RO EN
Košík je prázdný

Impex Romcatel: Cererea de proiecte de restaurare a monumentelor este in crestere

Compania Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, specializata in proiectarea de lucrari de restaurare a monumentelor istorice, inregistreaza o evolutie optima a activitatii, datorita cererii in crestere de solicitari pentru acest tip de proiecte. Societatea are in portofoliu inclusiv proiectarea lucrarilor de restaurare si modernizare a Palatului Culturii din Iasi, proiect de complexitate majora a carui implementare a durat cinci ani, dar care reprezinta, astazi, o referinta pentru cartea de vizita a Impex Romcatel.
"In domeniul proiectarii, activitatea a fost si este in crestere pentru ca exista solicitari. Pentru piata constructiilor, insa, este o perioada foarte grea - preturile sunt in continua crestere si s-au suspendat sau reziliat contracte. Este necesara interventia rapida si serioasa a guvernului, care este responsabil pentru aceasta evolutie, deoarece nu reuseste sa mentina un echilibru pe piata constructiilor din Romania. In continuare, asteptam ghidurile pentru finantarile europene si simplificarea procedurilor de achizitii publice. In acelasi timp, sper sa se inteleaga ca ar trebui ca in cadrul procedurilor de achizitii publice pentru proiectare oferta financiara sa nu aiba o pondere atat de mare in punctajul final in detrimentul ofertei tehnice si calitatii", spune Viorica Frunza, administratorul Impex Romcatel. In ceea ce priveste mega-trendurile actuale de eficienta energetica si digitalizare, acestea reprezinta prioritati si in domeniul proiectarii de lucrari de restaurare, care sunt, in esenta, de complexitate ridicata si supuse unor standarde specifice.
 
 
"Proiectele pentru monumentele istorice se bazeaza pe standarde specifice, dar este importanta aplicarea noilor cerinte de eficienta energetica si in aceste lucrari de restaurare. Chiar daca exista multe probleme si solutiile inovatoare se accepta destul de greu, am reusit cateva proiecte foarte importante pentru amenajari de muzee moderne si speram sa se ajunga pana la executia acestora. In ceea ce priveste digitalizarea, aceasta implica o cerere mai mare de profesionisti calificati si consider ca ar trebui alocate fonduri pentru implementarea proiectului «BUILD UP Skills». In proiectare, digitalizarea se aplica din momentul in care s-a trecut de la plansele desenate de mana la proiectarea cu ajutorul calculatorului. Aplicam conceptul modelarii informatiilor cladirilor (BIM) si avem si echipamentele necesare. Avem un fond de dezvoltare si il utilizam atunci cand ne sunt necesare echipamente noi", a precizat Viorica Frunza.
 
Proiecte in derulare
In aceasta perioada, Impex Romcatel asigura servicii de proiectare, asistenta tehnica si supervizare a lucrarilor de executie pentru proiecte majore, precum:
  • Proiectare - asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada executiei lucrarilor si executie lucrari pentru obiectivul de investitii: "Lucrari de consolidare, reabilitare si refunctionalizare si modernizare camin studentesc - Str. Splaiul Independentei nr. 46, Sector 5, Bucuresti" - etapa de proiectare;
  • Amenajarea peisagistica a Parcului Independentei si reabilitarea Monumentului Independentei din municipiul Turnu Magurele - lucrari in executie;
  • Restaurare, consolidare, protectie si conservare a Catedralei Sfantul Haralambie din municipiul Turnu Magurele - executie lucrari;
  • Creare Centru pentru tineret si amenajare gradina publica adiacenta acestuia in municipiul Turnu Magurele - restaurare imobil Calea Dunarii nr. 1 - executie lucrari;
  • Proiectare, asistenta tehnica si executie lucrari necesare crearii Centrului Recreativ, finantat prin proiectul integrat "Imbunatatirea calitatii vietii persoanelor varstnice cu sprijinul Centrului Recreativ si mediul aferent in municipiul Turnu Magurele" - lucrari in executie;
  • Proiectare D.A.L.I. si Proiect Tehnic cu Detalii de Executie, Intocmire Cerere de Finantare, Caiete de Sarcini si Asistenta Tehnica pentru obiectivul "Restaurarea, consolidarea, reamenajarea si dotarea casei compozitorului Paul Constantinescu" - executie lucrari;
  • Intocmire documentatie tehnico-economica - faza P.Th.+D.D.E. si asistenta tehnica proiectant, aferente obiectivului "Restaurarea sediului central monument istoric al Arhivelor Nationale" - se executa lucrarile de interventie;
  • Proiect pentru lucrarile de consolidare, restaurare si amenajare a Muzeului National George Enescu - Palatul Cantacuzino, Casa memoriala si anexa - au inceput lucrarile de executie;
  • Proiect de lucrari de interventie biserica Sf. Ilie Gorgani Bucuresti - restaurare si punere in valoare - executie de lucrari - faza de proiectare;
  • Servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului faza DTAC instalatii electrice - iluminat arhitectural fatade Palatul CEC Bucuresti Proiect de iluminat arhitectural Palatul CEC Bucuresti - executie lucrari;
  • Proiect Reabilitarea si punerea in valoare a monumentului istoric Orasul de Floci, Sat Giurgeni, com. Giurgeni, jud. Ialomita - etapa de proiectare;
  • Proiect reabilitare Biserica Sfantul Nicolae Draganesti-Vlasca si construire anexa sociala si clopotnita in localitatea Draganesti-Vlasca, judetul Teleorman - etapa de executie;
  • Proiect de punere in valoare Castelul Béldy Jibou, jud. Salaj - etapa de proiectare;
  • Proiectare si asistenta tehnica din partea proiectantului, in cadrul proiectului Restaurarea, conservarea si punerea in valoare a monumentului istoric "Asezamintele Brancovenesti Biserica Domnita Balasa" - etapa receptie;
 
 
  • Proiectare (SF/DALI, PT+DDE, PAC, documentatie as-built, proiect de monitorizare a comportarii in timp, a documentatiilor complete necesare depunerii, obtinerii si predarii catre beneficiar a tuturor avizelor, acordurilor sau autorizatiilor) si asistenta tehnica din partea proiectantului pentru obiectivul de investitie "Restaurarea si punerea in valoare a sitului arheologic Cetatea Histria" - etapa de proiectare;
  • Proiectare DTAC/DTOE, PT/DE, obtinere avize/acorduri/AC pentru interventii de restaurare si reabilitare a cladirii monument istoric Biblioteca Centrala Universitara "Mihai Eminescu" Iasi, Proiect de realizare lucrari de restaurare la Biblioteca Universitatii Iasi - Mihai Eminescu - etapa de executie lucrari;
  • Proiect de construire lumanarar la biserica Domnita Balasa Bucuresti - etapa de proiectare.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter