RO EN
Košík je prázdný

PPAE: Crestere de 70% in 2021 si estimari de evolutie sustenabila, de +10%, in 2022

Cifra de afaceri a companiei de arhitectura si inginerie Pintilie+Partners Architecture & Engineering (PPAE) a crescut cu 70% in 2021 comparativ cu anul anterior, firma traversand o perioada deosebit de favorabila in aceasta perioada. Evolutia ar urma sa continue si in 2022, insa aceasta ar urma sa se pondereze la circa +10%, potrivit estimarii arh. Bogdan Alexandru Pintilie, arhitect fondator al PPAE si specialist cu o experienta profesionala de 21 de ani pe piata de arhitectura si proiectare.
"2021 a fost un an foarte bun pentru biroul nostru de proiectare. Cifra de afaceri a crescut cu aproximativ 70%, iar echipa de proiectare s-a intarit prin venirea unor noi colegi bine pregatiti. In 2022 estimez ca evolutia se va stabiliza si speram la o crestere sustenabila, de aproximativ 10%. Nu resimtim niciun efect al pandemiei asupra activitatii. Am reusit sa evitam complet contagiuni in cadrul biroului, datorita constiiciozitatii si prudentei colegilor nostri, astfel ca activitatea a fost forte putin afectata de intreruperi. Chiar si cei care s-au imbolnavit au facut forme usoare ale maladiei si au continuat sa lucreze de acasa. Cererea de proiecte a crescut, astfel ca nici pe partea de clienti nu am avut probleme", a declarat Bogdan Alexandru Pintilie.
In prezent, compania lucreaza la proiectarea unui ansamblu rezidential cu 800 de apartamente in Bucuresti, pe strada Navigatiei, pentru dezvoltatorul Akcent Development. Proiectul se afla in etapa finala de avizare si autorizare, durata de constructie fiind de 24 de luni de la startul lucrarilor. Tot in sectorul rezidential, PPAE lucreaza la elaborarea conceptului si va incepe in curand procesul de avizare pentru ansamblul CVE Residence Alpha, cu 560 de apartamente, ce va fi dezvoltat pe Bd. Metalurgiei din Bucuresti. Un alt proiect important in care este angrenat biroul de arhitectura vizeaza proiectarea unui abator de pasari pentru Avicarvil Food & Distribution, in satul Francesti (judetul Valcea). Etapa de proiectare va fi incheiata in aprilie 2022, investitia avand termenul de finalizare in iunie 2023.
 
 
Normele nZEB vor schimba proiectarea, inclusiv imaginea arhitecturala
In opinia lui Bogdan Alexandru Pintilie, tema numarul unu in tendintele din proiectare ar trebui sa fie reducerea amprentei de carbon a cladirilor. "Pe aceasta tema aplicam, dupa cum stiti, normele nZEB, dar din pacate nu asa cum ne-am dori. Ar trebui reglementata aplicarea acestor norme. Totusi, cred ca pe termen mediu aceste necesitati vor conduce la schimbari importante in proiectare, inclusiv in imaginea arhitecturala a cladirilor", spune arhitectul.
O alta tendinta remarcata de specialist se refera la cresterea calitatii cladirilor noi. "Spre exemplu, daca acum doar cativa ani erau rare cladirile rezidentiale care sa fie proiectate cu fatada ventilata si tamplarie de aluminiu, acum numarul lor sporeste pe zi ce trece. Odata cu cresterea puterii de cumparare a populatiei din centrele urbane importante, a crescut si cererea pentru calitate. Acest lucru se vede chiar si la proiectele industriale, unde se incearca crearea de conditii bune de lucru in noile fabrici sau depozite pe care le proiectam. O componenta a acestei tendinte este si orientarea catre durabilitate. Nu mai este o obisnuinta in proiectare sa alegem solutiile cele mai ieftine. Am inceput sa le alegem pe cele mai bune. Sau macar un compromis intre pret si calitate/ durabilitate", mai precizeaza reprezentantul PPAE.
Arhitectul nu crede ca pandemia va avea efecte majore pe termen mediu si lung, insa sesizeaza o usoara crestere a cererii pentru apartamente cu un numar mai mare de camere. "Pandemia a oprit multe din proiectele noi de birouri. Se pare ca acest efect poate fi pe termen mediu si poate chiar lung. In unele domenii s-a constatat ca lucrul de acasa are eficienta comparabila cu cel de la birou, astfel ca unele companii, mai ales mari, au ales sa permanentizeze modul de lucru din pandemie. Nu este cazul nostru. Activitatea de proiectare este complexa si necesita interactiuni apropiate si dese intre membrii echipelor de proiectare. In plus, este nevoie de putere de calcul mare, care nu se poate asigura cu un laptop acasa. Lucrul de acasa a insemnat o reducere drastica a eficientei pentru noi - o aproximez la 30%", spune Bogdan Alexandru Pintilie.
 
 
Problema lipsei de personal calificat se va acutiza
La capitolul dificultati, arhitectul fondator al PPAE mentioneaza decalajul intre cresterea cererii si acoperirea ei efectiva prin marirea echipei, in mod organic si nu fortat. "Sunt de parere ca o crestere abrupta a echipei de proiectare duce la pierderea controlului si scaderea calitatii proiectelor. De asemenea, nu este usor deloc de a gasi personal calificat, mai ales pe specialitatea structura de rezistenta. Politica noastra a fost ca preferam sa amanam ocuparea postului decat sa angajam cu compromis. Calitatea proiectelor ramane preocuparea noastra principala, chiar cu pretul ratarii unor oportunitati de dezvoltare suplimentara", explica specialistul.
El mai este de parere ca problema lipsei de personal calificat se va acutiza in urmatorii ani in Romania, dar si ca salariile vor continua sa creasca, pana la alinierea acestora cu cele din tarile din vestul Europei, cel putin cele latine. "Cred ca vom fi nevoiti sa aducem personal din Asia. De altfel, noi am studiat aceasta posibilitate si o privim ca pe o optiune cu diverse dezavantaje, dar o optiune serioasa", subliniaza Bogdan Alexandru Pintilie.
Arhitectul mai estimeaza ca preturile din constructii ar putea creste si in 2022 si ca exista riscul ca aceste majorari sa depaseasca puterea de cumparare.
"2022 ar putea sa fie un an in care cresterea economica din 2021 ar putea continua. Dar, pe piata de constructii, majorarile de costuri pun presiune mare pe preturi (care sunt si ele in crestere). Ne intrebam cand aceasta crestere va depasi puterea de cumparare. S-ar putea sa se intample anul viitor, s-ar putea sa mai dureze inca un an. Nu stim. Dar stim, totusi, ca majorari de costuri si preturi de nivelul celor actuale nu sunt sustenabile pe termen lung", spune arhitectul, in incheiere.
***
In cei 18 ani de activitate, arhitectii PPAE au proiectat peste 1,2 milioane de metri patrati de cladiri, in acest moment compania avand in lucru obiective din sectoarele logistic si de productie, retail si cladiri de locuinte. In cadrul companiei lucreaza 22 persoane, din care 14 arhitecti, 7 ingineri structuristi si un specialist in avizari.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter