste 92% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.6998 (in crestere cu 107 pips fata de valoarea inregistrata in exercitiul anterior), in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4.7428 (valoare in crestere cu 99 pips fata de cea inregistrata in luna anterioara)”, se precizeaza in analiza CFA Society.
Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2019/ianuarie 2018) a inregistrat o valoare medie de 3,75% (valoare mai mare cu 0,37 puncte procentuale fata de cea inregistrata in exercitiul anterior). De asemenea, peste 97% dintre participanti anticipeaza o majorare a ratei inflatiei in urmatoarele 12 luni. Sunt de remarcat (consistente cu anticipatiile de majorare a ratei inflatiei) anticipatiile de majoare a ratelor de dobanda la leu atat pentru scadentele pe termen scurt (3 luni), cat si pentru cele pe termen mediu (5 ani), 95%, si respectiv 92% dintre participantii la sondaj
anticipand aceasta evolutie. Astfel rata medie a ROBOR cu scadenta de 3 luni anticipata peste 12 luni este 3,21% (comparativ cu o valoare de 3,25% inregistrata in exercitiul anterior), iar yield-ul la obligatiunile suverane denominate in lei cu scadenta de 5 ani este de 4,48% (valoare relativ similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior). Ca urmare, pentru scadentele pe termen scurt, sunt in continuare anticipate dobanzi real-negative.
***
Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 reprezentand un indicator prin care doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor finaniari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenelor CFA.
Indicatorul de incredere macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) si este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la:
-Conditiile curente - referitoare la mediul de afaceri si piata muncii;
-Anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie.
Pe langa intrebarile necesare pentru calculul indicatorului de incredere macroeconomica, sondajul evalueaza si anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, conditiile macroeconomice globale si pretul petrolului.
Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume in randul profesionistilor din domeniul financiar. Administrat de catre CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregateste si testeaza candidatii in domeniul eticii si standardelor profesionale, analizei situatiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei si evaluarii diverselor instrumente financiare si de investitii. Astazi, in lume exista peste 140.000 de detinatori ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliati la cele 147 societati membre ale CFA Institute. Candidatii pentru titlul CFA trebuie sa promoveze o serie de trei examene cu o frecventa anuala. Fiecare examen presupune circa 250-300 de ore de studiu individual. In plus, sunt necesari 4 ani de experienta profesionala relevanta in domeniul financiar, precum si aderarea la un cod de standarde etice si profesionale stricte.
CFA Romania este asociatia profesionistilor in investitii din Romania, in mare parte detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrata de CFA Institute (SUA). CFA Romania este una dintre cele 147 de societati membre ale CFA Institute, asociatia avand misiunea de a promova interesele specialistilor in investitii si de a mentine standarde ridicate de integritate si excelenta profesionala.
In prezent, CFA Romania are peste 215 de membri, majoritatea detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA) sau candidati pentru unul din cele trei niveluri ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu. Profesionistii care sunt membri ai CFA Romania lucreaza pentru institutii de reglementare, institutii supranationale, institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, in sectorul public, institutii de invatamant, in companii care activeaza in diverse sectoare economice etc. Informatii suplimentare, la www.cfasociety.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter