RO EN
Košík je prázdný

ADR CENTRU: Finantare de 400 milioane lei nerambursabili pentru retehnologizare

Cererile de finantare pentru obtinerea de fonduri nerambursabile dedicate dezvoltarii microintreprinderilor si IMM-urilor se afla intr-un proces accelerat de contractare la nivelul Regiunii Centru. Prin programul REGIO 2014-2020, sunt alocate resurse financiare nerambursabile pentru sprijinirea antreprenoriatului, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, dar si prin finantarea crearii si extinderii capacitatilor avansate de productie si dezvoltare a serviciilor oferite de IMM. Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru deruleaza acest proces de evaluare, selectie si contractare a proiectelor depuse pe Axa Prioritara 2 a Programului Operational Regional 2014-2020 la nivelul regiunii, respectiv in judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. Pana in acest moment au fost semnate 149 de contracte pe prioritatile de investitii dedicate microintreprinderilor (PI.2.1) si IMM-urilor (PI 2.2) din Regiunea Centru, ce au o valoare totala de peste 42 milioane euro.
Bugetul de fonduri nerambursabile al Regiunii Centru pe Prioritatea de investitii 2.1 a Programului Operational Regional 2014-2020, alocat pentru dezvoltarea microintreprinderilor din domeniul productiei sau prestarilor de servicii, este de 33,45 milioane euro, o firma putand solicita printr-un proiect o finantare nerambursabila de maxim 200.000 euro. In Regiunea Centru, un numar de 497 microintreprinderi au depus cereri de finantare in valoare totala de peste 113 milioane euro, prin care au solicitat fonduri nerambursabile de peste 74 milioane euro, mai mult decat dublul sumei alocate.
Pe de alta parte, pentru finantarea investitiilor in IMM performante, prin Prioritatea 2.2 a Programului Operational Regional 2014-2020, au fost alocate 24,7 milioane euro, fiecare IMM putand solicita finantare de maxim 1.000.000 euro per proiect. Pana la termenul limita de depunere a proiectelor pe aceasta prioritate, un numar de 225 de firme au depus proiecte cu o valoare totala de peste 257 milioane euro. Prin proiectele depuse s-au solicitat fonduri nerambursabile de aproape 144 milioane euro, de cinci ori mai mult decat suma disponibila, fapt ce demonstreaza ca nevoia de finantare pentru aceste firme este mult mai mare.
Diferenta dintre valoarea totala a proiectelor si sumele nerambursabile solicitate pe fiecare prioritate de investitii, reprezinta contributia beneficiarilor, in cazul IMM dezvoltate aceasta fiind de minim 30%, iar la microintreprinderi fiind de minim 10% din cheltuielile eligibile. Activitatea de contractare a demarat anul trecut, in acest moment la nivelul Regiunii Centru fiind semnate 140 contracte pe Prioritatea 2.1 si inca 9 proiecte pe Prioritatea 2.2. In cel mai scurt timp, la sediul ADR Centru din Alba Iulia se vor semna alte 120 de proiecte ale microintreprinderilor si 66 proiecte ale IMM, aflate in prezent in etapa de precontractare, contracte cu o valoare totala cumulata de circa 110 milioane euro. Fondurile alocate pentru finantare sunt utilizate de antreprenorii din Regiunea Centru pentru a-si dezvolta afacerile in constructii, in domenii de productie, precum si in domeniul serviciilor pentru firme si pentru populatie.
Proiectele finantate acum prin Regio 2014-2020 completeaza proiectele finantate prin programul REGIO in perioada 2007-2013, cand alte 248 de microintreprinderi si 13 structuri noi de afaceri au fost finantate cu fonduri nerambursabile in valoare de circa 50 milioane euro, care au sustinut crearea a peste 3.000 noi locuri de munca. Investitiile REGIO sunt sustinute de ADR Centru pentru cresterea competitivitatii regionale si pentru imbunatatirea gradului de atractivitate a Regiunii pentru investitori.
”In aceasta perioada intensificam ritmul din procesul de contractare a proiectelor dedicate mediului de afaceri, din mai multe considerente. In primul rand, in precedenta perioada de finantare, 2007-2013, cand am derulat programele aferente POR, dar si pentru anumite componente privind competitivitatea economica, am constatat ca interesul si apetitul pentru astfel de finantari este foarte mare in cazul mediului privat. Acesta a fost motorul care a sustinut economia regionala, un exemplu fiind si faptul ca in Regiunea Centru, pe Programul Operational Regional 2007-2013, gradul de absorbtie a fondurilor europene a depasit 82%, iar pe programul de competitivitate, POSCCE, absorbtia fondurilor alocate a depasit 93%.
Acum, investitiile in economie sunt sustinute de investitiile publice, la nivel regional conturandu-se tot mai bine un sistem de transport care faciliteaza legaturile cu vestul Europei, favorizand exporturile si cresterea economica. Concret, in acest moment, pe toate axele POR 2014-2020 avem depuse in Regiune peste 1.000 de proiecte, a caror valoare totala este de peste 6,2 miliarde lei, mult mai mult decat alocarea de la nivel regional. Exista semnale ca domeniul dedicat microintreprinderilor va fi relansat in trimestrul II al anului, deci sustinem beneficiarii de finantare sa absoarba eficient fondurile disponibile, prin investitii si achizitii de echipamente performante.
Suntem foarte concentrati sa contractam proiectele firmelor romanesti, ca sa impulsionam competitivitatea locala si regionala, care trebuie sa tina pasul cu afluxul de investitori straini. In ultimul an, volumul de investitii straine directe in Regiunea Centru a depasit cu mult 6 miliarde euro, fapt ce a facut sa ne plasam pe pozitia a doua din tara in ce priveste totalul investitiilor straine. Daca in trecut, industria usoara si industria lemnului ocupau pozitii importante in structura investitiilor straine la nivel regional, in prezent industria auto, industria aeronautica, IT-ul si industria farmaceutica sunt principalele domenii in care se concentreaza investitiile straine in Regiunea Centru.
Revenind la proiectele pe care le gestionam in cadrul POR 2014-2020, din datele pe care la avem pana in prezent, observam faptul ca investitiile realizate cu fonduri europene sunt orientate preponderent catre productie, catre retehnologizare si cresterea productivitatii intreprinderilor finantate”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter