RO EN
Košík je prázdný

Nusco Imobiliara a desemnat Fuksas Studio sa deseneze masterplanul Nusco City

Cel mai mare proiect de regenerare urbana din Nordul Capitalei – Nusco City, dezvoltat de Nusco Imobiliara, a semnat un parteneriat cu renumitul Studio de Arhitectura Fuksas. 
Masterplanul din cadrul Nusco City de care se va ocupa Fuksas Studio va redesena frontul stradal de peste 600 de metri liniari din Soseaua Pipera, 48. In premiera si odata cu acest proiect arhitectural, zona va deveni un punct emblematic pentru Bucuresti, dar si pentru Romania.
“Planurile noastre de dezvoltare au avut mereu o determinare aparte, astfel ca, prin Nusco City ne-am dorit sa indeplinim conceptul de oras de 15 min (15 minutes city), pentru ca proiectul nostru permite cu adevarat acest lucru si oferim clientilor nostri toate facilitatile de care au nevoie la doar cateva minute de casa. Totodata, pentru planul urbanistic arhitectural al proiectului am adus unul dintre cei mai renumiti arhitecti din lume – Massimilano Fuksas”, spune Michele Nusco - CEO - Nusco Imobiliara.
Cu un istoric de peste 40 de ani, compania Fuksas Studio a dezvoltat peste 600 de proiecte arhitecturale, primind numeroase premii internationale. 
“Sunt incantat sa contribui la acest nou context urban, unul dintre cele mai dinamice si interesante pana in prezent, printr-o colaborare cu unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala: Nusco Imobiliara. Viziunea dezvoltatorului pentru proiectul sau de regenerare urbana in capitala Romaniei m-a inspirat intr-un mod diferit pentru a ma implica direct in designul acestui plan urban”, explica Massimiliano Fuksas – Owner – Fuksas Studio. 
Nusco City a fost lansat in iarna anului 2020 si a livrat prima faza in Q2 2023. Faza a doua se afla in plina dezvoltare, constructia incepand in Q3 2023 si va livra primele unitati in Q4 2025. 
 
 
Faza a doua a ansamblului va cuprinde 828 de unitati, cu apartamente de tip studio dublu, cu doua, trei patru camere si duplexuri exclusiviste - faza in care se estimeaza o investitie de peste 130 mil. euro. Prima faza a Nusco City a livrat catre comunitate 622 de noi locuinte.
Portofoliul Nusco Imobiliara numara proiecte, precum Premio – ansamblu de tip rezidential premium boutique; complex rezidential CITTA Park; cladirea de birouri Nusco Towers; cladirea de birouri Caramfil; cladirea de birouri Floreasca One; cladirea de birouri Floreasca Two; Parcul Comercial Pipera, Nusco City Faza 1; Nusco City Faza 2 – lansata si in dezvoltare; Nusco City Faza 3 – in stadiu de concept; si in plina dezvoltare a celui mai nou ansamblu de vile din Nordul Capitalei -  Nusco Homes. 
Nusco Imobiliara a depasit borna de 1.300 de apartamente dezvoltate si livrate, iar anul acesta are in dezvoltare alte 828 apartamente si 118 de vile. 
***
Fuksas Studio, condus de Massimiliano si Doriana Fuksas, este o companie internationala de arhitectura de renume cu birouri in Roma, Paris si Shenzhen. In decursul ultimilor 50 de ani, compania a dezvoltat o abordare inovatoare prin intermediul unei largi palete de proiecte, de la proiecte urbane si pana la aeroporturi, de la muzee la centre culturale si spatii pentru muzica, de la centre de la birouri si pana la proiecte de amenajare interioara. Fuksas reprezinta un nume care a devenit un punct de referinta teoretic si conceptual in arhitectura contemporana. 
Printre proiectele renumite ale Fuksas Studio se numara: The Line, Neom, Arabia Saudita (in desfasurare); Zhaoxin Huijin Center, Shenzhen, China (in desfasurare); Aeroportul Gelendzhik, Gelendzhik, Rusia (2022); Centrul Cultural CBD, Beijing, China; Piata Learown Fuda, Shenzhen, China (2020); Turnul Guosen Securities, Shenzhen, China (2019); Noul Roma - Centrul de conventii EUR "the Cloud" si Hotel, Roma, Italia (2016); Aeroportul International Bao’an din Shenzhen, Terminalul 3, Shenzhen, China (2013); Arhivele Nationale ale Frantei, Pierrefitte sur Seine-Saint Denis - Paris, Franta (2013); Targul Nou - Rho-Pero, Milano, Italia (2005).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter