La sfarsitul lunii iunie 2018, Austrotherm a lansat pe piata din Romania blocurile de polistiren expandat geoBLOCK, un produs revolutionar cu numeroase aplicatii de inginerie geotehnica. Dezvoltat de specialistii Austrotherm, geoBLOCK poate fi utilizat cu succes in mod deosebit in lucrari de infrastructura, informeaza un comunicat al companiei producatoare de materiale de constructii.
Desi in tari precum Norvegia, Olanda, Grecia, Turcia, Canada, SUA, utilizarea EPS sub forma de blocuri si-a dovedit eficacitatea inca din anii ‘70, in Romania utilizarea acestui material se afla la cote reduse in prezent. Specialistii Austrotherm considera ca, in Romania, geoBLOCK va genera cea mai mare eficienta din punct de vedere constructiv si economic in domeniul realizarii umpluturilor asezate pe terenuri moi, foarte compresibile.
Primele utilizari cu succes ale produsului in cadrul unor proiecte importante din Turcia au obtinut deja aprecieri pozitive din partea expertilor din domeniul constructiilor, iar utilizarea blocurilor de polistiren expandat in locul solutiilor conventionale a confirmat avantajele tehnice, dar si cele care tin de calitatea lucrarii, a timpului redus de punere in opera si implicit a costurilor de executie in cazul solutiei Austrotherm geoBLOCK. Primele aplicatii ale blocurilor de polistiren Austrotherm geoBLOCK la o sosea din Turcia au fost inspectate in cadrul unei vizite tehnice la fata locului, de catre EPSDER si Austrotherm Turcia. Aproximativ 50 de participanti, compusi din oficiali ai Ministerului Transporturilor turc, academicieni si ingineri constructori, au apreciat proiectul.
GeoBLOCK reprezinta o solutie cu viteza mare de punere in opera, la un pret competitiv, iar specialistii Austrotherm sustin ca ofera pietei de constructii o solutie care va aduce imbunatatiri vizibile atat in ceea ce priveste costurile, cat si scaderea timpului de construire.
Posibilitati de utilizare a produsului in Romania
In urma analizelor tehnice, s-a constatat ca principalele domenii de utilizare in Romania pot fi construirea rambleelor de autostrazi, drumuri nationale si judetene proiectate pe terenuri compresibile (reducand foarte mult volumul de material de umplutura ce trebuie excavat, transportat, depozitat, pus in lucrare compactat corespunzator si eventual tratat cu var si/sau ciment). Iar in prezent exista perspectiva realizarii unor sectoare de autostrazi importante al caror traseu strabate terenuri moi, compresibile.
De asemenea, Austrotherm geoBLOCK poate fi folosit cu succes si in constructia tunelurilor pentru metrou, datorita raportului rezistenta/densitate mare, absorbtiei foarte reduse a apei si, nu in ultimul rand, a montajului rapid si economic. Totodata, solicitarile laterale ale solului pot fi reduse catre zero prin utilizarea blocurilor de polistiren de la Austrotherm. In aplicatiile traditionale o structura de sprijin este construita cu scopul de a preveni impingerea laterala a umpluturilor de pamant. Densitatea blocului de polistiren de la Austrotherm reprezinta in jur de un procent din densitatea solului compactat, ceea ce reprezinta un avantaj fata de metodele traditionale. Nu este nevoie astfel de structuri laterale de sprijin, iar materialul este mult mai bine legat comparativ cu solurile necoezive sau coezive. Pe de alta parte un sistem de acoperire pe partea expusa a umpluturii este necesar pentru a proteja geoblocurile de radiatiile ultraviolete si expunerea la intemperii.
Solicitarile laterale ale solului pot fi reduse catre zero prin utilizarea Austrotherm geoBLOCK ca solutie de incluziune si distribuire a sarcinilor in spatele zidurilor de sprijin. In astfel de aplicatii tehnice, Austrotherm geoBLOCK de densitate mica (10-15 kg/mc) sunt plasate intre zidul de sprijin si umplutura de pamant. Ele reprezinta un material compresibil si au scopul de a distribui solicitarile laterale ale pamantului asupra zidului de sprijin. Aceasta tehnica permite economii importante de material, mai ales cand structura solului nu este stabila si este necesara proiectarea unei structuri de sprijin.
Din punct de vedere tehnic, aplicatiile Austrotherm geoBLOCK in domeniul ingineriei civile au ca scop reducerea incarcarii transmise terenului de fundare, reducerea presiunii laterale a pamantului si a tasarilor rampelor de acces la poduri/viaducte si respectiv in cazul lucrarilor de sprijin (zidurilor de sprijin), masuri reparatorii in cazul alunecarilor de teren, prin micsorarea suprasarcinii in zona activa, reducerea amprizei cailor de comunicatie si respectiv a suprafetelor de constructie, precum si proiectarea unor fundatii/cutii corespunzatoare, pe terenuri avand compresibilitate foarte mare.
Avantajele tehnice ale utilizarii blocurilor de polistiren de la Austrotherm
Austrotherm geoBLOCK este un material de umplutura usor care nu solicita suplimentar zidurile de sprijin si are o greutate volumica foarte redusa in raport cu materialele clasice utilizate in constructii pentru umpluturi. Densitatea Austrotherm geoBLOCK este cuprinsa intre 2-3,5 kg/mc, prin raport cu 1.700-2.000 kg/mc pentru balast, pietris, piatra sparta, prafuri, argile.
Austrotherm geoBLOCK este rezistent/stabil din punct de vedere chimic in conditii normale (adica in medii corespunzatoare din punct de vedere al poluarii cu substante chimice, cum sunt solventii, de exemplu).
Austrotherm geoBLOCK are caracteristici mecanice (compresibilitate, rezistenta la incovoiere si rezistenta la forfecare) corespunzatoare constructiilor ingineresti.
Austrotherm geoBLOCK are foarte bune caracteristici din punct de vedere al absorbtiei reduse de apa.
Ca domenii de utilizare, se disting: realizarea rampelor de acces la poduri/viaducte si podete; realizarea unor constructii plutitoare; terasamente construite peste rigole; umpluturi usoare peste tuneluri; terasamente peste retele edilitare subterane si infrastructura; reabilitarea si stabilizarea pantelor; terasamente la autostrazi si rampe de acces la poduri; latirea terasamentelor autostrazilor; sistem de distributie la zidurile de sprijin; terasamente construite peste rigole; umpluturi usoare peste tuneluri; terasamente peste retele edilitare subterane si infrastructura; reabilitarea si stabilizarea pantelor etc.