RO EN
Košík je prázdný

Sorin Ciurariu, arhitect-sef Arad: Cetatea este un obiectiv care redefineste orasul

Zonele industriale N, V si S din municipiul Arad au un potential major de dezvoltare pe un orizont de multi ani de acum incolo, este de parere Sorin Ciurariu, arhitectul-sef al orasului. ”Aici sunt cateva proiecte majore din punct de vedere al suprafetei pe care urmeaza sa se intinda”, mentioneaza specialistul in cadrul unui interviu acordat revistei Agenda Constructiilor. De asemenea, Sorin Ciurariu subliniaza ca, in perspectiva, Cetatea Aradului este un obiectiv care, trecut in circuitul civil, poate redefini orasul. ”Exista studii realizate de-a lungul ultimilor ani, dar inca nu exista o solutie la aceasta problema complexa, dar sunt convins ca atunci cand o vom gasi va fi aducatoare de noi identitati pentru oras”, puncteaza arhitectul-sef din Arad. Sorin Ciurariu a absolvit Facultatea de Arhitectura din cadrul Universitatii Politehnica din Timisoara si Facultatea de Stiinte ale Naturii, Sectia Fizica din cadrul Universitatii Timisoara. Este membru fondator al Ordinului Arhitectilor din Romania si are o experienta profesionala vasta in domeniul privat si sectorul administrativ.
 
- Cum credeti ca se va dezvolta, din punct de vedere arhitectural, Municipiul Arad in urmatorii ani?
- Sper ca prin promovarea unei arhitecturi de calitate. Sunt arhitecti consacrati si arhitecti tineri, absolventi in diverse centre universitare: Timisoara, Cluj, Bucuresti sau in scoli din Uniunea Europeana. Ma astept sa onoreze aceasta profesie pe care au ales-o. Aradul are un fond construit valoros, care trebuie revitalizat inclusiv cu interventii in limbaj contemporan si tehnologii moderne. Constructiile noi asteapta gesturi curajoase profesional vorbind in concordanta cu vremurile si sper sa vad cati mai multi colegi din tara profesand aici in mod reprezentativ. Echilibrul in amenajarea spatiilor publice, nu doar a celor centrale, este un deziderat pe care il urmarim pentru a creste calitatea locuirii in oras.
 
- Care sunt cele mai mari proiecte de constructii care se dezvolta, in prezent, in Municipiul Arad.
- In Municipiul Arad se dezvolta proiecte semnificative pentru scara orasului in special in zonele de potential, de reconversie si reabilitare. Astfel, in zonele industriale N, V, S sunt cateva proiecte majore din punct de vedere al suprafetei pe care urmeaza sa se intinda. As aminti aici halele de depozitare si logistica propuse de CT Park Beta (195.000 mp) si VGP Park (163.000 mp), dar si pe cele de administrare deseuri ale FCC Environment Romania (255.000 mp). In zonele de reconversie avem functiuni de depozitare, comert si servicii: SC Las Vegas (108.000 mp) si SC Europe Logistics (80.000 mp). Avem ansambluri mixte rezidential, comert si servicii: SC Bloc 9 ARED (175.000 mp) si SC Transdara (30.000 mp). In paralel, continua dezvoltarile rezidentiale unifamiliale in cartierele Westfield si Romana Residence precum si alte PUZ-uri cu beneficiari privati pe suprafete de cateva hectare. Referitor la proiectele semnificative ale orasului, as incepe cu Arena „Francisc Neuman”, o investitie realizata exlusiv din fonduri de la bugetul local care se pare ca poarta noroc echipei fanion a orasului, avand in vedere rezultatele obtinute de aceasta in ultima perioada, as continua cu reabilitarea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” care a presupus restaurarea fatadei exterioare si a acoperisului, reabilitarea cladirii Filarmonicii si a Muzeului, reabilitarea unitatilor de invatamant Colegiul National „Elena Ghiba Birta” si terenul de sport al Colegiului National „Moise Nicoara” si, nu in ultimul rand, as mentiona econversia Vechiului Cazino. Urmeaza proiectele mari de infrastructura si aici as incepe cu proiectul major de modernizare a infrastructurii termice (retele de distributie, centrale si puncte termice), as continua cu cel de modernizare a infrastructurii de transport (cale de rulare, achizitie material rulant, modenizare/amenajare statii de tramvai si autobuz). In mod special as puncta unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale municipalitatii, cel de construire a unui nou pod peste raul Mures, care include si modernizarea traseului de transport in comun si achizitionarea de autobuze electrice. Nu in ultimul rand as vrea sa amintesc de proiectul de amenajare a centurii de Sud a orasului si speram sa finalizam pasajul de pe centura de N-E a municipiului. As puncta, de asemenea, proiectele de modernizare a infrastructurii digitale: comunicatii si supraveghere video. Urmeaza proiectele de investitii in zonele de agrement ale municipiului cum ar fi de exemplu proiectul de revitalizare a unor terenuri degradate si transformarea lor in zone de agrement (Revitalizare zona strada Marului si Revitalizare zona Micalaca 300), amenajarea unui teren de sport in unul dintre cele mai mari cartiere ale orasului, cartierul Gai, si nu in ultimul rand amenajarea Parcului Mihai Eminescu si a malurilor Muresului. Ramanem in zona centrala unde ne propunem cateva proiecte de remodelare a bulevardului central, a Pietei Avram Iancu si pietonalizarea Pietei Catedralei. Sunt proiecte de impact intr-o zona semnificativa a orasului de pe Mures. Municipalitatea aradeana continua proiectele de regenerare urbana a spatiilor dintre blocuri, unde inesteticele garaje de tabla au fost inlocuite cu parcari supraetajate si la sol. Nu sunt de omis nici proiectele sociale, cum ar fi cele de amenajare a doua centre multifunctionale destinate persoanelor din medii defavorizate (Centrul multifunctional din zona Tarafului, respectiv cel din zona Sezatorii-Padurii). La toate cele mentionate anterior, as mai adauga investitiile propuse pentru modernizarea sectiilor din spitale si extinderi ale unitatilor de invatamant. Raman cele 2 mari deziderate: Strandul Nepun unde momentan facem doar lucrari de intretinere, igienizare, functionalizare, dar intre timp pregatim o documentatie cu un impact semnificativ si bineinteles studiile pentru gasirea identitatii Cetatii Aradului.
 
- Care este zona cu cel mai mare potential de dezvoltare din Municipiul Arad?
- In perspectiva, evident, Cetatea Aradului este un obiectiv care, trecut in circuitul civil, poate redefini orasul. Exista studii realizate de-a lungul ultimilor ani, dar inca nu exista o solutie la aceasta problema complexa, dar sunt convins ca atunci cand o vom gasi va fi aducatoare de noi identitati pentru oras. In prezent, sunt cele 4 zone de adiacenta ale orasului cu Autostrada A1. Zonele industriale N, V si S, in ordinea dezvoltarii si cu un potential major pe un orizont de multi ani de acum incolo, si, in mod special, punctul de conexiune Aeroport-Centru care prin complexitate si diversitate ar putea gazdui functiuni neasteptate. In oras, fostele zone industriale, amplasate relativ central si accesibil, continua sa fie poli de dezvoltare prin reconversie. Sunt PUZ-uri in aplicare, cartiere rezidentiale si retail, sunt PUZ-uri noi, calitative, de exemplu in zona UTA dezvoltatorul ARED propune pe o suprafata de 175.000 mp un proiect de dezvoltare mixta rezidentiala, functiuni complementare si un parc urban, intr-o conformatie spatial volumetrica spectaculoasa. Nu in ultimul rand, trebuie sa amintim de cartierele rezidentiale de locuinte individuale si functiuni complementare, locuirea individuala fiind pretuita in Arad.
 
- Ce probleme intampinati in desfasurarea activitatii si care sunt factorii care afecteaza demararea/derularea lucrarilor - de constructii?
Incep prin a remarca diferenta dintre ce este si ce asteapta cetatenii sa fie Arhitectul Sef. Apoi, lipsa personalului calificat care sa doreasca o cariera onorabila in administratie. O alta problema este reprezentata de birocratia administrativa rezultata de cele mai multe ori din incoerenta legislativa si suprapunerea de timpi si competente intre diverse institutii. Relatia unidirectionala cu ISC-urile regionale care a dus de multe ori, in ultimii ani, la griparea aparatului administrativ al Arhitectului Sef. Apreciez abordarea fireasca si constructiva a noii conduceri a ISC-ului national ca o cale catre normalitate si dialog inter-institutional. Cea mai mare problema consta in dificultatea de a gestiona dezvoltarea urbana in lipsa unor documente coerente (PUG generatia III). Multitudinea de PUZ-uri din ultimii aproximativ 20 de ani a pus o presiune enorma pe aparatul de specialitate al Arhitectului Sef pentru a corela si echilibra tendintele investitionale. Integrarea europeana si instrumentele specifice au generat documente care suprapun strategii (PIDU, SIDU, PMU) ce trebuiau sa se regaseasca in PUG, deocamdata singurul document cu caracter strategic si operational. La Arad avem sperante intr-un contract bun pentru PUG si consider ca odata cu elaborarea si aprobarea acestuia, multe din probleme vor fi integrate. In ceea ce priveste gestiunea timpului de procesare, Municipiul Arad este printre primele care a instituit taxa de urgenta pentru eliberarea Certificatului de Urbanism si a Autorizatiei de Construire in anul 2005 si incercam sa scurtam cat putem timpii de procesare a documentatiilor de urbanism. Avem o comisie tehnica exceptional de activa si responsabila si poate odata cu implementarea Comisiei de Acord Unic, timpii de avizare si modul de emitere a avizelor sa scada semnificativ. Ne pregatim totodata ca GIS-ul sa aiba si un palier de lucru profesional cu proiectantii pentru a optimiza procesul de aprobare/avizare.
 
- Care este perspectiva dumneavostra in ceea ce priveste noile reglementari privind dezvoltarea sustenabila a activitatilor economice si a obiectivelor de constructii din Municipiul Arad.
- Sunt doua paliere de urmarit. Mai intai, prin digitalizare extinsa, ne indreptam catre coerenta si probabil, cu eforturi umane de adaptare mari, catre eficienta atat in zona “soft” (proiectare, administratie, avizari) cat si la realizarea efectiva a tuturor activitatilor de dezvoltare urbana (Smart City, Smart Building). Crizele globale legate de energie vor impune solutiile durabile ca o normalitate, iar optimizarea raportului productie-consum de energie va face diferenta intre orase. In al doilea rand, Aradul are un potential natural remarcabil pe axa E-V (Podgoria, malurile Muresului si Padurea Ceala) care trebuie gestionat responsabil impreuna cu politici locale indreptate spre ridicarea suprafetelor verzi intravilane, atat publice cat si private, care duc spre o calitate a vietii urbane superioare.
 
- Ce impact a avut pandemia de coronavirus asupra proiectelor de constructii din Municipiul Arad si cum vedeti viitorul proiectarii si constructiilor in perioada post Covid-19?
- Nu am sesizat un impact semnificativ, activitatea a fost continua, doar cu o incarcare putin mai mica. Am remarcat o tendinta de modificare a proiectelor de locuinte individuale autorizate inainte de pandemie, prin solicitari de extinderi respectiv etajari, mansardari. Dupa aceasta perioada digital virtuala fortuita, consider ca evoluam ireversibil catre instrumente si suporturi digitale. Atat in proiectare cat si in administratie. Semnaturile digitale, depunerea si emiterea actelor online pot duce la scurtarea semnificativa a timpului irosit si a cantitatii de documente tiparite. In curand, stampilele cu tus si semnaturile olografe cu stilou vor face parte din istorie, dar aceasta presupune un efort de adaptare al oamenilor, volitiv, nu constrans. In Primaria Municipiului Arad avem semnaturi electronice si lucram la implementarea Certificatului de Urbaninsm digital online si la adaptarea GIS pentru a deveni instrumentul suport al tuturor activitatilor specifice. Inchei cu speranta ca noul cod al constructiilor va fi in concordanta cu tendintele contemporane si sunt optimist in ceea ce priveste viitorul dezvoltarii urbane in Municipiul Arad.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter