RO EN
Košík je prázdný

AFI Europe: Prima cladire a AFI Tech Park va fi livrata in T2 2018

AFI Europe Romania a semnat primul contract de inchiriere pentru AFI Tech Park, cel mai nou parc de afaceri al companiei, dezvoltat in Bucuresti. World Class Romania, lider in domeniul sanatatii si fitnessului din Romania, va fi primul chirias al campusului, avand un spatiu de 1.500 m2 GLA repartizat la parterul si etajul 1 al AFI Tech Park 1. Contractul de inchiriere a fost semnat pentru o perioada de 10 ani. AFI Tech Park este dezvoltat in imediata apropiere a hotelului JW Marriott si a Parlamentului Romaniei si va oferi 56.000 m2 GLA de birouri de clasa A, in cadrul a doua cladiri de birouri cu P+8 si un turn de birouri de 14 etaje, toate inconjurate de peste 5.000 m2 de zone verzi. Prima cladire de birouri, AFI Tech Park 1, va fi deschisa in T2 al anului 2018, oferind un spatiu de 20.000 m2 GLA pentru birouri si 2.000 m2 inchiriabili pentru spatii de vanzare (sala de sport World Class, cantina si cafenele). Investitia in prima faza a proiectului AFI Tech Park este de peste 30 de milioane de euro.
"Suntem mandri sa anuntam primul chirias al AFI Tech Park, cel mai nou proiect de birouri de clasa A dezvoltat de compania noastra in Bucuresti. Semnarea unui contract de inchiriere pentru 10 ani arata increderea pe care o au cei de la World Class in proiectul nostru si in dezvoltarea unei noi zone din Bucuresti. In plus, faptul ca parcul de birouri este situat in centrul Bucurestiului si nu la periferie ii ofera un avantaj unic, cautat de companiile multinationale din Romania", spune David Hay, CEO AFI Europe Romania.
Un serviciu unic pe care AFI Tech Park il ofera este o sala de conferinte de 400 m2 care va fi folosita de toti chiriasii cladirilor de birouri. Acest beneficiu duce la optimizarea costurilor chiriasilor, prin faptul ca nu mai gazduiesc astfel de sali mari in spatiul lor de birouri. Impreuna cu facilitatile de retail (Liberty Mall, Vulcan Retail Park), proiectul de birouri aduce beneficii suplimentare precum "AFI Club", care ofera reduceri pentru masa de pranz si alte servicii, dar si primul serviciu de car sharing din Bucuresti. Intregul proiect este conceput pentru a sustine nevoile tehnice complexe ale companiilor de IT&C, BPO si servicii de comunicatii, oferind o suprafata inchiriabila de aprox. 2.800 m2 pe etaj si, de asemenea, optiuni de extindere in interiorul parcului.
AFI Tech Park este construit astfel incat sa obtina cea mai mare recunoastere pentru cladiri verzi si a primit deja pre-certificarea LEED Platinum pentru utilizarea tehnicilor si tehnologiilor de constructie, proiectare si operare cu impact minim asupra mediului.
Despre AFI Properties
AFI Properties este membru al AFI Group, un grup de trusturi si de fonduri de investitii international, cu subsidiare active in domenii precum: real estate, constructii, infrastructura, industrie si hoteluri. Compania este activa pe piata din 1971. AFI Propertis a fost listata la bursa din Tel-Aviv in 2004. Compania este activa in Europa din 1997 prin subsidiarele AFI Europe de pe pietele din Europa Centrala si de Est. AFI Properties este cotata “BBB+ pozitiv” de catre S&P si “A3 stable” de catre Midroog (o subsidiara a Moody’s).
Despre AFI Europe
AFI Europe, subsidiara a AFI Properties, este una dintre companiile lider in ceea ce priveste dezvoltarea, managementul si investitiile din domeniul imobiliar, ce opereaza in Europa Centrala si de Est din 1997. Portofoliul AFI Europe include centre comerciale si proprietati de retail, parcuri de business si dezvoltari rezidentiale de mare amploare si dezvoltari cu utilizare mixta. AFI Europe opereaza in Romania, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria si Letonia.
Despre AFI Europe Romania
AFI Europe opereaza in Romania din 2005. Compania a dezvoltat si gestioneaza “AFI Cotroceni”, cel mai mare si de succes mall din Romania si unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrala si de Est. Centrul comercial se intinde pe o suprafata inchiriabila de aproape 90.000 metri patrati (GLA) si ofera vizitatorilor sai o zona extinsa dedicata activitatilor de divertisment, care include o varietate de optiuni de petrecere a timpului liber si peste 300 de magazine ale brandurilor locale si internationale, vizitate in medie de 50.000 de clienti pe zi. In octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiesti, primul si singurul mall modern dezvoltat in centrul orasului Ploiesti, in urma unei investitii de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial are o suprafata inchiriabila (GLA) de 34.000 de metri patrati, disponibila pe doua etaje ce cuprind peste 100 de branduri nationale si internationale, alaturi de peste 7.000 de metri patrati de divertisment.
Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe Romania a dezvoltat AFI Park, cel mai nou si mai modern parc de business de clasa A din Bucuresti. AFI Park ofera 70.000 metri patrati de spatii de birouri, ocupate de companii multinationale din domeniu IT&C. Cladirile de birouri AFI Park 1-5 au atins un grad de inchiriere de aproape 100%. In aprilie 2016, AFI Europe Romania a finalizat lucrarile la cladirile de birouri AFI Park 4 si 5, pe o suprafata inchiriabila de 32.000 de metri patrati. Printre cele mai cunoscute companii multinationale care au sediul in complexul de birouri se numara: Microchip Technologies, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron USA, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, TELUS International, Veeam Software si Dell SecureWorks.
In prezent, AFI Europe Romania dezvolta in centrul orasului Brasov proiectul AFI Brasov, care include un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 45.000 de metri patrati si doua cladiri de birouri cu o suprafata inchiriabila de 25.000 de metri patrati. Pe segmentul de birouri, AFI Romania are in dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafata inchiriabila de 56.000 de metri patrati, aflat in apropierea hotelului J.W. Marriott si a Parlamentului Romaniei. Parcul de business va include doua cladiri de birouri de inaltime redusa si un turn de birouri, care vor avea spatii verzi amenajate intr-o gradina centrala, proiectul fiind un campus high tech care raspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din Romania prin oferirea unui spatiu potrivit din punct de vedere al dotarilor tehnice si al posibilitatilor de dezvoltare.
De asemenea, AFI Europe Romania va incepe in viitorul apropiat dezvoltarea a inca doua proiecte: unul va consta intr-un parc de retail care va fi construit pe un teren de 80.000 de metri patrati din Arad, a carui ancora va fi un hypermarket si un magazin tip „DYI”, iar cel de-al doilea, AFI City, un proiect rezidential amplu, care va fi dezvoltat pe un teren de 148.000 de metri patrati din Bucurestii Noi (sectorul 1 din Bucuresti).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter