RO EN
Košík je prázdný

CONCEPT STRUCTURE: Dublare venituri in 2021 si estimari de crestere in 2022

Activitatea companiei Concept Structure s-a dublat in anul 2021 comparativ cu nivelul din 2020, noi prognoze de crestere fiind realizate si pentru 2022, avand in vedere proiectele aflate in derulare si in curs de contractare. Cristian Nastase, partener fondator al biroului de proiectare structurala, spune ca noile oportunitati vor veni atat din domeniul privat, cat si din sectorul public - in zona portuara, dar si din planurile de extindere a activitatilor si in afara tarii.
"Pentru anul 2022 asteptam o crestere in activitate, avand in vedere proiectele in curs, in diverse faze de proiectare, respectiv invitatiile pentru diverse dezvoltari in baza unor concursuri de solutii structurale, alaturi de reputate firme de arhitectura sau de antreprenori generali in constructii. De asemenea, pentru ca am reusit, in anii precedenti, sa ne clasificam intre firmele de top in domeniul proiectarii structurale, dar si avand in vedere santierele in desfasurare si contractele in derulare, prevedem o usoara crestere. Oportunitati asteptam in zona portuara si in planul nostru de a ne lansa pe plan extern", a declarat Cristian Nastase.
Concept Structure a realizat, in Romania, proiecte cu o suprafata cumulata care se apropie de un milion de metri patrati, investitii de anvergura care i-au asigurat cresterea progresiva in ultimii zece ani. In aceasta perioada, compania este implicata intr-o serie de proiecte aflate in diferite etape de proiectare si planificare, precum fazele 2 si 3 ale centrului de afaceri U Center (126.000 mp), proiect realizat pentru dezvoltatorul Forte Partners, etapa a doua a ansamblului rezidential Stejarii (60.000 mp) - pentru Tiriac Imobiliare, precum si noile complexuri de locuinte Granvia Marina (120.000 mp), New Sky Residence (45.000 mp), Solid House Mamaia (36.000 mp), Solid House Constanta Energiea (90.000 mp), AFI City faza a II-a (90.000 mp), Dimri Militari (40.000 mp). De asemenea in birou se lucreaza, in acest moment, pentru noile birouri AFI Loft Cotroceni (15.000 mp), iar in calitate de consultant structural pentru firma de constructii BTD Construct, general contractor al Up Site (45.000 mp).
 
 
Pe de alta parte, compania asista tehnic si santierele in desfasurare, pentru silozurile Carmistin, portul Jurilovca (judetul Tulcea), ansamblurile rezidentiale City Point Avionului (60.000 mp), Crown Towers (50.000 mp) si Craiova President Rezidential (faza 1, 90.000 mp), Vulcan Residence (36.000 mp), U Center faza 2 (60.000 mp), Granvia Marina ( 120.000 mp) 
"Dupa blocarea proiectelor de birouri de la inceputul pandemiei, rezidentialul si logisticul au reusit sa ne conduca catre crestere fata de anii precedenti. Cererea de proiecte s-a mentinut constanta, iar ceea ce ne-a ajutat foarte mult a fost capacitatea de a ne implica intr-o diversitate de proiecte de cladiri rezidentiale, de birouri si logistice. Participam, de asemenea, la multe concursuri de solutii bazate pe value engineering, la invitatii din partea firmelor de constructii consacrate. In continuare, credem ca dezvoltarile de zone mixt use - birouri, rezidential, comercial - vor lua amploare in diverse poluri de interes ale Capitalei, precum zonele Bucurestii Noi, Tineretului/ Timpuri Noi sau zona Romexpo", a precizat Cristian Nastase.
La capitolul provocari, reprezentantul Concept Structure subliniaza dificultatile resimtite in lipsa de predictibilitate a pietei de birouri, dar si problema deblocarii PUZ-urilor din sectoarele 2, 3, 4, 5 si 6 ale Capitalei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter