RO EN
Košík je prázdný

LEMON Office Design semneaza design-ul lobby-ului de la Centrul Tiriac

Infiintata de Cristina Capitanu si Elena Oancea, compania Lemon Interior Design s-a remarcat prin servicii integrate de design de top si management al amenajarilor interioare, atat pe segmentul rezidential de lux, cat si pe cel office. Cel mai recent proiect ce sta sub semnatura diviziei office a companiei, Lemon Office Design, este design-ul lobby-ului de la Centrul Tiriac, cladire de birouri situata in nordul Capitalei, in zona Herastrau, pe Soseaua Nordului nr. 24-26.
Proiectul de amenajare interioara pentru spatiile de la parter ale cladirii a durat aproximativ 3 luni, timp in care echipa Lemon Office Design si-a pus propria amprenta, recognoscibila si inconfundabila, asupra acestui spatiu. Lobby-ul Centrului Tiriac a fost reamenajat intr-o nota moderna si eleganta, cu linii clasice, minimaliste, dar primitoare, pentru a aduce o nuanta cosmopolita intrarii in cladire. In completarea conceptelor de design au venit nuantele alese, iar paleta de culori in tonuri neutre s-a imbinat cu accente indraznete si piese de mobilier deosebite, in jurul carora se concentreaza personalitatea spatiului. Elementele vii de decor, precum plantele exotice, sunt accentele ce dau o nota calda ambientului.
,,Proiectul de amenajare a lobby-ului cladirii de birouri Tiriac a fost o provocare pentru intreaga echipa Lemon. Conceptul propus este unul modern, actual, cu accente minimaliste si culori neutre. Este un proiect care se inscrie in linia de design office pe care compania noastra a imaginat-o, aceea a unui spatiu care nu este doar functional, ci are si puternice valente estetice si contribuie la crearea unui ambient de lucru primitor, placut ochiului, prietenos pentru cei care isi desfasoara activitatea zilnica acolo”, a declarat Elena Oancea, co-fondator Lemon Interior Design.
Compania a intrat pe piata amenajarilor de birouri in anul 2019, odata cu lansarea diviziei office. Aceasta are ca obiectiv solutiile complete de proiectare, design si implementare pentru configurarea spatiilor de birouri intr-un mod personalizat. Compania abordeaza un stil unic de amenajare in ceea ce priveste spatiile de lucru, caci se remarca prin proiectarea unor spatii-concept, cu o noua abordare in care biroul isi transcende functionalitatea tipica si devine un loc cu personalitate. In viziunea Lemon, design-ul, elementele cu impact vizual si normele estetice se impletesc cu rigorile specifice unui mediu de lucru, adaptate acum eficient noilor reguli si nevoi de lucru dictate de pandemie.
Printre cele mai cunoscute si spectaculoase proiecte gandite si implementate de catre Lemon Interior Design se numara spatii de birouri moderne, care integreaza solutii pentru era post-covid, dar si lobby-urile unor cladiri iconice din Bucuresti, precum One Herastrau Park sau One Charles de Gaulle si o serie de apartamente si penthouse-uri realizate la standarde internationale. Din 2004 si pana in prezent, Lemon a ajuns la un numar impresionant de proiecte rezidentiale, atat in tara cat si peste granite, definindu-si obiectivul de a modela conceptul de lux intr-un mod bland, adaptat personalitatii fiecaruia.
Lemon Interior Design este castigatorul premiilor internationale European Property Awards 2019: ”Best Interior Design Private Residence Romania” pentru resedinta privata in cadrul unui complex One; ”Best Interior Design Apartment Romania” pentru Lake Loft; ”Bathroom Design Romania Award” pentru Skyline. Compania a mai castigat in 2015 premiul ”Visionary Design” la Gala Premiilor Casa Lux si „Cel mai bun design pentru un spatiu de locuit” in 2014, la Gala Premiilor Elle Decoration Design.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter