RO EN
Košík je prázdný

LOFT Green reprezinta Romania la concursul european de arhitectura contemporana

Romania va fi reprezentata, anul acesta, la concursul de arhitectura contemporana, de ansamblul rezidential Loft Green Apartments, conceput de arhitectul Maxim Calujac si dezvoltat de Ecovillas, la Mogosoaia. Primul ansamblu rezidential de apartamente verzi din Romania are si o arhitectura unica, ale carei puncte unice sunt absenta grinzilor si designul interior de tip Loft, celebru deja in principalele capitale europene.
Lista include 449 de lucrari finalizate in perioada octombrie 2018 - octombrie 2020 si provin din 41 de tari. Este singurul proiect de arhitectura din Romania care va participa la concursul organizat de Uniunea Europeana si se refera la proiectul de locuinte colective pe care dezvoltatorul Ecovillas le construieste in Mogosoaia.
„Este o veste extraordinara ca proiectul LOFT green apartments ajunge, din nou, sa fie in atentia internationala, dupa ce anul trecut arhitectul nostru Maxim Calujac a castigat un premiu international important pentru desigul biroului din cadrul complexului si a fost publicat in cea mai prestigioasa revista de arhitectura Arch Daily, acum, proiectul reprezinta tara noastra la concursul organizat de Uniunea Europeana in domeniul arhitecturii." (Gabriel Focseneanu - managerul proiectului LOFT green apartments)
Maxim Calujac este un arhitect din Republica Moldova, cu numeroase premii internationale castigate de-a lungul timpului, fiind cel care a gandit arhitectura proiectului LOFT. Complexul LOFT green apartments cuprinde trei imobile cu un regim de inaltime D+P+4E, compartimentate diferit, cu elemente de design unic pentru fiecare locuinta, ce include caramida si beton.
„Caracteristica izbitoare care scoate in evidenta conceptul proiectului este absenta grinzilor. Greutatea cladirii este suportata de coloane si pardoseli din beton armat, abordarea a fost sa le adaugam noi functii si sa folosim aceste elemente ca parti ale conceptului de proiectare. In plus fata de elementele structurale, peretii de caramida sunt lasati neacoperiti in mod deliberat, creand estetica industriala. Am ales utilizarea caramizilor pentru stabilirea unei legaturi intre noile cladiri LOFT si Palatul Mogosoaia existent, un punct de mare interes in zona.” (Maxim Calujac - arhitect)
Proiectul LOFT green apartments a fost creat ca un concept unic pe piata rezidentiala din Romania. Complexul este construit in Mogosoaia, fiind amplasat intre doua paduri mari, cu vedere panoramica spre padure din orice locuinta si ferestre foarte mari, avand design bio-climatic pentru mai multa lumina naturala in orice sezon. Cele trei cladiri au fost gandite sa ofere confort si intimitate locatarilor, fiind blocuri cu regim mic de inaltime mic, iar pozitionarea acestora si spatierea lor ajuta la respectarea intimitatii locatarilor.
„Forma generala romboidala a complexului ofera o variatie a compartimentarii apartamentelor. In cultura romaneasca rombul este un simbol preeminent, care semnifica legatura dintre sus si jos si, datorita dinamicii sale, aduce energie si miscare. De asemenea, dimensiunile variabile ale ferestrelor si amplasarea lor dezvolta un ritm, deoarece astfel cladirea este o entitate vie, aflandu-se in continua schimbare. Pentru a crea armonie, liniile drepte si muchiile ascutite sunt diluate de elemente ovale in acoperisurile balconului. In contextul dorintei de a oferi un design durabil, pompele de caldura geotermale sunt cele care asigura confort si, in acelasi timp, indeplinesc criteriile de eficienta energetica si de respectare a mediului incpnjurator.” (Maxim Calujac - arhitect)
Complexul nu polueaza, folosind pompe de caldura geotermice ce utilizeaza energia regenerabila a pamantului pentru a incalzi, raci si pentru asigurarea apei calde in locuinte. LOFT green apartments este construit din materiale cat mai sustenabile si ofera un design de tip loft cu beton si caramida.
Pe langa proiectul LOFT green apartments, arhitectul Maxim Calujac va participa la premiile europene pentru arhitectura contemporana si cu proiectul sau ARTCOR din Chisinau, un centru creativ alcatuit din jumatate de etaj si subol al unei cladiri existente din cadrul Facultatii de Arte Plastice, Decorative si Design si o cladire noua din curtea Academiei.
Selectia proiectelor pentru premiul UE pentru arhitectura contemporana se face de doua ori pe an si este dedicat lucrarilor arhitecturale remarcabile din Europa. Premiile se acorda lucrarilor de arhitectura care demonstreaza excelenta in termeni conceptuali, sociali, culturali si tehnici si care au un impact asupra dezvoltarii oraselor. Castigatorii vor fi anuntati in aprilie 2022.
“Cladirile si infrastructura sunt responsabile pentru cel putin 40% din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera, astfel incat Premiul Mies al UE trebuie sa sprijine regandirea si reproiectarea Europei in asa fel incat sa acorde prioritate mediului printr-un proiect cultural in care proiectarea si sustenabilitatea sunt indisociabile.", se arata in comunicatul organizatorilor.
Pentru prima oara, trei tari noi intra in cursa premiilor UE pentru arhitectura contemporana: Armenia, Moldova si Tunisia. Moldova fiind reprezentata tot de arhitectul proiectului LOFT green apartments - Maxim Calujac, prin proiectul cultural ARTCOR de la Chisinau.
Loft Green Apartments este primul ansamblu rezidential de apartamente verzi din Romania si se dezvolta aproape de Bucuresti, prima etapa a ansamblului fiind deja locuita.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter