RO EN
Košík je prázdný

CUBE Architecture: Amanarea digitalizarii in primarii intarzie autorizarea proiectelor

Pandemia s-a dovedit a fi, in cele din urma, un catalizator pentru un mod de lucru mai eficient, asigurat in primul rand de accelerarea digitalizarii in domeniul realizarii proiectelor de constructii, sustine arh. Gabriel Raicu, fondatorul biroului CUBE Architecture. Cu toate acestea, faptul ca solutiile digitale nu au fost inca adoptate si de autoritatile centrale si locale pentru simplificarea procedurilor de solutionare si autorizare a lucrarilor ingreuneaza activitatea companiilor din domeniul de profil. "Cea mai stringenta problema cu care ne confruntam este cresterea timpilor de raspuns al autoritatilor. Constatam acest fapt atat in ceea ce priveste partea de comunicare, cat si la nivel de solutionare si autorizare a lucrarilor. Speram ca din momentul in care se vor implementa depuneri, ridicari si comunicare in format digital, aceasta situatie se va remedia", subliniaza Gabriel Raicu. Infiintat in urma cu peste 16 ani, biroul CUBE Architecture a adunat un portofoliu impresionant de proiecte realizate, cu precadere in sectorul rezidential. Compania a implementat inca de la inceputul anului 2020 sistemul de lucru BIM, ceea ce a contribuit la scaderea costurilor, rezultand o eficienta mai ridicata.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in 2021 si ce proiecte aveti in lucru?
- Evolutia noastra organica s-a datorat consolidarii activitatii pe segmentul rezidential. In ultimul an, ansamblurile de locuinte au avut cea mai mare pondere in cadrul proiectelor companiei. Am elaborat si blocuri individuale, insa intr-o mai mica masura. In urmatoarea perioada, biroul CUBE Architecture este implicat in conceperea si proiectarea unui ansamblu cu peste o mie de case, practic un mini-oras rezidential, si - de asemenea - in proiectarea mai multor cartiere in Bucuresti, Brasov si Constanta. Proiectele sunt in diferite stadii, de la executie pana la avizare si autorizare sau, pentru unele, chiar in faza de concept. In acest an, cea mai mare pondere a cifrei noastre de afaceri s-a realizat pe segmentul rezidential (peste 85%), urmat de cel hotelier si industrial. CUBE Architecture se axeaza, in continuare, preponderent pe sectorul ansamblurilor rezidentiale. Vizam cresterea volumelor de proiectare, avand deja o previziune a acestora, stim ce va urma sa intre in etapa de proiectare in perioada anului urmator si nu numai. Avem in vedere, totodata, o accentuare a activitatii in domeniile hotelier si industrial, ce tin de orientarea noastra catre conceptul "business to business".
 
 
- Care credeti ca vor fi tendintele in proiectare/ arhitectura in anii urmatori?
- Consideram ca trendul ascendent din zona rezidentiala se va mentine si in 2022. Dezvoltatorii sunt mult mai dispusi sa investeasca, pentru ca exista cerere in piata atat la nivelul Capitalei, cat si in marile orase. Se poate observa insa ca pandemia a pus o presiune suplimentara pe calitatea spatiului de locuit, iar acest trend se va mentine pe termen mediu. Intuim accentuarea acestei tendinte, mai ales daca revenirea la munca se va realiza intr-un sistem hibrid, aspect ce reduce principalul inconvenient anterior, respectiv timpul petrecut in trafic intre casa si job. Presiunea pe spatiul de locuit s-a manifestat, in primul rand, prin tipologia locuintelor, unde s-a inregistrat o crestere a cererii pentru casele cu curte. In al doilea rand, suprafetele de locuit solicitate au fost mai ridicate, apartamentele cu 3 camere inregistrand un salt considerabil al solicitarilor.
 
- Ati implementat modul de lucru BIM? Ce versiune folositi si la ce proiecte ati folosit sistemul? In ce mod v-a influentat lucrul?
- Da, la CUBE Architecture am implementat inca de la inceputul anului 2020 sistemul de lucru BIM. Am optat pentru Autodesk Revit, la fel ca partenerii nostri pe inginerie. In acest moment, exista pe piata multa informatie si tehnologie, deci surse atat pentru documentare, cat si pentru implementare, de catre cei interesati. Fata de anii precedenti, costurile biroului nostru au inceput sa scada si, firesc, eficienta este mai ridicata.
 
 
- Ce impact credeti ca vor avea digitalizarea si noile tehnologii pe piata de constructii si asupra fortei de munca si a productivitatii din acest sector?
- Cea mai stringenta problema cu care ne confruntam este cresterea timpilor de raspuns al autoritatilor. Constatam acest fapt atat in ceea ce priveste partea de comunicare, cat si la nivel de solutionare si autorizare a lucrarilor. Desi obisnuim sa ne luam marje de timp fata de termenele legale, previziunile noastre initiale sunt adesea depasite, dupa cum am observat in ultima perioada. Aceasta impredictibilitate trebuie limitata, pentru a dezvolta un mediu de lucru sanatos si eficient. Speram ca din momentul in care se vor implementa depuneri, ridicari si comunicare in format digital, aceasta situatie se va remedia. Pe partea de proiectare si de executie, clientii nostri au implementat deja solutii digitale de urmarire a lucrarilor.
 
 
- Care sunt lectiile acestei crize medicale, din punctul dumneavoastra de vedere?
- Exigentele partenerilor si clientilor nostri, ce au decurs din raportarea lucrului de acasa datorat pandemiei, vor fi totdeauna un lucru bun. Cumparatorul va fi mult mai in masura sa faca o alegere corecta dupa o informare prealabila temeinica si dupa compararea ofertelor disponibile in piata. Pentru noi, aceasta inseamna ca lucrurile sunt foarte clare pentru toate partile implicate si nu mai apar sincope in proiectare/ avizare/ executie. In majoritatea proiectelor in care suntem implicati in momentul acesta se vizeaza obtinerea unui echilibru in raportul calitate-pret. Se investeste in calitatea pe termen lung, costul fiind insa atent previzionat, deoarece incidenta in pretul de vanzare-cumparare trebuie sa fie una corecta si in limitele pietei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter