RO EN
Košík je prázdný

DICO si TIGANAS: 2019 va fi un nou an dificil pentru sectorul de constructii

Piata constructiilor din Romania se va inscrie, din nou, pe un trend de scadere in 2019, in timp ce evolutia sectorului din 2020-2024 va depinde fundamental, mai ales in ultima parte a perioadei, cea in care s-ar putea concretiza proiectele, de contextul politic din Romania (guvernare si administratii locale), conform opiniei arhitectului Serban Tiganas, presedintele companiei clujene de arhitectura si proiectare Dico si Tiganas si cel care a condus OAR timp de 8 ani. "Sunt convins ca sectorul constructiilor este extrem de dependent de situatia politica din Romania, starea actuala fiind defavorabila. Din perspectiva nevoilor care genereaza piata, insa, Romania ramane atractiva atat privita din interior, cat si din exterior, fiind nedezvoltata la niciunul dintre capitolele locuinte, cladiri de productie, cladiri comerciale, cladiri publice si infrastructura. Daca, insa, privim dinspre starea si evolutia localitatilor, constatam existenta catorva, putini, poli regionali de dezvoltare si un mare numar de localitati care sunt in prag de implozie demografica, care nu atrage dezvoltare. Cred ca vom asista destul de curand la o incetinire vizibila a dezvoltarii, generata in primul rand de declinul demografic si mai ales de cel al fortei de munca de toate tipurile", a explicat Serban Tiganas.
In 2018, biroul de proiectare Dico si Tiganas a avut o evolutie buna, perspectivele pentru 2019 fiind favorabile, iar business-ul in linie cu realizarile de anul trecut.
"Am avut un an 2018 de la bun spre foarte bun, dar cu cateva surprize neplacute din categoria sistarilor de investitii sau a amanarilor. Spun, din nou, ca proiectarea nu este o afacere in Romania, din pacate, dar este o aspiratie a multor profesionisti care iubesc constructiile si mai ales conceptia si creatia lor si lucreaza mai mult din vocatie decat pentru un profit prea indepartat. Pentru noi, 2019 insemna cel putin sa continuam si, in anumite cazuri, sa terminam ceea ce am inceput si avem in lucru, ceea ce nu va fi rau. Vom continua exportul de servicii pe care l-am inceput in urma cu cativa ani, avand colaborari care s-au dovedit de succes. Daca va fi nevoie de noi in Romania, in conditii rezonabile, ne vom bucura, daca nu, e bine si in Europa, SUA si in alte zone in dezvoltare, in conditii economice de circa 4-6 ori mai bune decat acasa!", a mai spus arh. Serban Tiganas.
 
Investitorii amana sau sisteaza proiecte din motive politice
Sistarea sau amanarea proiectelor private, despre care vorbeste arhitectul, a avut drept cauze motive strategice ale investitorilor, care tin de conditiile politice si economice din Romania. O alta problema majora semnalata este reprezentata de contraperformanta administrativa a institutiilor diferite, care interfereaza si de care depinde aprobarea dezvoltarii si autorizarea constructiilor. "Timpul de reactie este descurajant de lung acolo unde se concentreaza interesul in dezvoltare, depaseste constant prevederile legale acolo unde ele exista, administratiile dand de multe ori impresia ca rolul lor nu este acela de a cataliza si facilita dezvoltarea, bineinteles in cadrul legal si urmarind calitatea rezultatelor, ci cu totul altul, cum ar fi, de exemplu, sa favorizeze anumiti dezvoltatori, care au anumite conexiuni si care sunt priviti ca fiind prioritari. In acelasi timp, ne confruntam, probabil ca toata lumea, cu problema lipsei de forta de munca rezonabil calificata, fiind obligati sa ne calificam singuri oamenii cu care lucram, ceea ce dureaza si nu este foarte profitabil, mai ales cand nivelul de onorarii din piata pentru cei care proiecteaza este dintre cele mai scazute din Europa si productivitatea nu poate fi atinsa decat prin sacrificii care nu sunt benefice pentru calitate", a explicat Serban Tiganas.
***
Biroul de arhitectura Dico si Tiganas, cu sediul in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai mari firme de arhitectura si proiectare din Romania, avand in portofoliu proiecte emblematice, precum Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, stadioanele Cluj Arena si Ion Oblemenco din Craiova, ansamblul rezidential Central Park din Cluj-Napoca si multe altele. Biroul a incheiat anul 2017 cu o cifra de afaceri de 8,3 milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter