RO EN
Košík je prázdný

CARPATI PROIECT: Birourile de arhitectura se restructureaza prin disponibilizari

Prof. dr. arh. Adrian Spirescu, lector in cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” – Bucuresti din anul 2003, director general al biroului de arhitectura Carpati Proiect din Capitala si unul dintre cei mai renumiti specialisti din bransa proiectantilor, este increzator in evolutia domeniului de profil, in pofida efectelor negative generate de criza financiara. In opinia sa, este de asteptat ca sectorul arhitecturii sa beneficieze, ca o consecinta a recesiunii economice, de un proces de amplificare a calitatii lucrarilor. Dintre cele mai cunoscute obiective elaborate de Adrian Spirescu, se disting: sediul Bancii Transilvania din Cluj-Napoca, Centrul International de Conferinte din Neptun, hotelurile si centrele de perfectionare BRD din Predeal si Cluj-Napoca sau imobilul de birouri Crystal Tower Business Center, din Capitala.  Specialistul a fost premiat pentru lucrarile sale la numeroase competitii arhitecturale, castigand, printre altele, Concursul pentru Management in Arhitectura in Olanda (1992), premiul Ordinului Arhitectilor – Sectia Restaurare (2003) pentru lucrarea „Restaurare Bufetul de la Sosea (soseaua Kiseleff nr. 4)”, premiul al-III-lea la Concursul de Solutii – Sala de concerte/Sediul Filarmonicii Transilvania (Cluj-Napoca) sau premiul Anualei de Arhitectura Bucuresti 2012, la categoria imobile social-culturale, cu proiectul Crystal Tower Business Center.
 
- Descrieti trasaturile distincte ale proiectelor pe care le elaborati si obiectivele proiectate in prezent? - La elaborarea proiectelor noastre, demersul primordial se indreapta asupra notiunilor de functionalitate si compozitie. Evident ca accentul studiului este pus si pe vecinatate si pe tehnologia de executie a noilor materiale. In prezent, finalizam un proiect de consolidare, amenajare, restaurare si modernizare a sediului Agentiei Dolj a Bancii Nationale a Romaniei. Cu o parte din colegi particip si la concursul de reabilitare, modernizare si extindere a unor spatii de invatamant si cazare la Facultatea de Mecanica din Craiova.
- Ce probleme intampinati in desfasurarea activitatii? - Criza financiara afecteaza procesul de proiectare, in primul rand, din punctul de vedere al parametrilor financiari. In al doilea rand, diminuarea numarului de oportunitati de investitii (private sau de stat) determina o disponibilizare continua a personalului birourilor de arhitectura si reorientarea domeniului de activitate. Inclusiv in ceea ce ne priveste, amploarea si numarul lucrarilor de proiectare s-a diminuat, iar efectele acestui fenomen nu sunt greu de imaginat. O alta consecinta importanta a recesiunii este constituita de micsorarea bugetului investitorilor, fapt ce poate influenta negativ succesul si calitatea arhitecturii.
- Cum credeti ca va evolua domeniul proiectarii in perioada urmatoare?
- Dincolo de aspectele negative ale crizei financiare, consider, gandind pozitiv, ca regresul sectorului de arhitectura este compensat in planul aprofundarii problemelor si al calitatii lucrarilor in general. Cred in acest sens ca exista o serie de arhitecti contemporani care pot constitui exemple pentru tanara generatie de specialisti prin proiectele elaborate. Am in vedere lucrarile lui Frank Gehry sau Zaha Hadid, care, prin tehnologiile de modelare a unor materiale precum sticla, metalul sau betonul, au nevoie de fonduri importante in vederea implementarii proiectelor. Auditoriul Walt Disney din California si edificiul Bancii DZ din Berlin, semnate de Frank Gehry sau Rosenthal Center din Cincinnati si muzeul-centru cultural din Vilnius, elaborate de Zaha Hadid sunt lucrari care constituie repere de spectaculozitate si calitate deja notorii. Dar performanta poate fi obtinuta, poate, cu mai mult efort de creativitate, in conditiile unui buget echilibrat. Astfel, arhitecturi cum constituie cele semnate de Alvaro Siza, Luis Barragan sau Hassan Fathy sunt, la randul lor, repere de calitate in arhitectura, la fel de cunoscute si apreciate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter